Pagina principală
CITIRE TEST DRIVE:
Noua generaţie BMW Seria 5
10 Februarie 2017 - 11:48
De Ilie Toma
Noua generaţie BMW Seria 5
Când eşti de mult timp într-o breaslă, ca spre exemplu noi în presa auto, începi să ai plăcerea de a vedea câteva generaţii la rând ale unui model perindându-se în faţa ta! Atunci când PiataAuto.md îşi începea existenţa, BMW Seria 5 în caroserie E60 îşi aştepta lucioasă clienţii în showroom-uri, iar apoi a apărut F10 şi unde că acum avem de-a face din nou, cu o nouă generaţie, numită de această dată cu codul de caroserie G30.

Am avut întotdeauna un respect deosebit pentru BMW Seria 5, considerându-l unul din cele mai admirabile şi mai plenare modele din tot ce producea BMW şi recunosc că au fost vremuri în care aveam poze trase de pe tărâmurile încă virgine ale internetului cu Seria 5 E39, printate alb-negru (pentru că tiparul color era încă un lux), pe care le admiram frumos la vârste fragede. Mai apoi, E60 era o maşină excelentă din punct de vedere ingineresc, dar designul ei nu mi-a căzut niciodată tronc la inimă până la urmă – şi azi am rezerve faţă de ele. Iar când a apărut generaţia F10 şi am testat-o din numele redacţiei PiataAuto.md, ziceam „oh, în sfârşit BMW revine cu noua Serie 5 la formele atlete, sportive, un pic agresive, atât de potrivite acestui model!”. Da, Seria 5 F10 a avut un design foarte inspirat, zicem noi, un design care i-a făcut pe mulţi s-o privească din nou ca pe un BMW „adevărat”.

Şi uite că acum vine o nouă generaţie, o nouă Serie 5 pe piaţă! Înainte de a vă spune ce impresii ne-a creat nouă din primul moment, vă vom spune că testul de azi e cu atât mai special, cu cât am luat un BMW Seria 5 520d xDrive – una din cele mai interesante combinaţii de motorizare şi tracţiune – şi am plecat în adâncul ţării, mult mai departe decât o facem de obicei, mult mai mult decât o facem de o obicei şi mult mai lejer. Ultimele noastre maratoane ne-au dat avantajul să ne cunoaştem mult mai bine ţara şi uite că atunci când am pus mâna pe noua Serie 5, ni s-a schiţat repede un cap un traseu extraordinar de frumos prin ţară, compatibil nu doar cu SUV-urile, ca la maratoanele anterioare, dar şi cu un test drive cu un sedan confortabil! Deci, haideţi să vedem cum e astăzi noul BMW Seria 5, condus mult prin Moldova!

Forme şi prezenţă

Maşina asta arată bine şi ciudat în acelaşi timp. La o privire obiectivă, spui că arată exact aşa cum te-ai fi aşteptat să arate un sedan premium din acest segment, cu linii inspirate, cu detalii bine lucrate, iar în interpretarea Luxury testată de noi, are şi nişte accente cromate foarte bine punctate, care o fac să pară şi mai aristocrată. În acelaşi timp, în mintea mea un BMW Seria 5 nu prea trebuie să fie aristocrat, parcă, ci mai degrabă un atlet bine antrenat, care ştie să alerge cu lejeritate la viteză când e nevoie, dar ştie să-şi pună şi un costum scump care să-l facă şi mai atrăgător. Sedentarismul în elemente de design şi pe alocuri chiar un pic de patos e treaba altui concurent, pe când BMW, mai ales Seria 5, are o mulţime de alte avantaje în filosofia de design care meritau exploatate. Însă noua Seria 5 ne lasă nouă impresia temperării acelei doze de agresivitate în aspect, pe care o aclamam la generaţia F10.

Şi totuşi, nu poţi spune că noua Serie 5 nu e o maşină arătoasă, cu o prezenţă notabilă. Poate că ţine doar de obişnuinţă, de alegerea interpretării corecte de design – Luxury, Sport sau pachet M cu nişte jante negre eventual, ca să-i ajustezi chiar tu în rol de cumpărător aceste accente pe care ţi le doreşti. Şi asta deoarece aspectul şi prezenţa generală a maşinii suferă metamorfoze foarte serioase de la o interpretare la alta, de la elegant şi sedentar până la rebel şi neastâmpărat.

În oricare interpretare ai alege-o – un fapt este absolut cert – în rol de sedan premium de clasă business vei nutri întotdeauna un sentiment de mândrie pentru maşina pe care tocmai ai parcat-o în faţa biroului tău. Da, vorbim de o maşină ce se potriveşte acum mai bine cu costumele, cu afacerile performante şi transparente, cu inteligenţa, ultimul cuvânt fiind unul cheie în caracterul noului BMW Seria 5. Şi-o fi moderat el agresivitatea în aspect, dar a câştigat mult mai mult pe partea în care emană inteligenţă, gândire progresistă, hi-tech! Şi oare nu asta fac şi oamenii când devin mai inteligenţi şi mai admirabili – devin totodată şi mai puţin agresivi?

Interior

Nu, aici nu vom spune că „BMW are aceleaşi interioare de mulţi ani încoace”. Trebuie să conduci măcar un BMW, vreme de măcar vreo lună, ca să depăşeşti această percepţie firească de la distanţă şi atunci îi înţelegi rostul. E vorba de ergonomie, intuitivitate, consecutivitate şi o oarecare tradiţie a mărcii. În schimb, atunci când urci într-un BMW şi eşti deja familiarizat cu aceste caracteristici, nu te vei întreba niciodată oare de unde să reglezi temperatura, oare de unde să porneşti încălzirea scaunelor, oare de unde să suni, să vezi harta sistemului de navigaţie, sau orice altceva. Iar noul BMW Seria 5 nu se opreşte doar la nişte funcţii obişnuite, ci are posibilităţi de conectivitate pe care nu le-am fi nici măcar intuit într-un asemenea sedan. Sistemul multimedia poate interacţiona online, spre exemplu, cu account-urile Dvs. de e-mail, sau chiar cu cel de Microsoft Office 365 – oferindu-vă majoritatea facilităţilor de interacţiune cu aceste facilităţi. Nu menţionez în zadar de Office 365, chiar noi în redacţie, facem uz de aceste servicii Microsoft, ele fiind o posibilitate excelentă de a beneficia de pachete de softuri şi platforme tehnologice avansate contra unor costuri lunare foarte moderate. Şi acum uite că am ajuns să conducem şi o maşină care poate interacţiona cu toate aceste softuri şi tehnologii din jurul tău. Mi-a venit involuntar gândul că noul BMW Seria 5 e mai potrivit ca niciodată în rolul maşinii managerilor de top din companiile IT!

Dacă începem a enumera acum toate posibilităţile sistemului multimedia şi a sistemelor conexe ale maşinii, scriem o carte cam de talia „Război şi pace” de Tolstoi. Trebuie doar să ştiţi că maşina asta se gândeşte la toate pentru Dvs. şi toate componentele ei tehnologice sunt integrate una cu alta mai mult ca niciodată! Spre exemplu, cruise controlul activ poate ţine cont de limitele de viteze de pe fiecare segment de drum şi să-şi reducă automatizat viteza când intră într-o zonă cu restricţii, apoi să accelereze înapoi când iese din ea. Când vă apropiaţi de un oraş, sau de o intersecţie, unde va trebui oricum să frânaţi, maşina vă va recomanda să nu mai acceleraţi, mai degrabă să o lăsaţi să ruleze pe inerţie mai mult, pentru a avea un consum mai eficient. Sistemul start/stop ştie când sunteţi aproape de intersecţii şi deconectarea motorului ar fi irelevantă sau chiar deranjantă, ca atunci când aşteptaţi intrarea într-un sens giratoriu, de exemplu. Farurile full-LED ştiu când sunteţi în oraş sau în afara lui. Cu telefonul mobil vă puteţi parca maşina în spaţii reduse, aflându-vă din afara ei, nu la volan, ca şi cum aţi ghida o maşină cu telecomandă! Şi tot aşa, toate „organele” maşinii sunt conectate printr-o reţea inteligentă de neuroni care gândesc inteligent şi avansat, iar tu te bucuri de rezultatul final, uneori abia sesizabil.

Dar cum stă noul BMW Seria 5 la spaţiul interior şi calitatea materialelor? Calitatea materialelor e excelentă, puteţi bifa un mare plus aici, şi e vorba de orice sector de piele, inserţie de lemn, aluminiu sau polimer pe care aţi încerca să vă îndreptaţi privirea. Bavarezii ştiu bine ce trebuie să facă la acest capitol şi o fac cu excelenţă! Există unele zone de piano black pe maşina de test, dar ele par destul de călite pentru rezistenţa în timp.

Şi acum să vorbim de spaţiu şi confort la interior. Ei bine, interiorul Luxury line al maşinii testate de noi are adevărate fotolii, mai moi şi mai pompoase decât ne-am fi aşteptat, dar susţinerea laterală este oricum foarte bună. Interpretările sportive pot beneficia, însă, de forme mult mai atletice ale scaunelor. De la volan se simte că ai de-a face cu un sedan mare, dar accentul pe lăţime pare să fie mai mic decât la cel mai redutabil concurent al său.

Ocupanţii banchetei spate vor descoperi mai mult spaţiu pe înălţime, datorită şezutului mai subţire. Spaţiu pe genunchi este generos, dar fără excese – m-am aşezat pe bancheta spate după ce mi-am reglat scaunul din faţă în poziţie normală de condus, pentru un adult de 1.87 metri. De acolo, din spate, partea frontală a habitaclului îmi părea oarecum nu prea mare, apoi mi-am dat seama că e vorba de forma montanţilor, care îngustează rapid spaţiul de la jumătate în sus. Bancheta sate e moale şi e bine profilată, dar unghiul spătarului pare un pic prea vertical, iar la acest capitol şi o modificare de un grad a unghiului poate influenţa radical confortul de distanţă lungă.

Portbagajul ar putea fi calificat drept potrivit de mare, dacă n-ar fi dotarea cu roată de rezervă a maşinii din testul nostru, care îi creează o zonă teşită pe podea, iar astfel toată zona centrală a portbagajului devine extrem de îngustă. Partea bună e că roata de rezervă cu toată această zonă poate fi demontată, iar podeaua portbagajului poate fi făcută plată, atunci când aveţi nişte valize mai voluminoase de transportat.

Senzaţii în condus

Să o conduc. Asta aşteptam cel mai mult. Şi am avut o interacţiune foarte impresionantă şi neaşteptată cu noul BMW Seria 5 la acest capitol!

Fanii BMW-urilor de mai de demult, pe când direcţiile erau asistate hidraulic, ştiu senzaţiile excelente din volan pe care le simţeau. Apoi au venit direcţiile electrice care au artificializat senzaţiile. De la un model la altul, inginerii ajustau setările pentru a avea mai multă sau mai puţină informativitate, în funcţie de specificul modelului, uneori împinşi de dorinţa de a-l face cât mai plăcut în condus, alteori stăviliţi de portretele-robot ale potenţialilor clienţi, pe care le înaintau cei de la marketing. Dar adevărul e că direcţiile BMW-urilor moderne nu au fost întotdeauna la fel de precise şi informative pe cât şi le-ar fi dorit un entuziast desăvârşit în ale condusului. Din experienţa mea cu aproape toate modelele BMW, cel mai informativ şi plăcut volan îl are Seria 4 Gran Coupe, urma de câteva variaţii ale lui Seria 2. BMW i8 e de asemenea excelent de informativ în volan, dar aici vorbim deja de un model cu totul exotic.

Ce se întâmpla în jur, între timp? Odată cu apariţia actualei generaţii C-Class, Mercedes-Benz a adus o direcţie asistată electrică deosebit de informativă şi plăcută în senzaţii, care s-a regăsit în diferite forme evolutive pe toate modelele de mai departe. Audi o duce bine cu precizia, poate doar la informativitate ar mai putea adăuga. Porsche are senzaţia aia irepetabil de directă şi aproape metalică în volan şi stă poate cel mai entuziast de bine la acest capitol. Şi acum ce credeţi că am descoperit la noul BMW Seria 5?

O migrare radicală spre informativitate şi legătură directă în volan! Şi aici mă simt nevoit să specific – un volan nu este mai informativ dacă îl mişti greu sau uşor, ci dacă mişcându-l, simţi imediat precizia de virare a maşinii, simţi roţile şi dimensiunea maşinii, simţi felul în care maşina trece pe acolo pe unde o face. Un volan poate fi foarte uşor în rotire, dar foarte informativ în acelaşi timp. Unii confundă rezistenţa la rotire cu informativitatea, dar sunt două simptome neconectate direct unul cu celălalt. Aşadar, revenim la noua generaţie BMW Seria 5!

Dragilor! Maşina asta are o cu totul altă direcţie decât BMW-urile pe care le-am condus până acum. Uşoară în mânuire, dar foarte, foarte, informativă! Ba chiar rata dintre unghiul de rotire a volanului şi virarea maşinii a crescut, astfel încât o mişcare relativ mică a volanului, schimbă imediat vectorul de virare a maşinii!

Ba mai mult ca atât, Seria 5 se simte acum ca o maşină mult mai uşoară şi mai debarasată de masele inerte, deşi cifrele oficiale zic că a slăbit cu „doar” 100 kg! Dar o sută e mult în viaţa reală, aşa că un volan mult mai informativ şi o masă redusă fac din noua Serie 5 un model mult mai plăcut în condus!

Şi modul de absorbţie a suspensiei s-a schimbat, spre trendul general al industriei. Pe valuri şi ondulări ale asfaltului, maşina e extrem de moale în regim confort, parcă pluteşte peste denivelări. Însă cursa suspensiei şi capacitatea totală de absorbţie e mai mică decât la generaţia precedentă, astfel încât dacă daţi peste gropi mai mari şi mai solicitante, suspensia va deveni deja mai puţin silenţioasă şi capabilă să facă faţă fără ezitări acelor provocări. Adică, până la un anumit grad al civilizaţiei asfaltate, maşina e mult mai moale şi mai confortabilă decât predecesoarea sa, ba chiar oferind un nivel de rafinament neaşteptat de mare, dar de îndată ce realităţile netratate ale gropilor mai masive îi apar în cale, suspensia va lăsa mai multe zgomote să ajungă în caroserie, mai multe şocuri.

Parcă am un deja-vu de pe Mercedes-ul pe care-l conduc zi de zi, tot un sedan de plafotrmă nouă din tabăra germană premium., dar şi de pe E-Class-ul actual, concurentul cel mai redutabil al Seriei 5. BMW-ul de azi s-a apropiat foarte mult de aceleaşi sezaţii din volan, s-a apropiat aproape la fel de mult şi de senzaţiile date de suspensie pe drumurile noastre, dar şi de impresia greutăţii reduse şi a menajării insesizabile a forţelor laterale şi maselor inerte. Cu asemenea senzaţii, aş putea să spun că noul BMW Seria 5 a devenit mai asemănător ca niciodată în senzaţii de condus faţă de... Mercedes. Dar această afirmaţie nu ar fi obiectivă până la urmă. Adevărul pur ar fi că există un trend general în industria auto premium, odată cu dezvoltarea acestor direcţii electrice, cu dezvoltarea amortizoarelor adaptive de tip nou, un trend dat inclusiv şi nişte furnizori de know-how şi care nu aparţin de nici una din mărcile auto. Iar BMW Seria 5 este acum parte a acestui trend, cu o reţetă foarte iscusit preparată şi condimentată!

Pe scurt fiind spus, noua generaţie BMW Seria 5 se conduce mai plăcut şi mai antrenant decât cam orice alte modele din gama bavareză! Iar această senzaţie neaşteptată ce-o descoperi în volan devine în scurt timp definitorie pentru maşină! Îţi place! O savurezi, mai mult şi mai mult! Şi nu vă faceţi grijă de gropile autohtone, cu o direcţie de asemenea precizie e mult mai uşor să le eviţi, iar maxim ce poţi păţi e un sunet mai deranjant în maşină. Da, noul BMW Seria 5 e una din maşinile pe care să le savurezi în fiecare zi, una din maşinile volanul căreia să-l ţii cu plăcere întotdeauna!

Dar surprizele nu s-au oprit aici. Noi conducem o Seria 5 în motorizare diesel 520d xDrive – adică cel mai raţional şi mai puţin puternic diesel, cuplat la tracţiune integrală şi la o cutie automată cu 8 trepte. Atunci când e vorba de BMW, cel mai puţin puternic diesel înseamnă, însă, 190 CP şi 400 Nm! Aşa că motorizarea asta nu e una care să vă priveze de plăcere!

Apăsările de pedală se traduc imediat în accelerări prompte, iar cei 400 Nm menajează cu uşurinţă greutatea maşinii, chiar şi cu câţiva pasageri la bord. Depăşirile sunt extrem de simple cu acest cuplu al motorului, şi nu e nevoie neapărat să treceţi maşina în regim Sport pentru un episod scurt. Cutia de viteze funcţionează impecabil de logic şi prompt, iar motorul e incredibil de silenţios la orice plajă de turaţii! Nu, nici măcar motorul nou comparabil al celor de la Mercedes, despre care noi spuneam că e liniştit la turaţii mici, dar zgomotos la turaţii mari, nu se poate lăuda cu asemenea caracteristici acustice. Staţi să vă explicăm şi mai cu efect: BMW Seria 5 are şi un regim Eco Pro, pe care când îl incluzi, nu mai vezi turometrul pe cadranele de bord digitale, ci un grafic de ecologie şi regenerare a energiei. În acel regim cutia de viteze se decuplează la rularea pe interţie, asigurând deplasarea în regim de „coasting” a maşinii dacă unghiul pantei de coborâre nu e prea mare. Iar dacă e prea mare, rămâne cuplat pentru a folosi energia cinetică şi a o stoca în baterie. Uite tocmai în acest regim de coasting ne-am pomenit că motorul diesel se opreşte cu totul la rularea maşinii pe interţie, spre exemplu la 70-80 km/h! Nu-mi venea a crede! Cum adică, să opreşti motorul cu totul, nu doar să decuplezi cutia?

Totul părea prea incredibil pentru a fi adevărat, aşa că am tot ascultat cu urechile ciulite sub capotă, şi eu şi ceilalţi de la bord, să auzim dacă totuşi motorul funcţionează sau nu când maşina rulează pe coasting şi nu se aude nimic. Nu, nu funcţionează, e oprit – eram convinşi noi! Dar apoi am săpat adânc în teancurile de informaţie tehnică a acestui model şi am aflat că greşisem – motorul funcţiona de fapt, nu era oprit, doar că BMW Seria 5 are o capsulă de antifonare, numită SYNTAK, în care e „izolat” fonic şi motorul, şi cutia de viteze, iar la asta se mai adaugă şi izolarea fonică a habitaclului. Puteam jura că motorul se opreşte. Zero decibeli de la motor. Zero zgomot atunci când merge la ralanti. Iar atunci când îl apeşi puternic, acesta scoate un sunet plăcut, bine calibrat, de motor tipic BMW, din ăla care merită admirat! Şi în timp ce sună extrem de bine, mai şi împinge la fel de bine!

Am încercat maşina şi în regim Sport şi diferenţa de comportament e foarte sesezabilă. Plutirile suspensiei se anulează, ea devenind imediat mai fermă, volanul devine mai rezistent la rotire, iar motorul şi cutia ştiu să explodeze de putere când li se cere, dar şi să ştea în aşteptare mai domoală când e cazul. Un regim foarte bine echilibrat pentru performanţă chiar şi pentru episoade mai lungi, deci!

Am tot condus sedanul ăsta în diferite ritmuri departe prin Moldova. L-am savurat pe drumuri drepte şi întinse, dar şi intrând cu precizie focoasă în viraje strânse! Îmi place neaşteptat de mult cum se conduce noua Serie 5! Şi-a schimbat puternic caracterul, dar noul ei caracter nu e deloc mai puţin plăcut! Ba chiar e mai savuros!

Ei bine, după aproape 200 de kilometri de traseu, cu schimbările de regimuri intense şi mai lejere pe care le avusesem noi la acest test drive, ajunsesem la o medie de consum de 7.1 litri/100 km. Consideraţi această cifră drept una realistă pentru călătorii lungi când apăsaţi bine maşina şi nu vă prea pasă de consum. Pentru că dacă v-aţi strădui un pic, aţi putea obţine cu siguranţă vreo 5 litri şi un pic la sută din acest propulsor! Cu tracţiune integrală!

Ah da, şi tracţiunea integrală îşi merită toţi banii. Aşa cum suntem obişnuiţi şi de pe alte modele BMW xDrive de talii comparabile, transmiterea cuplului către toate punţile se face în regim permanent, aşa încât până şi atunci când abordezi un viraj pe asflat uscat şi cu pedala mai apăsată, simţi cum acest sistem xDrive te ajută să obţii vectorul perfect. E valabil şi pe zăpadă şi pe gheaţă, şi pe carosabil cu alternări aderenţă. Şi în asta e toată frumuseţea unui sistem de tracţiune integrală permanentă!

Verdict: noua generaţie BMW Seria 5

Partea mai greu de înghiţit a noii generaţii Seria 5 este preţul, care a crescut simţitor faţă de predecesorul său. Dar şi aici e un trend generalizat în industrie, toate modelele noi din acest segment devin acm mai scumpe ca predecesoarele sale, creşterea fiind parţial explicată de o mulţime de noi tehnologii, mai ales de siguranţă, înglobate standard. Ni se oferă mai mult, dar şi ni se cere mai mult. Dar şi noi cu Dvs. vrem mai mult de la o maşină nouă nu?

Cât costă, deci, BMW Seria 5 în Moldova? Cea mai accesibilă versiune e deocamdată versiunea 520d fără tracţiune integrală, care porneşte de la 38,800 euro în dotări de bază. Şi în cazul Seriei 5 un minim de decenţă înseamnă dotări opţionale de vreo 10-12 mii de euro, deci oricum ajungeţi la vreo 50 de mii pentru maşina echipată la final. Versiunea noastră 520d xDrive porneşte de la 42,587 EUR, iar dotările opţionale însumează 12,213 euro, ceea ce înseamnă că preţul total al maşinii din test constituie 54,800 euro.

Dar BMW Seria 5 îşi merită preţul, chiar dacă în cazul unui sedan premium nu aşa trebuie pusă întrebarea. E un model extrem de consistent şi plăcut, un model care a trebuit să evolueze faţă de un predecesor şi aşa excelent. Iar atunci când faci un pas gigantic înainte, pornind de la excelenţă, ajungi într-un top absolut al celor ce poate însemna azi o maşină de asemenea talie! Şi asta e BMW Seria 5 astăzi. O maşină de top absolut. Pentru cei ce muncesc mai mult şi mai inteligent ca alţii. Pentru cei ce vor să tindă mai mult ca alţii spre un absolut inteligent. Da, generaţia actuală a accentuat şi mai mult tendinţa predecesoarei sale şi risc să fac o previziune, că printre clienţii noii generaţii nu se vor mai număra cam deloc băieţi şmecheri cu gentuţa de cash subţioară, ci IT-işi, programatori, manageri de top cu succese reale, avocaţi de business cu succese reale, oameni plătitori de impozite din orice domenii şi aducători de progrese în ţara lor, oameni care merită cu adevărat acest deliciu pe patru roţi pentru munca onestă şi inteligentă pe care o fac!
GALERIE FOTO (104 IMAGINI):
COMENTARII FACEBOOK:
MAI MULTE TESTE DRIVE:
Noua generaţie MINI Countryman
26 Aprilie 2017 - 14:05
Countryman este SUV-ul familiei MINI. Atunci când a apărut, a bulversat un pic opiniile, făcându-i pe mulţi să zică că un ditamai SUV-ul nu poate fi un MINI. Dar acum e vorba deja de o nouă generaţie!...
Noua generaţie Opel Insignia Grand Sport
12 Aprilie 2017 - 13:50
PiataAuto.md a testat în premieră noul Opel Insignia Grand Sport la testul drive internaţional din Germania. Am condus motoarele 1.5 Turbo 165 CP, 2.0 Turbo 260 CP 4x4, şi 2.0 Diesel 170 CP şi vă spunem totul...
Skoda Kodiaq pe drumurile Moldovei
6 Aprilie 2017 - 09:02
La primul nostru testul drive internaţional cu Skoda Kodiaq ne-a lipsit un lucru foarte important pentru un SUV – drumurile rele. Acum, am luat tocmai două exemplare Kodiaq – benzină şi diesel – pentru a le testa pe drumurile Moldovei...
Noua generaţie Land Rover Discovery (VIDEO TEST DRIVE)
31 Martie 2017 - 06:17
Avem în faţa noastră, pe plaiurile Moldovei, un Land Rover Discovery 5, adică de generaţie nouă, echipat cu motorul diesel TDV6, de 3.0 litri şi 258 CP. Şi intenţionăm să-l punem la grele încercări astăzi...
Volkswagen Polo Sedan
28 Martie 2017 - 12:02
De ce testăm tocmai acum Volkswagen Polo Sedan? Pentru că abia s-a lansat în Moldova! Da, Volkswagen Polo Sedan e un model demult aşteptat în ţara noastră, un model care a reuşit să treacă...
Noua Skoda Octavia facelift
24 Martie 2017 - 09:03
Iată că îndrăgita Skoda Octavia a ajuns şi la împrospătarea de mijloc de carieră, iar schimbările de design s-au dovedit a fi mai radicale decât le-ar fi aşteptat cei mai mulţi dintre noi. Dar modificările nu s-au limitat doar la design. Aşadar, cum se siimte noua Octavia în condus...
Noul Maserati Quattroporte
22 Martie 2017 - 13:37
Ăsta e un test drive de o raritate absolută în Moldova – un proaspăt Maserati Quattroporte, testat în Moldova, ţară în care nici măcar nu avem o reprezentanţă Maserati...
Noua generaţie Mercedes-Benz E-Class Coupe
11 Martie 2017 - 19:28
PiataAuto.md a mers în Spania pentru a testa în premieră noul Mercedes-Benz E-Class Coupe. Am condus versiunile E 400 4MATIC Coupe, E 300 Coupe şi E 220d 4MATIC Coupe...
Mercedes-AMG GLS 63 4MATIC
3 Martie 2017 - 13:20
Da, vorbim de un model AMG adevărat, nu de un kit de design, ce-ar putea fi aplicat oricărui model standard. Doar că, în cazul lui GLS, diferenţele adevărate sunt foarte...
BMW M1 (1980)
25 Februarie 2017 - 16:23
Traseul meu la înălţimi cu BMW M1, m-a adus într-o zonă în care cerul posomorât a adus şi ploaie. Măruntă. Udă. Aproape bacoviană. Însă, doamne, dacă Bacovia ar fi auzit sunetul unui motor de BMW M1 spărgându-i peisajele sumbre...