Aproape că ne-am obişnuit să auzim cu fiecare nou model lansat al unui producător că motorul a devenit mai mic, că se mai renunţă la un ingredient important din ingineria lui, că se reduce numărul cilindrilor, că se trece la platforme mai simple şi uniformizate, că tot ceea ce mai contează într-o maşină e să aibă multimedia mare şi frumoasă. În toate tendinţele astea aproape universale, au venit cei de la Mazda şi au anunţat că ei dezvoltă o platformă nouă pentru Mazda 6 şi SUV-ul derivat, Mazda CX-60. Eram, deci, foarte nerăbdător să conduc noua Mazda CX-60, să văd cât de consistentă e în senzaţii de viaţă reală toată această abordare neobişnuită a inginerilor...

Nissan are o nouă o generaţie de Qashqai, care nu face decât să continue ideea precedentelor generaţii, în esenţă. Doar că acum segmentul acestor SUV-uri e foarte aglomerat, cu modele foarte interesante, iar astfel Qashqai nu mai străluceşte atât de intens printre ele. Era nevoie de un element distinctiv, care să devină definitoriu din start, dar care să nu pară mai puţin practic. Şi atunci cei de la Nissan au lansat sistemul de propulsie e-Power pe acest nou Qashqai, care vrea foarte mult să fie numit unul cu propulsie electrică, dar care îşi ia efectiv energia dintr-un generator electric, pe benzină, pe care-l poartă la bord. Sună bizar şi foarte diferit de ce fac ceilalţi producători, tocmai de asta ne-a fost interesant să testăm un asemenea Qashqai e-Power în Moldova, vreme de 4 zile, care să înţelegem mai bine şi cum funcţionează, şi care e consumul, şi cum e în exploatare un asemenea sistem...

Geely era cândva, demult, o marcă chinezească ce-ţi trezea mai mult compasiune şi milă pentru modelele pe care le producea. Azi Geely e un adevărat grup auto, care deţine nu doar marca Geely, ci şi Volvo, Polestar, Lunk&Co, Lotus şi alte câteva companii din lumea auto. Iar deţinerea celor de la Volvo s-a materializat inevitabil în experienţă uriaşă preluată de la suedezi, pe toate planurile, iar acum şi în modele care împart platforme tehnice comune şi aceleaşi motoare. Geey Tugella, modelul pe care-l testăm azi, e exact un asemenea model şi l-am testat de curând în Moldova...

Atunci când Renault a lansat noul model electric Megane E-TECH, n-am atras o atenţie prea mare la el, în avalanşa de modele noi electrice care s-au lansat în ultimi doi ani. Folosirea numelui Megane pe in model care nu are nicio treabă cu Megane-ul original sporea şi mai mult senzaţia unei încercări de a capitaliza pe spatele popularităţii lui Megane, cum a făcut-o şi Ford cu Mustang MACH-E. Dar, când noul Megane E-TECH a ajuns şi în Moldova, am avut ocazia să arunc o privire mai adâncă şi-n fişa tehnică şi au fost câteva lucruri, care m-au intrigat şi care m-au făcut să vreau să-l testez, în condiţiile reale, de iarnă...

Atunci când Ford a decis, în sfârşit, să demareze cu toată forţa spre modele electrice concepute de la zero, create astfel încât să fie dorite şi căutate, primul lor model din această epocă nouă a preluat unul din cele mai legendare nume pe care le are Ford în arsenalul său — Mustang. Sigur, s-a mai adăugat acolo şi un Mach-E pentru o distincţie clară, dar, în esenţă, să pui numele Mustang pe un model electric înseamnă să garantezi în faţa publicului că vei face tot, pentru ca acel model electric să fie unul superlativ. Înseamnă că eşti gata să-ţi pui istoria şi reputaţia la bătaie pentru a intrat într-o nouă epocă. Anume asta e Ford Mustang Mach-E, SUV-ul electric al celor de la Ford cu o miză uriaşă. Şi am avut ocazia să-l testăm de curând în Moldova, pe parcursul unui interval de timp cuprins între două week-end-uri....

Noua generaţie Mercedes-Benz C-Class W206 a ajuns în Moldova, iar noi am aşteptat-o într-un mod mult mai intrigat decât alte modele noi, iar motivul este evident: de 7 ani exploatăm generaţia precedentă, W205, şi acea generaţie ne place mult. Şi dacă tot deţinem generaţia precedentă, ne-am gândit că ar trebui să facem nu doar un test drive cu noua generaţie, ci un test comparativ, amplu, cu ambele generaţii în comparaţie...
Iată că a venit şi acel moment când Dacia a lansat noi generaţii pentru gama sa de bază — Logan, Sandero şi Sandero Stepway, iar prima dintre ele, care a ajuns în Moldova e Sandero Stepway, pe care am şi testat-o într-un video test drive...
SUV-ul ăsta chinezesc, cu inspiraţie de Mercedes-Benz şi nume de BMW, a ajuns în Moldova, pe mâinile noastre. A ieşit poate cel mai tranşant test drive din ultima vreme. Fără ocolişuri. Direct, obiectiv, dar şi sincer până la capăt, despre noul BAIC Beijing X7...
Aşa că acum, când avem o nouă generaţie Octavia lansată în Moldova, am vrut să-i facem o analiză pe măsura atenţiei pe care o merită. Doar că între timp lucrurile în lume s-au schimbat. Maşinile sunt mai sofisticate şi totodată mai scumpe. Cu fiecare nouă generaţie, acestea fac salturi uneori incredibile de preţ.
Mazda MX-30 nu a fost un test drive cu impresii predictibile. Ba dimpotrivă, am avut momente în care am fost revoltaţi, fascinaţi, am observat chestii absolut neaşteptate şi maşina s-a dovedit a ne genera concluzii foarte controversate până la urmă...