Prima pagină  »  Ştiri  »  Familistul neastamparat - noul Mercedes-Benz E 63 AMG Estate!
17 SEPTEMBRIE 2009, 12:02
1,542
0
Familistul neastamparat - noul Mercedes-Benz E 63 AMG Estate!
De Redacţia PiataAuto.md
1
GALERIE FOTO (14 IMAGINI)
Stand-ul AMG de la Salonul Auto de la Frankfurt atrage foarte multa atentie datorita modelelor impresionante pe care le expune. Pe langa modelele deja prezentate cu alte ocazii, dar in paralel cu noul sport car Mercedes-Benz SLS AMG, divizia sportiva a companiei Mercedes-Benz a prezentat si noul Mercedes-Benz E 63 AMG Estate,un nou model care este mai puternic si mai agresiv decat precedentul model.

Tipul de masina perfect pentru familistii convinsi, dar ceva mai neastamparati, cei care isi duc dimineata copii la scoala sau pleaca la cumparaturi, iar in weekend isi ies din minti undeva pe un circuit inchis, acolo unde urla de nebunie cand vad norul de fum ce iese de sub rotile de 18 inch… Asta deoarece Mercedes-Benz E 63 AMG poate oferi de toate – spatiu, functionalitate, confort si nu in ultimul rand putere!Chiar daca este mai greu decat versiunea sedan cu 180 kg, Estate-ul nu ramane cu mult in urma la capitolul dinamica, el pierde doar 0.1 secunde la acceleratie sedanului, insa este la un nivel cu cel mai rapid break din lume Audi RS6, dar mai agil decat rivalul bavarez BMW M5 Touring, cel care poate atinge 100 km/h in 4.8 secunde!

Spatiu si functionalitate

Spuneam ca E 63 AMG Estate ofera mult spatiu si functionalitate… Acest lucru este demonstrat de portbagajul cu un volum de 695 litri, care poate fi marit cu usurinta pana la 1.950 litri, in cazul in care este rabatata bancheta din spate. Standart pentru E 63 AMG este oferit sistemul EASY-PACK datorita caruia compartimentul de depozitare are doua nivele, iar usa portbgajului poate fi deschisa/inchisa electronic.

Confort

Confortul este un element prezent in toate masinile Mercedes-Benz, iar cand pe acestea pune mana divizia sportiva AMG, nivelul confortului atinge cote maxime. Fata de modelul anterior, interiorul a fost redesenat in totalitate, insa la fel ca la precedentul model s-a incercat contopirea materialelor de calitate inalta cu sportivitatea functionala. Scaunele sportive actionabile electric sunt dotate cu suport lateral imbunatatit, iar volanul sport cu patru spite ascunde in spatele sau manetele din aluminiu ale cutie de viteze AMG SPEEDSHIFT MCT cu 7 rapoarte. Chiar si asa, fiind dotat standart cu o sumedenie de sisteme si elemente ce nu fac decat sa sporeasca confortul la interior, clientul poate opta pentru o multime de elemente optionale, precum: volanul AMG Performance cu trei spite cu insertii din Alcantara, insertiile din fibra de carbon, salonul tapitat in intregime cu piele nappa, acoperisul tapitat cu Alcantara, sistemul COMAND APS, pachetul designo, sistemul Keyless-Go, camera video spate pentru sistemul PARKTRONIC, sistemul audio Surround Sound System s.a.

Putere

Un Mercedes-Benz AMG este tipul de automobil, despre care poti spune orice, insa niciodata nu-ti vei permite sa afirmi ca nu este destul de puternic. Fata de precedentul model, noul E 63 AMG Estate este mai puternic cu 11 cai-putere, chiar daca sub capota in continuare se afla V8-ul cu capacitatea cilindrica de 6.208 cc. Astfel, imensul propulsor natural aspirat livreaza 525 cai-putere si un cuplu maxim de 630 Nm, in asa mod, E 63 AMG Estate este catapultat pana la 100 km/h in doar 4.6 secunde, iar viteza maxima este limitata electronic la 250 km/h. Conducatorii ce isi doresc sa obtina o viteza si mai mare, pot opta pentru pachetul optional de performanta AMG Drivers’ Package – datorita acestuia, ingineri pot seta ca viteza maxima sa fie limitata la 280 km/h (chiar daca E 63 AMG Estate ar putea atinge cu usurinta 300 km/h), insa pentru a obtine acest lucru, clientul trebuie sa treaca cursurile de instruire al academiei AMG Driving Academy.

Intreaga putere este transmisa pe puntea spate de catre cutia de viteze cu 7 rapoarte AMG SPEEDSHIFT MCT. Cutia este echipata cu patru moduri ce pot fi selectate cu ajutorul comutatorului electronic rotativ - “C” (Eficienta Controlata), “S” (Sport), “S ” (Sport Plus) si “M” (Manual). In modul de Eficienta Controlata cutia schimba treptele mai lin, iar unitatea de control al transmisiei este programata sa schimbe treapta mai devreme pentru a mentine turatiile propulsorului la un nivel cat mai jos. In acest modpoate fi atins consumul mediu de 12.8 litri la 100 km, insa acesta foarte rapid nu va avea vreo legatura cu realitatea in cazul in care este necesitata intreaga putere.

In modurile Sport si Manual, cutia de citeze sport cu 7 trepte poate schimba treapta in doar 100 milisecunde, iar in conjuctie cu ambreiajul dublu si functia RACE START, conducatorul automat are la dispozitie intreg potentialul de accelerare.

In concluzie Mercedes-Benz E 63 AMG Estate este o adevarata piesa de arta, una care poate rula linistit prin oras, dar care la nevoie poate pedepsi un Bentley Continental GT sau un Aston Martin Vaquish S. Vanzarile pentru E 63 AMG Estate vor incepe in Februarie 2010, iar pretul de baza se va situa in jurul a 110.000 Euro, pret demn de un adevarat sport car!
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
Ştiri după categorii
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!