Prima pagină  »  Ştiri  »  Cele mai elegante automobile au fost premiate la Concorso d’Eleganza Villa
24 MAI 2011, 08:39
2,449
0
Cele mai elegante automobile au fost premiate la Concorso d’Eleganza Villa D’Este
De Ilie Toma
0
GALERIE FOTO (32 IMAGINI)
Week-end-ul care tocmai s-a încheiat a fost marcat de un eveniment deosebit în lumea auto, şi anume concursul de eleganţă Villa D’Este. Pasionaţi şi colecţionari, admiratori ai maşinilor frumoase, toţi s-au adunat în Italia, lângă lacul Como, pentru marele eveniment.

Ziua de sâmbătă a însemnat o paradă specială, cu desemnarea primilor câştigători, la categorii pe cât de curioase, pe atât de nuanţate. „Trofeul Rolls-Royce” – o distincţie oferită celui mai elegant model Rolls-Royce prezent la eveniment, a fost oferită în acest an unui Rolls-Royce Phantom II, din 1933. Premiul oferit pentru „cel mai bine păstrat automobil dinaintea războului”, sau „Trofeul FIVA”, a revenit aceluiaşi Rolls-Royce Phantom II. Cel mai bine păstrat automobil de după război, prezent la eveniment, a fost declarat un Mercedes-Benz 300 SL Roadster din 1962. Ziua de sâmbătă a mai adus un premiu special, pentru automobilul condus de la cea mai îndepărtată distanţă. Această distincţie a primit-o un Bugatti 57 Ventoux din 1937, venit din Elveţia la concurs.

Cea mai delicată restaurare a fost declarată cea a unui Aston Martin DB5 Convertible, originar din 1965. Cel mai bun automobil-legendă a fost desemnat un Jaguar E-Type Coupe din 1961, or acest model aniversează şi 50 de ani de la lansarea sa. Premiul pentru cel mai bun design interior l-a primit un Fiat 8V Berlinetta din 1953 şi, ultimul premiu oferit unui automobil în ziua de sâmbătă i-a revenit unui Ford GT40 MkII din 1965 pentru cel mai provocator design.

Doar că, pentru prima dată, în acest an au fost expuse şi motociclete clasice, iar ziua de sâmbătă a avut o secţiune dedicată lor. În Clasa A, cea a pionerilor dinainte de 1917, a câştigat un exemplar Pierce Four din 1910, deţinut de un elveţian. Clasa B, cea a design-ului şi ingineriei din 1920 până în 1939, l-a avut drept câştigător pe un exemplar MGC din 1932. În clasa C, cea a glamour-ului, câştigător a fost desemnat un Brough Superior Four din din 1932. În clasa competiţiilor şi a recordurilor, sau clasa D, câştigător a fost desemnat un Moto Guzzi 350 Bialbero din 1957, deţinut de un italian. Clasa E, rezervată „legendelor de design, produse în serie”, a fost dominată de un Aermacchi Chimera din 1956.

Ziua de duminică a însemnat o nouă paradă, iar în lista de distincţii oferite s-au numărat cele mai râvnite premii. Astfel, Trofeul Grupului BMW, care este şi organizatorul evenimentului, a mers către o Alfa Romeo 33 Stradale din 1968. Distincţia Coppa d’Oro Villa d’Este, oferită pentru cel mai bun show, conform voturilor publicului, a revenit unei alte Alfa Romeo, de această dată o 6C 2500 SS Coupe Bertone din 1942. Trofeul BMW Group Italia a revenit aceleiaşi Alfa Romeo 33 Stradale din 1968.

Premiul pentru design al conceptelor şi prototipelor a revenit lui Aston Martin DB4GT Zagato, proaspăt dezvăluit în urma reluării colaborării dintre Aston şi Zagato. Se pare că cele două mari nume ale lumii auto au păşit cu dreptul în noua colaborare!

În ziua de duminică s-au mai oferit şi alte premii pe categorii, precum şi menţiuni speciale din partea juriului. Astfel, în Clasa A, clasa „rezervată confortului”, câştigător a fost desemnat un Talbot-Lago T23 Coupe Royal din 1938, în timp ce menţiunea în aceeaşi clasă a fost oferită unui Delage D8 105 S Coupe, din 1935. Clasa B, cea a „cerului deschis”, l-a avut ca şi câştigător pe un Delage D8 S Roadster din 1933, iar menţiunea a fost oferită pentru un Mercedes-Benz 380 K W22 Cabriolet, din 1934. Clasa C, cea a „şicului anilor ‘50”, a fost câştigată de un exemplar Ferrari 212 Export Berlinetta Vignale din 1951, iar menţiunea a mers către o Lancia Aurelia B24S America Spyder din 1935. În clasa D, cea a maşinilor mici cu performanţe mari, câştigător a fost desemnat un Siata 400 F Berlinetta din 1953, iar menţiunea a fost oferită pentru un Siata 208 S, de asemenea din 1953.

Clasa E, sau clasa „stilului swing al anilor şaizeci”, a fost dominată de un Ferrari 250 GT SWB California Spider din 1963. Menţiunea în această clasă a fost oferită unui Lamborghini 400 GT Coupe din 1966. Următoarea clasă, Clasa F, este botezată „naşterea supercar-urilor”, iar câştigătorul a devenit aceeaşi Alfa Romeo 33 Stradale din 1968, menţionată ceva mai sus. Menţiunea a fost oferită lui Lamborhini Miura S din 1970.

„Maeştrii creativităţii”, sau Clasa F, l-a avut drept câştigător pe un exemplar BMW 2000 CS Coupe Karmann din 1966. Menţiunea de onoare a fost oferită unui Glas 3000 V8 Coupe, din 1967. Şi în fine, ultima clasă, cea a „culorii şi vitezei”, a fost dominată de un Ferrari 375 MM Spider, din 1953, iar menţiunea a mers către un Jagur E-Type Lightweight din 1963.

În cadrul aceluiaşi eveniment, BMW a expus şi noul său model demonstrativ, 328 Hommage, alături de „originalul”, cărui tribut îl aduce – BMW 328.

Concursul eleganţei este locul rafinamentului, a pasiunii pentru automobilele cu valoare, şi a luxului. În mare parte, proprietarii automobilelor expuse au fost originari din Elveţia, Germania, Austria, Italia, SUA şi Marea Britanie.
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
Ştiri după categorii
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!