Prima pagină  »  Ştiri  »  Honda anunţă un recall de 2.4 milioane de maşini din cauza
8 AUGUST 2011, 09:05
2,121
8
Honda anunţă un recall de 2.4 milioane de maşini din cauza unor probleme la transmisie
De Ilie Toma
1
GALERIE FOTO (10 IMAGINI)
Honda anunţă că va efectua un recall voluntar de aproximativ 2.4 milioane de automobile la nivel global, din cauza unor posibile probleme la softul care gestionează transmisia automată a acestora. Mai exact, transmisia poate avea de suferit dacă cel de la volan va schimba rapid poziţiile ei între marşarier, neutră şi drive.

Un astfel de scenariu ar putea avea loc, spre exemplu, atunci când şoferul încearcă să scoată maşina dintr-o zonă înzăpezită sau noroioasă. În astfel de cazuri, eroarea de soft ar putea cauza blocarea motorului sau eşuarea ulterioară a cuplărilor poziţiei „Parking” a transmisiei.

În cadrul recall-ului, maşinilor afectate le va fi actualizat softul de gestiune a transmisiei, care va facilita tranziţia între poziţiile transmisiei şi va reduce, astfel, riscul apariţiei unor blocaje. Honda mai menţionează că, până la acest moment, nici o persoană nu a avut de suferit în urma defecţiunii vizate.

Vor fi afectate de recall modele precum Honda Accord, în versiuni cu motoare în 4 cilindri, produse între 2005 şi 2010, Honda CR-V, produse între 2007 şi 2010, precum şi Honda Element, produse între 2005 şi 2008. Cele mai multe dintre automobilele vizate vor fi rechemate în SUA – aproximativ 1.5 milioane. De asemenea, vor fi rechemate 760.000 de maşini din China şi peste 130.000 de vehicule aparţinând proprietarilor canadieni.
COMENTARII (8)
G e o
Floreşti, Moldova
la 8 August 2011 - 09:55
Bravo lor ca fac asta,nu ca altii,asteapa sa se defectezi si pe aceasta sa scoata bani din oameni si bine ca au atentionat proprietrii masinilor Honda.
0
0
B.D.
Cahul, Moldova
la 8 August 2011 - 12:17
Cam des cei de la Honda au probleme, a mai fost odata cu honda civic paremise...
0
0
Mihail
Chişinău
la 8 August 2011 - 12:31
B.D. sa luam VAZUL ... are sumedenii de defecte etc... da au facut ei vun recall>? NU!!! pentru ca lor le ii intrun loc de clientii lor !!! plus atit sunt de professionisti ca nici nusi mai dau seama de ceau gresit!!!!
HONDA a facut recalluri acum face si poate ca va mai face da ia spune nia Mercedesu,bmw,toyota ... cei mai mare constructori nu tot au facut?!!!si nu doar UNUL!
cine face recall are respect pentru clienti!!! si multi nu stiu cit ai de beneficiat pe baza unui recall daca teai nimerit printre cei cu "defecte" sar putea sa ai o reparatei si la o lata problema care nu intra in defectiunile precizate dar e pe aproape :)

Eu am opservat la unii constructori americani ca tac cu musca pe caciula... si asta nui frumos :)

0
0
B.D.
Cahul, Moldova
la 8 August 2011 - 14:03
Mihai, ei hai buna comparatie Vaz si Honda nam ce spune, eu consider ca Vaz e (Ошибка природы) sa zicem asa... tu zici ca mercedes, bmw ca au facut recall, ca in ultimii ani ei au uitat de recall pentruca inainte de a scoate o masina pe piata nu se grabesc sa-si scoata banii mai repedea, da fac testari ca oamenii sa fie satisfacuti de ceia ce cumpara. Tu crezi ca cei oameni ce au Honda si cind au auzit ca le face recall la masina sau bucurat tare... NU deoarece poti spune ca ai cumparat masina nou cu defect... da intr-o masura oarecare sau bucurat ca masina va fi reparata, dar asta iar e foiala... mie personal miar parea rau sa-mi spuna ca masina mea e cu defect de la uzina.
0
0
Constantin-Padure.com
Piatra Neamţ, România
la 8 August 2011 - 18:28
Asta inseamna ca ei respecta clienti si vor sa tina stacheta fiabilitatii sus. Honda este insasi un simbol al fiabilitatii. Parca tot ei au facut un recall pentru a schimba un motosas de la stergatoare. Oricum unele defecte din fabricatie pot fi observate mai mult sau mai putin. Astea se testeaza in timp. Oricum pentru client e bine deoarece practic el nu plateste piesele si manopera, cu exceptia deranjului etc
0
0
Mihail
Chişinău
la 8 August 2011 - 21:29
B.D. ohh in ultmii ani mercedes si bmw au uitat de recalluri?
fi mai omule serios!!! mercedes si bmw nu fac millioane de modele cum fac alti producatori ca honda toyota!!! si la ey de ex x6 is putin in lume! si cind bmw a anuntat ca are un defect de frinare ceva legat ...si a facut recallul si cind se spune un nr de citeva mii astai ca si nimic!! pe cind honda daca a anuntat la citeva millioane astai e ceva!
cei a repara 2000 de masini si altai a repara 2 millioane./..
chiar in 2011 la stiri sa spus de un recall facut de toyota si dupa asta au spus pe linga toyota mai sunt marci care au facut recalluri si au inceput :de la un colt la altu :)
0
0
Mihail
Chişinău
la 8 August 2011 - 21:32
am vrut sa spun in 2 cuvinte : TOYOTA si HONDA nus MB sau BMW pentru ca BMW si MERCEDES fasi putin si bun... iar TOYOTA si HONDA in general masini pentru oamenii de rind...
si ii una cind se spune de un recall de citeva sute, mii si ii alta cind se spune de citeva millioane....
0
0
Mihail
Chişinău
la 8 August 2011 - 21:33
putin si bun mam referit la dotari/pret ...
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
Ştiri după categorii
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!