Puţini sunt, în Moldova, cei care nu cunosc ce înseamnă un Volkswagen Transporter. Accesibil la achiziţie, ieftin în exploatare, cu motoare eficiente şi fiabile şi mai ales foarte practic. Ei bine, germanii s-au gândit cum ar putea arăta un Transporter al viitorului apropiat. În rezultat, au creat un vehicul conceptual, cu propulsie electrică, pe care l-au numit eT!
Volkswagen are, probabil, cea mai mare experienţă în construcţia microbuzelor comerciale uşoare. Experienţă care măsoară, deja, 60 de ani! De atunci şi până astăzi, modelele Volkswagen au ajutat oamenii în cele mai diverse situaţii de la transporturi uzuale de mărfuri, până la maşini de poştă sau chiar vehicule cu destinaţie specială. Şi, vorbind de poştaşi, noul concept al Transporter-ului electric a fost dezvoltat de Volkswagen împreună cu unul din cei mai mari clienţi ai său Poşta Germană.
Cei de la Volkswagen au analizat îndeaproape modul în care sunt exploatate vehiculele la livrarea poştei pentru a crea un vehicul cât mai aproape de necesităţile de executare a acestui tip de sarcini şi pentru a le simplifica munca celor de la volan. Astfel, Volkswagen eT! poate fi condus şi în regim semi-automat! Ce înseamnă asta? Ei bine, imaginaţi-vă că poştaşul coboară de la volan şi aduce corespondenţa în cutia poştală a unei case. Pentru a se deplasa la următoarea casă, chiar dacă este la doar zece metri distanţă, poştaşul ar trebui să urce, în mod normal, la volan, pentru a mişca maşina înainte. În cazul lui eT!, poştaşul poate păşi până la următoarea casă, iar maşina îl urmează independent, asemeni unui căţel fidel... Şi nu degeaba facem analogia cu lumea patrupedelor, pentru că maşina îşi va urma şoferul la comanda Urmează-mă a acestuia! Iar dacă şoferul îşi doreşte ca această să revină lângă el dintr-un punct nu prea îndepărtat, trebuie să strige Vino la mine!... Nu este o glumă de 1 Aprilie, este cât se poate de adevărat!
Pentru situaţii de alternativă, eT! mai dispune de un panou de genul telecomandelor, cu care se poate ghida maşina. Astfel, atunci când ajunge într-o zonă rezidenţială în care trebuie să livreze corespondenţa, poştaşul-şofer poate trece pe locul pasagerului din dreapta, pentru a fi mai aproape de bordură şi deci, de cutiile poştale. Acesta îşi ghidează telecomandat maşina, iar atunci când ajunge lângă o cutie poştală, coboară rapid, şi urcă la fel de rapid înapoi, în partea dreaptă, fără a mai fi nevoit să ocolească maşina pentru a urca la volan. Iar cum timpul înseamnă eficienţă şi bani, s-ar putea ca astfel poştaşii germani să reuşească a face livrări mult mai rapid şi într-un număr mult mai mare. Hmmm... Oare vor rămâne o parte din ei fără serviciu?...