Reţelele sociale îşi lasă amprenta şi în lumea auto. Porsche a marcat de ceva vreme 2 milioane de fani pe Facebook şi şi-a zis că e cazul să facă ceva special cu această ocazie. Ceea ce vedeţi în imagine e un Cayman S unic, cu 2 milioane de chipuri pe el!
Designul imprimărilor a fost inspirat de victoriosul Porsche 917 KurzHeck, primul bolid al mărcii, care a obţinut o victorie în cursele LeMans. Astfel, peste culoarea albă de bază a maşinii, au fost imprimate fotografiile înroşite a celor 2 milioane de fani Porsche din Facebook. Producătorul german i-a asociat maşinii şi un slogan îndrăzneţ: 100% Porsche. 100% You., mulţumind astfel fanilor.
Cu doar 1 an în urmă, pagina Porsche din reţeaua de socializare sus-menţionată număra 1 milion de fani. Atunci numele acestora fusese înscris pe un exemplar Porsche 911 GT3 R Hybrid în caroserie 997, acel exemplar păstrându-se şi astăzi în muzeul Porsche.