Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Geneva 2012: Marussia, rusoaica super-atletă

12 Martie 2012 - 11:58
Ilie Toma
Geneva 2012: Marussia, rusoaica super-atletă
De ceva vreme, lucrurile în Rusia nu mai sunt cum au fost odată. Industria auto a dat naştere la tot mai multe uzine care asamblează mărci internaţionale, Lada s-a aliat cu cei de la Renault, iar avântul economic a început a da naştere şi la noi mărci autohtone, gata să aducă o abordare cât se poate de serioasă. Marussia e una din aceste mărci, fondată abia în 2007 şi menţinută o perioadă în stadiu de proiect şi pregătire a ingineriei. Marussia Motors a fost creată din entuziasmul lui Nikolay Fomenko, fost pilot de curse, cunoscut şi datorită glumiţelor scurte de la unul din posturile de radio ale Rusiei. La entuziasmul lui Fomenko s-au mai alăturat şi resursele financiare şi intelectuale ale lui Efim Ostrovsky şi Andrei Cheglakov, iar în rezultat a luat naştere prima companie rusească focusată spre producţia de supercar-uri. Şi Marussia nu s-a sfiit de propriile origini, ba chiar a pus accent pe ele, atribuindu-şi un nume cu două sensuri, dar ambele profund ruseşti – Marussia ca unul din cele mai populare nume feminine din Rusia şi Ma-Russia, unde Russia e şi numele ţării-patrie a mărcii. Primul model Marussia, B1 Coupe, a fost dezvăluit în 2008, şi avea o arhitectură de coupe cu motor poziţionat central. În 2009, însă, producătorul rus aducea deja un model cu adevărat matur, numit B2, pe care l-a adus şi în acest an la Geneva într-o formă desăvârşită.

Ce-ar fi să intrăm mai adânc în esenţa lui Marussia B2, să descoperim ce as- cunde primul supercar rusesc veritabil adus la Geneva? Ei bine, B2 vine cu o arhitectură de coupe, cu motor montat central între axe şi cu tracţiune pe puntea din spate. Motorul, elementul cel mai important al unui sportcar, este un V6 aspirat natural de 3.6 litri, de provenienţă Nissan. Acesta dezvoltă o putere maximă de 320 CP, iar cuplul maxim atinge valoarea de 380 Nm la 5,200 rpm. Să nu credeţi că 320 CP ar fi „cam puţini” pentru Marussia – construcţia uşoară o avantajează în raportul de putere/greutate, astfel încât bolidul poate accelera de la 0 la 100 km/h în 4.6 secunde. Cam cât un model BMW M veritabil. Viteza maximă este limitată la 250 km/h.

Pentru clienţii dornici de şi mai multă putere, Marussia B2 poate fi echipată cu un motor turboaspirat de 2.8 litri V6, de origine Cosworth. Motorul este înrudit cu cel prezent pe Opel Insignia

OPC, fiind dozat cu ceva mai multă putere. Pe Marussia B2, acesta va fi disponibil în două versiuni, de 360 şi 420 CP.

Supercar rusesc are şi un preţ pe măsură. În Rusia, preţurile lui B2 cu motor aspirat natural pornesc de la aproximativ 135,000 Euro.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (5 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter