Mercedes-Benz inaugurează prima sa uzină din Ungaria
30 Martie 2012, 08:02
Ieri, 29 martie, Mercedes-Benz a inaugurat prima sa uzină din Ungaria, situată în regiunea Kecskemet. Istoria noii uzine porneşte în anul 2008, atunci când Daimler îşi anunţase intenţia de a construi o nouă uzină în sud-estul Europei, iar printre ţările luate în calcul pentru alegerea locaţiei figurau România, Polonia şi Ungaria.

Vecinii de peste Prut au avut speranţe foarte mari în şansele României de a fi aleasă de către Daimler pentru construcţia noii uzine, însă, până la urmă, în vara anului 2008, germanii şi-au făcut publică opţiunea: Ungaria. Atunci cei de la Daimler au anunţat că noua uzină va avea sarcina producţiei viitoarei generaţii a Clasei B, dar şi a altor modele compacte viitoare din gamă.
După mai puţin de 4 ani, cât au durat procedurile birocratice şi construcţia propriu-zisă a uzinei, Daimler a apăsat butonul roşu de pornire a producţiei în noua uzină. La ceremonia oficială au
participat Şeful Daimler, Dieter
Zetsche, Directorul noii uzine – Frank
Klein, şi Primul Ministru al Ungariei,
Victor Orban, înconjuraţi de alţi 600 de
oaspeţi.
Aşa cum fusese preconizat, primul model produs la uzina din Kecskemet este noua generaţie B-Class, model care se mai produce şi în Germania, la Rastatt – o altă uzină a celor de la
Daimler, specializată în construcţia modelelor compacte. Conform şefului Daimler, existenţa a două uzine focusate spre segmentul compact va permite satisfacerea cererii tot mai mari a automobilelor premium de dimensiuni compacte. Spre exemplu, noua generaţie B-Class, lansată pe
pe piaţă în luna
septembrie 2011,
a înregistrat deja comenzi în număr de peste 100,000 de unităţi, iar uzina din Rastatt nu avea cum să facă faţă de una singură unei cereri atât de ridicate.
De fapt, deşi noul B-Class este un model destul de controversat, acesta se dovedeşte a fi un succes de piaţă în
Europa, cu rezultate ce depăşesc cu mult prognozele celor de la Mercedes-Benz.
Pe lângă noul B-Class, la uzina din Kecskemet vor fi construite în curând şi alte modele. Unul din acestea este un coupe compact cu patru uşi, apariţia despre care presa internaţională speculează de ceva vreme. Se pare că acesta va împărţi platforma tehnică cu noul B-Class şi ar putea să se numească BLS.

Construcţia uzinei a însemnat investiţii de 800 milioane de euro din partea celor de la Daimler. În mare parte, beneficiarul major a fost economia ungară, dat fiind că 90% dintre lucrările de construcţie contractate şi materialele achiziţionate pentru realizarea propiectului au fost direcţionate către companii-furnizor din Ungaria.

Cu noua uzină, Mercedes-Benz se alătură celor trei producători care deţin uzine în Ungaria: Suzuki, Audi şi Opel.
PiataAuto.mdIlie Toma
1
3,113
GALERIE FOTO (22 IMAGINI)
COMENTARII (6)
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 30 Martie 2012 - 13:58
Iaka amu au sa aiba de lukru tiganarimea... :)) SHUTKA...
1
0
Mihail
Chişinău
la 30 Martie 2012 - 16:15
VB_1One shi ganesti we? ungarii nus tsigani... ei is o rasa asa la mijloc (fata de moldoveni) ...romanii is seia si spui tu... deatita nemtii nish nu io ales... da pin la urma ducsin ...shi nemtii fiindca nu vin shi pi la noi :(
1
0
Tudor
Ialoveni, Moldova
la 30 Martie 2012 - 21:10
Mihai ,din cauza la astia ca tine nu vin investitorii in Republica Moldova.
Faci parte din fraierii care pling dupa vremurile Uniunii Sovietice si ii numesti pe romani - tigani.
Pentru asta chiar meriti titlul de BOU.
0
0
Mihail
Chişinău
la 30 Martie 2012 - 23:07
Tudor aleu... mai jignit asa de tare.... sa inteleg ca tu faci parte din asei care ''basarabia pamint romanesc'' ?

auzi we fratioare.... eu fac parte din categoria din care fac parte si cele mai mari culturi ale europei.... Germania,Franta,Elvezia ... shi credema ca chiar daca nu o zic altii in fata dar ceea ce simt e asta....
1
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 31 Martie 2012 - 07:24
Mihai: tiganii migreza si in Ungaria shezi ghinishor... ei sunt un popor nomad si pina deseara nu stii in ce capat de lume vor fi...
0
0
Tudor
Ialoveni, Moldova
la 31 Martie 2012 - 12:05
Da bai eu sunt unu din aia care pledeaza pentru UNIREA BASARBIEI CU ROMANIA.
Si nu te poti tu compara tu cu elvetienii,germanii si francezii pentru ca niciodata nu o sa poti fi ca ei...niciodata...
La ei cel putin societatea e mai inteligenta ca la noi
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!