Despre maşini şi lumea auto din Moldova, cu Veaceslav Gheorghiev, Director Chevrolet Moldova
20 Aprilie 2012, 07:27
Dle Gheorghiev, rezultatele de vânzări pentru primul trimestru al anului 2012 în Moldova conturează un nou lider – Chevrolet. Acesta este şi motivul pentru care am venit până aici, pentru acest interviu. Interviurile noastre, însă, nu prea ţin să respecte şabloanele uzuale, de asta Vă rugăm să nu vă aşteptaţi la întrebări de genul „cum aţi ajuns aici”. E mai greu să te menţii în top, nu? Cum are de gând Chevrolet să se menţină în top?
Prin preţuri corecte şi o deservire tot mai perfecţionată a clienţilor. Pe de altă parte, avem avantajul unei game de modele recent actualizate, cu modele noi, moderne, atractive, care oferă un raport preţ / calitate cu mult peste cel al concurenţilor. Avem un nou Aveo, un nou Malibu, Cruze facelift, iar spre sfârşitul anului vom mai avea surprize.

În segmentul automobilelor bugetare, vânzările către companii sau structuri administrative de stat
au o cotă destul de importantă. Şi Chevrolet îşi datorează o parte din succesul său livrărilor de această natură, la fel ca şi concurenţii săi direcţi din Moldova. Sunt vânzările către aceste structuri un element tabu, sau dimpotrivă unul cu care te poţi mândri?

Nu, nu sunt un element tabu, despre care ne-am feri să vorbim, deşi există de multe ori această tendinţă în lumea auto locală. Dimpotrivă, în cazul companiilor mai ales, deciziile de cumpărare a unor automobile se fac de cele mai multe ori strict raţional, cu pixul în mână, calculând toate aspectele de costuri raportate la ceea ce oferă maşina pentru aceşti bani. Iar dacă Chevrolet învinge de foarte multe ori în astfel de raţionamente, înseamnă că avem cu adevărat un raport calitate / preţ excelent.

De cealaltă parte, cumpărătorul particular autohton, atunci când păşeşte pragul showroom-ului
Chevrolet, ce caută: preţ cât mai accesibil, consum eficient, design, dotări?

Cred că în primul rând încrederea
unui partener de nădejde pe o
perioadă lungă. Această încredere e
una absolut necesară, pentru că
acel om îşi va deservi maşina pe
parcursul următorilor ani şi va fi
într-un contact periodic permanent
cu noi, iar dacă din primele momente
în care a păşit în showroom pentru
a-şi alege un model, reuşim să-i
inspirăm această încredere, atunci şi
toate celelalte argumente – preţ,
consum, design şi dotări devin mai
convingătoare.
Sunt sigur că, în calitate de Şef al showroom-ului Chevrolet Moldova, consideraţi că brand-ul pe care îl reprezentaţi este oarecum superior concurenţilor săi direcţi, la anumiţi parametri. Care sunt aceşti parametri, unde credeţi că Chevrolet o ia în faţa competiţiei în ţara noastră?

Raportul imbatabil calitate / preţ, în primul rând şi adaptarea lor esenţială pentru condiţiile de exploatare ale ţării noastre. Noile generaţii ale modelelor Chevrolet şi-au menţinut aceleaşi arii de preţ, însă calitatea lor a crescut considerabil. Spre exemplu, noul Aveo a evoluat într-atât de mult, încât a reuşit
să obţină 5 stele la testele de siguranţă EuroNCAP şi să fie declarat ulterior drept cea mai sigură maşină din segmentul compact din Europa în 2011! Acelaşi lucru se poate spune şi despre fiabilitatea maşinilor noastre – astăzi un model Chevrolet este un automobil care nu-ţi dă bătăi de cap. În portofoliul european General Motors, Opel este o marcă mai focusată spre cerinţele de exploatare ale publicului din Uniunea Europeană, în timp ce Chevrolet se focusează spre Europa Centrală şi de Est. Iar asta înseamnă că maşinile noastre nu sunt prevăzute doar pentru autostrăzi perfecte şi condiţii ideale de exploatare, ci dimpotrivă, vin cu suspensie prevăzută pentru carosabilul nostru, pentru condiţiile climaterice ale ţării noastre, pentru calitatea combustibilului nostru. Un alt punct unde suntem, cu siguranţă, înaintea tuturor, este calitatea deservirii clienţilor noştri. Chevrolet este unica marcă din segmentul său în Moldova care oferă un program de asistenţă tehnică, numit GM Assistance, care le garantează tuturor proprietarilor Chevrolet asistenţă tehnică 24/24 ore, 365 zile pe an, în orice punct al Moldovei. Fie că vi s-a descărcat bateria într-un ger cumplit de iarnă, fie că aţi rămas undeva împotmolit în zăpadă sau noroi, fie că a survenit vreo orice altă situaţie cu caracter tehnic, ne puteţi apela şi veţi beneficia de asistenţă tehnică imediată, iar dacă va fi nevoie de tractat maşina până la service, şi serviciile evacuatorului vor fi gratuite.

Să o spunem pe şleau – mărcile cu care Chevrolet concurează cel mai mult în Moldova sunt Dacia, Skoda, şi oarecum Kia cu Mitsubishi. De ce ar trebui să aleagă un cumpărător Chevrolet, şi nu Dacia, spre exemplu?
Bine, noi ne respectăm concurenţii, dar cu siguranţă, mai ales în prezent, modelele Chevrolet au avantajul de a fi mult mai noi pe piaţă, mai proaspete moral, mai atractive ca design şi mai evoluate din punct de vedere tehnologic. Iar în acelaşi timp, preţul de achiziţie e unul aproape identic cu cel al modelelor mărcii concurente la care v-aţi referit. Prin urmare, e firesc să îţi doreşti să obţii mai mult şi mai bun pentru aceiaşi bani.

Şi cum rămâne cu costurile de întreţinere pe termen lung? Cât de accesibil este să deserveşti un Chevrolet?

Mă bucur că m-aţi întrebat, pentru că pot să vă spun că deservirea tehnică a unui model Chevrolet este de cele mai multe ori chiar mai accesibilă decât a modelelor directe concurente. O deservire tehnică standard costă de cele mai multe ori sub 1,000 lei, iar deservirile majore la 30,000 sau 60,000 km, care necesită schimburi de mai multe componente consumabile, ajung la puţin peste 2,000 lei în cazul modelelor compacte şi la aproximativ 3,000 lei în cazul SUV-ului Captiva. În acelaşi timp, maşinile sunt echipate cu consumabile originale Chevrolet, care garantează funcţionarea de mai departe în aceeaşi manieră a maşinii. Dacă veţi compara aceste preţuri cu cele ale modelelor concurente, vă veţi convinge de accesibilitatea preţurilor deservirii tehnice a modelelor Chevrolet.

În Moldova, un proprietar Chevrolet este un proprietar mulţumit?

Cu siguranţă da. Asta e, de fapt scopul nostru principal, pentru că de asta depinde longevivitatea succesului nostru. De cele mai multe ori, un
proprietar mulţumit îşi împărtăşeşte experienţa amicilor săi, iar unii din acei amici devin ulterior şi ei clienţi ai mărcii noastre. Aceste interacţiuni sociale fireşti ne ajută să vindem, datorită faptului că proprietarii Chevrolet conştientizează cu adevărat că au primit valoarea maximă pentru banii pe care i-au investit, or, un client nemulţumim nu doar că nu mai revine peste câţiva ani în showroom după un nou automobil al aceleiaşi mărci, dar îi influenţează şi pe alţi câţiva zeci de























oameni să fie reticenţi faţă de o marcă. Tocmai de asta munca noastră se focusează spre a-i face pe proprietarii Chevrolet cu adevărat mulţumiţi, din momentul primului pas în showroom până în momentul revinderii maşinii exploatate cu succes şi revenirii cu un nou prim pas în showroom-ul nostru.

Vă mulţumim!
PiataAuto.mdIlie Toma
6
4,493
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!