Automobilele redacţiei: Mercedes-Benz B-Class, la 3 ani de la achiziţie
4 Mai 2012, 16:19
Mercedes-ul nostru redacţional va împlini în curând 3 ani de la achiziţie. Chiar dacă aniversarea de vârstă nu a avut loc încă, automobilul a celebrat de curând jubileul de 100,000 de km parcurşi, fapt care ne motivează să venim cu o nouă relatare despre experienţa de exploatare a acestuia.

Acum 9 luni, în luna august 2011, odometrul maşinii noastre indica 68 mii km. Spuneam atunci că partea mai problematică a maşinii e suspensia spate, noi fiind nevoiţi să schimbăm de câteva ori amortizoarele, până la pe la 42 mii km, după care problema parcă dispăruse, vreo 24 mii km lipsind nevoia unui schimb. Spuneam, de asemenea, că în rest, motorul, sistemele electronice şi suspensia spate nu ne dăduseră nici
o bătaie de cap. Să vedem cu ce ne-a mai bucurat maşina între timp, dacă tot a trecut de bariera de 100,000 km.

Pe la 80 mii kilometri, am avut un nou incident neplăcut cu suspensia spate. Din nou amortizoarele de acolo. Sunetul specific, cu care suntem deja familiarizaţi, începuse să dea de veste. De obicei, peste câteva sute de kilometri, mergeam la service şi schimbam piesa. De această dată, de la apariţia sunetului în partea stângă spate şi până la vizita la service n-am reuşit să facem decât vreo 150 km. Şi asta din cauză că, după vreo 120 km, elementul de fixare a amortizorului de caroserie s-a rupt, iar amortizorul s-a blocat în poziţie presată. În rezultat, roata stângă spate avea un amortizor total disfuncţional, fiecare denivelare de asfalt traducându-se într-o bătaie surdă a axei metalice a amortizorului de nişa de fixare din caroserie. Destul de neplăcut, trebuie să recunoaştem. A trebuit să ne deplasăm cu o viteză de vreo 20-25 km/h spre service, unde am schimbat ambele amortizoare spate.

Peste câţiva mii de kilometri a venit şi timpul unei noi deserviri tehnice. De
această dată, avea să fie una mai consistentă, care implica şi schimbul de ulei din cutia de viteze automată. Uleiul din cutia de viteze a costat, cu tot cu schimb, aproximativ 2,700 lei. Între timp, cu un parcurs apropiat de 90,000 km amortizoarele faţă au început să dea de veste că li se apropie vremea de înlocuire. De această dată, însă, nu avem ce reproşa maşinii, la un parcurs de 90,000 km primul schimb de amortizoare faţă e unul firesc.
În aceeaşi perioadă, chiar înainte de ultima deplasare a noastră spre Salonul Auto de la Geneva, am mai avut parte de o surpriză neplăcută din partea maşinii. Sistemul audio era unul din elementele cele mai lăudate de la bord, capabil să scoată un sunet de o înaltă fidelitate şi tot el capabil să reproducă CD-uri MP3 şi să se conecteze prin tehnologie Bluetooth cu telefoanele mobile de la bord. Toate bune, dar mecanismul de citire a CD-ului e eşuat, fără posibilităţi de a fi
reparat, din păcate. La service am întrebat dacă există vreo posibilitate de remediere a defecţiunii. Şi există, una singură – înlocuirea în bloc a întregului sistem audio/media, care costă... între 800 şi 1000 euro. La acel moment, ne-a părut un pic prea iritantă situaţia în care am fi nevoiţi să cheltuim aceşti bani pentru a remedia o astfel de defecţiune într-o astfel de manieră şi am ales să utilizăm o soluţie temporară mult mai ieftină. Am achiziţionat un media-player cu USB-flash,
pe care l-am conectat la priza AUX
a sistemului audio şi aşa ne-am
asigurat coloana sonoră a întregii
noastre călătorii. Costul soluţiei de
alternativă: 280 lei...

Să vorbim acum şi despre părţile
pozitive, pe care le apreciem la
B-Class. La bord avem cam
109,000 km, dintre care estimăm
că vreo 85,000 km i-am parcurs pe
gaz natural comprimat. Din fericire,
motorul se poartă la fel ca în primele
mii de kilometri. Acelaşi ritm,
aceleaşi caracteristici dinamice.
Garniturile nu dau încă semne de
nici o scurgere, deşi peste vreo 20,000 km motorul va avea parte de o revizie mai amplă, cu schimbarea mai multor componente consumabile. Prin urmare, motorul este partea forte a maşinii, iar preţul înjumătăţit plătit pe combustibil chiar ne face să-i iertăm maşinii mai multe bătăi de cap la suspensie. Dacă în cazul Lancer-ului, spuneam că la 37,000 km toba de
eşapament se cere înlocuită, din cauză că au apărut fisuri în metalul acesteia, atunci Mercedes-ul , la 109,000 km, denotă o calitate cu mult superioară a metalului. Toba de eşapament arată absolut curată, fără nici cea mai mică urmă de rugină. De fapt, şi componentele suspensiei spate încă au pe ele acoperit stratul original negru de vopsea şi după o
spălătorie calitativă maşina arată din noua ca scoasă din showroom. Acelaşi lucru e valabil şi pentru vopseaua caroseriei, şi metalul aceleaiaşi caroserii. Tabla metalică e cu mult mai groasă şi mai rezistentă, iar vopseaua şi stratul de lac sunt cu mult mai calitativ aplicate, fapt care păstrează aspectul proaspăt şi intact al maşinii pentru mult mai mult timp.
La interior, materialele mult mai calitative se traduc prin conservarea mult mai bună a habitaclului. Materialul textil al scaunelor, plasticele bordului, căptuşeala uşilor – nici una din ele nu manifestă semne de uzură vizibilă, iar fiecare nouă curăţare calitativă a interiorului redă maşinii alura de automobil nou.

Şi, desigur, partea cea mai îmbucurătoare e consumul. Cu 8.40 lei/m3 de gaz natural comprimat, costurile de combustibil sunt sesizabil mai mici în raport cu litrul de benzină, de 17.20 lei. Ne-am fi dorit ceva mai multă fiabilitate, dar ne place extrem de mult confortul şi eficienţa oferită de B-Class.

Prin urmare, istoria continuă mai departe, cu noi şi noi mii de kilometri!

Referinţe utile:
Mitsubishi Lancer X, la 3 ani şi jumătate de la achiziţie (Aprilie 2012)

PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
7
4,636
GALERIE FOTO (8 IMAGINI)
COMENTARII (5)
G e o
Floreşti, Moldova
la 4 Mai 2012 - 18:48
Simpatic Automobil.compact si reusit dupa parerea mea. E si normal ca noi sa avem probleme cu amortizoarele mai ales cele din spatele masinii deoarece drumurile sunt de calitate.!!!
0
0
ionutz turcanu
Paris, Franţa
la 4 Mai 2012 - 22:39
GHITON: drumurile calitate superioara:D
0
0
Eugen
Frankfurt am Main, Germania
la 5 Mai 2012 - 11:32
cu referire la sistemul media, incercati la piata la pruncu, pe teritoriul busurilor, poate gasiti acolo un bloc sau dati comanda cuiva. Intilnisem acolo oameni care se ocupa cu chestiile astea.
0
0
brabus
Amsterdam, Olanda
la 5 Mai 2012 - 15:53
numai la olmosdon poate sa coaste 800euro, pe internet maxim 200euro
0
0
Tudor
Ialoveni, Moldova
la 6 Mai 2012 - 21:46
Uneori te poti intelege cu baietii de la Olmosdon sa faca ceva mai ieftin.Tatal meu a facut odata asa o chestie,iar in loc de vreo 25000 de lei pentru o piesa a platit doar vreo 10000 :)
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!