Maşina pentru cei nebuni: Ariel Atom 700
3 August 2012, 14:40
Ariel Atom e definiţia a ceea ce poate însemna un vis de inginer împlinit. Fără designeri, fără oameni de la divizia de marketing, fără comisari de la EuroNCAP... O creaţie pur inginerească...
Având o greutate extrem de redusă şi un motor de mare potenţial, raportul putere/greutate e cel care îi asigură lui Ariel Atom senzaţii de nedescris. S-ar părea că nu mai există nimic mai mult de atât în materie de senzaţii de condus, pe care ai putea să ţi le doreşti. Şi totuşi, întotdeauna se găsesc minţi sucite, precum cele ale americanilor de la atelierul de tuning DDMWorks, care declară că pot îmbunătăţi performanţele deja fascinante ale maşinii.

Dezvoltat pe baza lui Ariel Atom 2, creaţia celor de la DDMWorks a fost numită Ariel Atom 700. Ce credeţi că poate semnifica cifra „700”? Ei bine, 700 CP dezvoltă motorul tunat!
De fapt, motorul nu a fost tunat, ci schimbat. Pe Atom-ul original e montat un motor de origine Honda, de 2.4 litri. Tunerii l-au înlocuit cu un motor Ecotec de 2.0 litri, care poate fi găsit sub capota a o mulţime de modele Opel şi Chevrolet. Acesta a primit o turbină masivă şi un compresor mecanic, iar în rezultat puterea a crescut până la valoarea imensă de 700 CP!

Exact cât un Lamborghini Aventador. Doar că Ariel Atom nu cântăreşte peste 1,500 kg, ca supercar-ul italian,
ci doar 657 kg, iar asta înseamnă 1,065 CP per tonă sau 0.9 kg pentru fiecare cal-putere! Această putere imensă e transpusă pe asfalt prin intermediul punţii spate, unde roţile sunt încălţate în anvelope Toyo, cu lăţime 275 mm.

Parametrii de acceleraţie şi viteză maximă nu au fost deocamdată dezvăluiţi. Însă e suficient să ne amintim că un Ariel Atom standard poate prinde prima sută în 2.8 secunde pentru a ne imagina ce ar putea face acest monstru tunat!
În fine, pentru ca motorul Ecotec să reziste puterii crescute, acesta a primit arbore cotit ranforsat şi pistoni ranforsaţi. Motorul a primit şi injectoare noi, dar şi o pompă de benzină mai puternică. Turbina şi compresorul au fost echipate cu intercooler-e. Presiunea turbinei va fi una cu adevărat demenţială – de 2.4 bari!

Tunerii de la DDMWorks recomandă tuturor viitorilor proprietari ai acestui monstru să treacă un curs dedicat de instruire pe un circuit închis înainte de a lăsa puterea imensă să se dezlănţuie pe drumurile publice. Pentru a face obişnuirea mai uşoară, maşina dispune de un selector care poate reduce puterea la 450 sau 575 CP. Datorită acestor regimuri, maşina oferă ceva mai mult timp pentru pregătire înaintea celor 700 CP...
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
4
3,079
GALERIE FOTO (7 IMAGINI)
COMENTARII (5)
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 3 August 2012 - 20:02
Dupa denumirea sa, tirtafletu ista e destinat arabilor... mai nebuni ka ei nu se face nimeni cind vad o masina kazirnaia. :-)
0
0
G e o
Floreşti, Moldova
la 3 August 2012 - 21:20
Dastish Fuck....ppt karo4...e tare turbata mai frate...senzatii de neuitat.....cu ea!!!
1
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 4 August 2012 - 01:22
GHITON: asa redai totul de parca ai fi incercat-o... :-)
0
0
Volkswagen
Bălţi, Moldova
la 4 August 2012 - 21:06
GHITON Scuze că te corectez,da nu-i "Dastish" ci Das ist (știu oleacă germana),da mașina asta poate si merge repede,da mai bine mergi cu ceva care are acoperiș...
0
0
Uberzilla
Bălţi, Moldova
la 4 August 2012 - 21:07
http://www.knowyourmobile.com/siteimage/scale/800/600/144814.png pura nebunie :)
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!