Acura RLX, dezvăluită oficial la Los Angeles
30 Noiembrie 2012, 08:30
Istoria noului sedan Acura RLX porneşte încă din primăvara acestui an, când RLX Concept anunţa un viitor model în gama Acura. Apoi, în luna septembrie, a fost făcut şi anunţul oficial că versiunea de serie a noului model va veni în luna noiembrie la Salonul Auto de la Los Angeles.
Ei bine, iată-ne acum la sfârşitul lunii noiembrie, când Los Angeles-ul e capitala lumii auto, şi iată că noul sedan Acura şi-a dezvăluit formele.
După cum am şi intuit anterior, versiunea de serie păstrează în mare parte proporţiile şi formele lui RLX Concept. Toate elementele de iluminare din blocurile optice sunt realizate pe bază de LED-uri. Inovaţiile nu sfârşesc aici, însă. Geamurile maşinii sunt realizate cu un amestec special care le face capabile să reducă rezonanţa acustică, astfel încât acestea contribuie la izolarea fonică a
habitaclului. Până şi jantele lui Acura RLX, disponibile în mărimi de 18 sau 19 inch, au un design special, care reduce nivelul zgomotului cu 7 decibeli în comparaţie cu un design ordinar.
Noua Acura RLX măsoară 4,981 mm lungime, vrând să se integreze în topul clasei business premium. Printre principalii concurenţi, spre care ţinteşte noul sedan, se numără BMW Seria 5, Lexus GS şi Audi A6.
Vrând să se integreze într-o asemenea
ligă, e firesc ca noul model să vină cu
un habitaclu realizat cu materiale fine,
de înaltă calitate. Din nou, tehnologiile
de ultimă oră fac legea şi aici. Pe con-
sola centrală domină un display de 8
inch, utilizat pentru sistemul de naviga-
re, şi un alt display de 7 inch, cu ajuto-
rul căruia se dirijează funcţiile esenţia-
le ale maşinii, dar şi posibilităţile multimedia.
Cele mai impresionante tehnologii vin, însă, la şasiu. După cum a şi anunţat anterior, Acura şi-a echipat noul sedan cu sistemul Precission All-Wheel Steer, care poate modifica unghiul de întoarcere nu doar a roţilor faţă, ci şi a celor spate, pentru a asigura o precizie maximă în viraje. Acest sistem lucrează în tandem cu sistemul de stabilizare a traiectoriei maşinii, sistemul de control al tracţiunii, şi cel de frânare dinamică, asigurând astfel reacţii individuale pentru fiecare din roţi în scopul asigurării unui curs ideal al maşinii, indiferent de traiectoria de virare aleasă. Manevrabilitatea este asigurată şi de suspensii pe măsură – pe puntea faţă fiind prezentă o suspensie cu braţe duble de stabilizare, iar pe cea spate – una de tip multilink. Toate cele patru roţi sunt echipate cu amortizoare cu reacţii ajustabile electronic. Prin urmare, nu e de mirare că Acura îşi numeşte noul sedan drept cel mai inovativ şi tehnologizat model lansat vreodată de marca japoneză.

Noua Acura RLX debutează cu o motorizare V6 pe benzină. Sub capota acesteia e prezent un propulsor de 3.5 litri cu injecţie directă, care dezvoltă 310 CP şi 287 Nm. Cuplul maxim e disponibil între 2,000 şi 6,600 rpm, fapt care promite să-i ofere motorului o
elasticitate incredibilă. Motorul mai dispune de sistemul Variable Cylinder Management, care poate deconecta 3 din cei 6 cilindri atunci când sedanul rulează cu viteze constante de croazieră. Cu ajutorul acestuia, consumul pe autostrăzi ar putea scădea la o valoare oficială de 7.6 litri/100 km, în timp ce cifra pentru regim urban constituie 11.8 litri/100 km, iar cea pentru regim mixt – 9.8 litri/100 km.
Pe parcursul anului viitor va fi lansată şi o motorizare hibridă pentru RLX, care va dezvolta o putere cumulată de 370 CP şi va avea un consum de 7.8 litri/100 km în toate cele trei regimuri catalogate oficial.

Primele exemplare Acura RLX
vor ajunge în showroom-urile
americane în primăvara anului viitor. Tot atunci vor fi anunţate şi preţurile noului model.
PiataAuto.mdIlie Toma
3
3,038
GALERIE FOTO (23 IMAGINI)
COMENTARII (4)
Mihail
Chişinău
la 30 Noiembrie 2012 - 12:42
frumoss
0
2
GRED
Chişinău
la 30 Noiembrie 2012 - 13:57
"... Printre principalii concurenţi, spre care ţinteşte noul sedan, se numără BMW Seria 5, Lexus GS şi Audi A6... " si inca - Infinity G37 si Mercedes E Class. Concurenta e acerba aici de tot.
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 30 Noiembrie 2012 - 14:28
Imi place... dar stopurile imi par ca smulse de pe Sebring.
0
1
Robert
Bucureşti, România
la 30 Noiembrie 2012 - 22:05
Deci sa inteleg ca se va vinde si in EU sub denumirea de Honda Legend.Oricum arata fantastic de bine,iar la fiabilitate,bag mana in foc fiindca stiu ca nu o sa ma ard .
0
1
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!