Papa de la Roma are un nou Mercedes-Benz pregătit special pentru el
10 Decembrie 2012, 08:50
De aproximativ 80 de ani există o
tradiţie specială în lumea auto:
Mercedes-Benz este producătorul care îl asigură pe conducătorul bisericii catolice cu vehicule speciale, adaptate
şi pregătite pentru transportul suveranului pontif.

În aceste zile a avut loc un nou episod al acestei tradiţii, şeful Daimler
înmânând un nou automobil Papei Benedict al XVI-lea. De această dată Papamobilul este un Mercedes-Benz M-Class.

Vehiculul a fost puternic modificat pentru a se conforma cerinţelor speciale de exploatare. Partea din spate a vehiculului a fost transformată în tradiţionala cabină papală, care îi permite suveranului să fie văzut de mulţime la întrunirile publice, dar să rămână şi protejat în acelaşi timp. În comparaţie cu ultimul papamobil, noul M-Class are un spaţiu mai vast în cabină, iar înăţimea utilă a acesteia a crescut, deşi înălţimea totală a vehicului a fost redusă, pentru ca acesta să poată fi mai uşor ambarcat la bordul avioanelor cargo, în cazurile de transportare. Germanii au lucrat nouă luni la pregătirea noului vehicul al suveranului pontif.

Mercedes-Benz livrează vehicule speciale conducătorilor bisericii catolice de 8 decenii. În 1930 Papa
Pius al XI-lea primea primul vehicul Mercedes-Benz, un Nurburg 460 Pullman Saloon.
PiataAuto.mdIlie Toma
3
3,172
GALERIE FOTO (6 IMAGINI)
COMENTARII (1)
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 10 Decembrie 2012 - 20:10
Cui ii trebuie diavolu' ista batrin oare, de asa bani turbati sa investeasca in masina asta? Tare sa nu-i ridice kabina kap va mai ameti la naiba mosneagu...
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!