De la 1 februarie, în Moldova, poliţele de asigurare auto vor fi înregistrate într-un registru electronic centralizat
31 Ianuarie 2013, 14:54
Comisia Naţională a Pieţei Financiare
din Moldova (CNPF), organul super-
vizor al pieţei asigurărilor, a anunţat astăzi că, de la 1 februarie 2013, poliţele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto şi de asigurare Carte Verde vor fi înregistrate într-un registru electronic centralizat, fapt care va permite un control mult mai rigid asupra valabilităţii acestora.

Astfel, la perfectarea unei poliţe de asigure auto, companiile de asigurări vor elibera în continuare poliţa pe suport de hârtie şi contractul de asigurare, dar, pe lângă aceasta, vor efectua şi o înregistrare în registrul electronic centralizat. Noul registru electronic va fi interconectat cu baza de date naţională cu datele despre automobilele aflate în circulaţie şi cu sistemul electronic folosit de serviciul vamal, fapt care va permite ca Poliţia Rutieră să poată afla „online” dacă un vehicul are o poliţă de asigurare valabilă sau nu, fără a solicita propriu-ziu poliţa pe suport de hârtie. De asemenea, şi la trecerea frontierei,
vameşii vor putea vedea automat dacă vehiculul are o poliţă Carte Verde valabilă sau nu.

Noul sistem vine să asigure un control
mai strict al poliţelor de asigurare şi al
veridicităţii acestora, ceea ce
înseamnă că o poliţă eliberată doar pe
hârtie, dar fără o înregistrare asociată
în registrul electronic, ar putea fi
considerată frauduloasă sau
nevalabilă. De asta, oficialii CNPF
îndeamnă oamenii să evite
contractarea asigurărilor de la agenţi ambulanţi, perfectând poliţele la companii, brokeri sau agenţi dotaţi cu oficii şi calculatoare (statice sau mobile), care vor putea asigura înregistrarea imediată a poliţei în registrul electronic centralizat.

În anii următori, la încheierea unor noi poliţe, va deveni disponibilă, în mod automat, informaţia despre implicarea asiguratului în accidente rutiere, sau lipsa implicării în accidente, ceea ce va permite creşterea sau reducerea primelor de asigurare percepute.
Toţi deţinătorii de poliţe de asigurare auto, eliberate până la 1 februarie 2013, le pot păstra şi folosi în continuare, până la expirarea valabilităţii acestora fără a fi necesar să întreprindă vreo acţiune sau modificare.
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
2
2,859
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!