Volkswagen XL1: automobilul cu un consum de 1.0 l/100 km a devenit realitate!
22 Februarie 2013, 12:54
Ideea de a crea un vehicul care consumă doar 1.0 litru la 100 km,
s-a născut în incinta concernului Volkswagen de mult timp, iar geniul, care a ordonat, ca această idee să fie realizată a fost însăşi Ferdinand Piech, care a dorit ca automobilul sa fie practic şi să consume doar un litru de combustibil. Primul prototip cu denumirea 1-litre a fost prezentat în 2002, iar în 2009 a fost prezentată o evoluţie denumită 1L şi în fine, cea dea
treia evoluţie sub forma concept-
ului XL1 a debutat în 2011. Iar acum, ideea incredibilă a devenit realitate, pentru că XL1 va fi produs în serie!
Producţia noului XL1 va demara la uzina germană din Osnabruck, unde se produc modelele Volkswagen Golf Cabriolet şi Porsche Boxster. Potrivit producătorului, consumul noului XL1 constituie 0,9 l/100 km, în timp ce emisiile CO2 nu vor depăşi 21 g/km, iar în regimul pur electric el va putea parcurge până la 50 km! Vă întrebaţi, cum de le-a reuşit? Cu toţii ştim, că pentru o eficienţă sporită maşina trebuie să fie uşoară şi aerodinamică.
Astfel XL1 a obţinut o caroserie extrem de aerodinamică, cu un coeficient de numai 0.189, care se datorează siluetei în formă de picătură de apă, roţilor extrem de înguste, ce măsoară 115/80 R15 pe puntea faţă şi 145/55 R16 pe puntea spate şi oglinzilor retrovizoare înlocuite cu camere de luat vederi, în timp ce mânerele portierelor sunt retractabile.
Proporţiile aerodinamice sunt fascinante, iar designul a fost preluat în totalitate de pe conceptul cu acelaşi nume, prezentat în 2011. Cu o lungime de 3880 mm, o lăţime de 1665 mm şi
o înălţime de doar 1153 mm, XL1 este cu 90 mm mai scurt decât un VW Polo şi cu 129 mm mai scund ca roadsterul Porsche Boxster!
Monococul şi panourile exterioare sunt realizate din fibră de carbon, ceea ce a redus greutatea automobilului la 795 kg.
Accesul în habitaclu este eficientizat prin două portiere masive, ce se deschid în sus. La interior se regăsesc două locuri, pentru şofer şi un singur pasager, cel din urmă este deplasat spre spatele maşinii. Cele mai multe elemente la interior sunt realizate din carbon semi-finisat,
în timp ce pe partea interioară a portierelor sunt instalate mici ecrane, ce joacă rolul oglinzilor retrovizoare. Portbagajul este situat în partea din faţă şi constituie doar 120 de litri.
Dacă primul prototip (1-litre) folosea doar propulsor diesel, următoarele evoluţii deja aveau propulsie hibridă, la fel ca şi noul XL1. Sistemul hibrid este constituit dintr-un turbodiesel în doi cilindri TDI ce dezvoltă 48 CP şi 120 Nm, un electromotor de 27 CP şi 140 Nm şi un pachet de acumulatoare litiu-ion de 5.5 kWh instalate deasupra axului faţă.
Puterea sistemului hibrid este transmisă punţii spate prin intermediul transmisiei cu 7 trepte cu dublu ambreiaj. Datorită funcţiei ”Boosting” noul XL1 va accelera până
la prima sută de kilometri
în 12,7 secunde, în timp ce viteza maximă va constitui 160 km/h.




















Noul XL1 este atât de eficient, încât la o viteză de 100 km/h el necesită doar 8.4 CP! Primele 50 km XL1 le parcurge în regim pur electric, iar rezervorul de 10 litri îi asigură o autonomie totală de 500 km.

Noul Volkswagen XL1 va fi construit doar la comandă, iar prima partidă va constitui 50 exemplare, preţul cărora deocamdată nu este cunoscut.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
4
3,125
GALERIE FOTO (36 IMAGINI)
COMENTARII (9)
GRED
Chişinău
la 22 Februarie 2013 - 13:44
1L la suta de KM cu un rezervor de 10 L cu o autonomie de 500 KM :) Si in realitate va fi o autonomie de vre-o 300 km :)
0
0
Igor
Chişinău
la 22 Februarie 2013 - 14:15
la mine bacioku de la stekloomyvateli are 10 litri :))))

interesant la acesta de citi ii?

daca e de 3-5 litri -- ap i-as injura tare pe inginerii care au construit masina, daca ramin undeva pe drum fara motorina, si cu apa in baciok :))))
0
1
Mihail
Chişinău
la 22 Februarie 2013 - 14:22
cu 1 l/100 km ar trubui sa faca 1000 km cu 10 l GREG :)

din fata e frumos rau... din spate nu vreau sa vorbesc :D...

vom trai si vom vedea... da sensul eu nul vad....
cade cererea la pentrol si creste automat pretul si raportul pret/calitate e de 100 de ani acelasi.... asa ca mai bine....
0
1
Mihail
Chişinău
la 22 Februarie 2013 - 14:23
calitate...- cantitate (gindurile pe dealuri) :D
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 22 Februarie 2013 - 16:27
Nu au putut-o face putin mai omeneasca la exterior?
0
0
G e o
Floreşti, Moldova
la 22 Februarie 2013 - 16:33
parca e din Star Wars Maisna asta:) ...am vazut eri acesta noutate.
0
0
Eugen
Frankfurt am Main, Germania
la 22 Februarie 2013 - 19:35
VB_1One: daca avea exterior mai omenesc, avea sa consume ex. 3l.

Mi se pare o idee cel putin ciudata si fara folos. Mai degraba cred ca scopul real a acestei masini e sa reduca media emisiilor de CO2 a flotei VW. 50 exemplare sunt doar pentru a putea afirma "productie in serie"
0
2
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 22 Februarie 2013 - 20:10
Eugen: tot ce-i posibil :-))
0
1
Constantin-Padure.com
Piatra Neamţ, România
la 23 Februarie 2013 - 04:50
Ma bucura initiativa dar ma pune pe ganduri ideea ca ei vor sa faca o serie limitata. As pune pariu ca si pretul va fi atat de mare incat oamenii vor renunta ...
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!