Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

La o ceaşcă de cafea cu Page Beermann, şeful de design exterior al noului BMW Seria 3 Gran Turismo

12 Martie 2013 - 17:32
Ilie Toma
La o ceaşcă de cafea cu Page Beermann, şeful de design exterior al noului BMW Seria 3 Gran Turismo
Recenta noastră prezenţă la Salonul Auto de la Geneva ne-a oferit oportunitatea unor discuţii lejere cu oameni-cheie din industria auto, care şi-au adus contribuţia majoră la crearea noilor modele, şi astfel la evoluţia lumii auto. Unul din cei mai interesanţi parteneri de discuţie ai redacţiei PiataAuto.md a fost Pace Beermann, şef de design exterior al noului BMW Seria 3 Gran Turismo.

Dle Beermann, să mergem direct la subiect. Noul BMW Seria 3 Gran Turismo tocmai a fost lansat la Salonul Auto de la Geneva, iar Dvs. sunteţi unul din creatorii de bază ai noului model. Vă întreb, deci, cui i se adresează acesta?

Maşina asta, de fapt, mi se adresează mie. Eu sunt consumatorul-ţintă al acesteia – cu o vârstă de aproape 40 ani, amator al unui stil activ de viaţă, iar maşina permite şi transportarea cu uşurinţă a unor echipamente sportive, poate în viitor vor exista şi copii cu care va trebui să călătoresc la bord. Cred că e maşina perfectă pentru cei ce ar putea avea nevoie de un break, dar îşi doresc ceva mai elegant şi mai plăcut de condus. E un caz rar în care un designer ar putea spune despre maşina creată că se află în rândurile publicului ţintă, dar în acest caz mă încadreaz de minune în acest profil...

E un caz rar de tot, de obicei de la designeri ultra-creativi te aştepţi ca aceştia să conducă un MINI...

O da, exact. MINI şi spiritul creativ sunt aproape sinonime!...

Totuşi, Seria 3 Gran Turismo e o maşină de nişă, până la urmă. Îşi adevereşte un astfel de model planul său de business sau e vorba mai mult de solidificarea imaginii de ansamblu a mărcii?

Oh, cred că piaţa globală a vânzărilor de maşini se află acum într-un punct în care, dacă nu ar exista certitudinea atingerii unor vânzări scontate, atunci nu am vedea acest model astăzi în producţie. Există în industrie şi modele pe care noi le numim locomotive de imagine, dar noul Seria 3 Gran Turismo nu e unul din acele cazuri, modelul contând pe vânzări destul de îndrăzneţe. Deşi e un model de nişă, noi credem că un astfel de model poate atrage clienţi din multe alte sfere, chiar şi potenţiali clienţi de SUV-uri, datorită versatilităţii sporite şi a eleganţei în avantaj, ca să nu mai vorbim de clienţii de break-uri şi sedanuri. Deci, există potenţial ca noua Serie 3 Gran Turismo să înregistreze vânzări foarte ambiţioase, astfel încât nici să nu mai fie un produs de nişă.

Şi acum haideţi să întrăm în câteva detalii ale designului noului model. Noua Serie 3 Gran Turismo are o linie foarte fluidă a acoperişului, iar maşinile cu linii care coboară foarte fluid au, adeseori, o insuficienţă în forţa de apăsare asupra punţii spate. E ăsta motivul principal din care noul model are instalat standard un spoiler activ pe hayonul său?

Aveţi dreptate, există anumite provocări în acest sens, dar BMW îşi definitivează designul în tunelul aerodinamic, unde toate aceste forţe de apăsare sunt calculate întotdeauna minuţios. Spoilerul activ spate are un rol funcţional important în acest sens, ajutându-ne să asigurăm întotdeauna forţa de apăsare perfectă asupra punţii spate. De asemenea, spoilerul ne permite să facem posteriorul maşinii mai puţin înalt. Dacă nu am fi avut acest spoiler, posteriorul maşinii trebuia să fie cu până la 10 cm mai gros în înălţime, pentru ca să se asigure perindarea corectă a curenţilor de aer în partea spate. Totuşi, prezenţa spoilerului pe spate derivă din tendinţa noastră spre perfecţiune absolută. Maşina a fost testată de noi şi fără acest spoiler şi rămâne oricum foarte stabilă. Noi l-am montat pentru a asigura acea stabilitate superbă în stil BMW, acea precizie de condus specifică BMW.

Ce a contat mai mult în procesul de creare a noului model – eleganţa sau agresivitatea vizuală, confortul sau sportivitatea?

E o întrebare dificilă, dar la fel de dificil e să alegi între aceste noţiuni atunci când proiectezi o astfel de maşină. Secretul se ascunde în înglobarea cât mai reuşită a tuturor acestor valori de bază într-o singură maşină. Astăzi nici un BMW nu mai înseamnă doar sportivitate pură, sau doar eleganţă pură, cu excepţia modelelor diviziei M. E întotdeauna vorba de un mix între aceste calităţi, iar noua Serie 3 Gran Turismo e un mix mai ales între sportivitate, eleganţă şi funcţionalitate, toate trei având oarecum aceeaşi prioritate în reţeta finală. Dacă într-o Seria 3 obişnuită, eleganţa cedează locul sportivităţii, cu acest nou model noi am vrut să echilibrăm toate aceste valori la o egalitate.

Seria 3 Sedan e întotdeauna un model mai sportiv decât Seria 5 Sedan. Putem face aceeaşi paralelă şi între noua Serie 3 Gran Turismo şi deja cunoscuta Serie 5 Gran Turismo? Este noul model creat pentru a fi mai sportiv decât fratele său mai mare Gran Turismo?

Da, cu siguranţă noua Serie 3 Gran Turismo e menită a fi mai sportivă. Cred că şi aspectul său emană mai multă sportivitate, de asemenea. Proporţiile sunt mai dinamice, raportul de înălţime faţă de lăţime avantajează mai mult lăţimea maşinii, deci e corect şi firesc ca acest model să fie mai sportiv decât Seria 5 Gran Turismo.

Fratele mai mare, cum l-aţi numit, oferă mult mai multă relaxare în condus.

E mai dificil să creezi designul unui model derivat într-o familie deja existentă, cum este Seria 3 Gran Turismo, sau e mai dificil să creezi un model care deschide o nouă generaţie într-o familie de modele?

De fapt, cred că e mai dificil să creezi ceva ce nu a mai existat anterior. Bine, în familia BMW există deja Seria 5 Gran Turismo, deci există deja o anumită experienţă de acolo, dar totuşi, atunci când faci designul unui model care are şase sau şapte generaţii în spate, urmezi oarecum o inerţie dictată de acea bogată tradiţie în spate, iar acea interţie te ajută să ajungi în punctul corect. Când creezi un model care nu a mai existat anterior, trebuie să faci faţă unor provocări mult mai mari, transpunând ideile în forma potrivită, intuind aşteptările publicului şi încadrând acel model alături de celelalte modele ale mărcii. Pentru mine aceste două căi de design se reduc la invenţie versus rafinare, şi cred că invenţia e mult mai dificilă. Deşi s-ar putea crede că designul lui Seria 3 Gran Turismo nu aduce decât un spate reinventat, vreau să fiu explicit şi să vă spun că nu există nici o piesă de caroserie comună între o Seria 3 Sedan şi Seria 3 Gran Turismo – e vorba de două maşini absolut diferite, deşi stilistic părţile frontale sunt desenate asemănător, pentru a se încadra într-o familie.

Un design reuşit al unei maşini transmite întotdeauna un mesaj admiratorilor săi şi posesorului. O maşină sofisticată poate transmite un mesaj sofisticat, probabil, care necesită o capacitate mai înaltă de a percepe acel mesaj. Cum vă apreciaţi propria Dvs. creaţie – cât de sofisticat e designul noii Serii 3 Gran Turismo?

Prezumţia e adevărată, însă, dacă ar fi să apreciez pe o scară de la 1 la 10 nivelul de „sofisticare” a modelului, cred că se poziţionează undeva la 6. Deci, Seria 3 Gran Turismo nu e acea maşină pe care să o conduci doar cu mănuşile pe mâini. Maşina asta oferă o eleganţă mult mai pe înţeles, care e perfect compatibilă cu călătoriile de familie, activităţi sportive, sau orice alte activităţi pe care le practică oamenii cu spirit tânăr. O altă particularitate deosebită, pe care aş vrea să o menţionez în raport cu noua Serie 3 Gran Turismo ţine de felul în care această îşi atrage clienţii. De obicei, oamenii sunt cuceriţi de emoţiile pe care le transmite un model BMW, de linii, de emanarea de spirit sportiv. În cazul lui Seria 3 Gran Turismo, ea dispune de acelaşi potenţial de appeal, dar îţi provoacă şi intelectul, ca să-i apreciezi avantajele de la bord, şi şansa unor experienţe elevate.

Dle Beermann, vă mulţumim pentru o discuţie francă şi relaxantă!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter