McLaren P1 îşi etalează eleronul imens la Geneva
7 Martie 2013, 11:40
La Geneva a fost prezentat în
premieră mondială versiunea de serie a supercarului britanic - McLaren P1. Doar mici modificări au fost făcute conceptului prezentat anterior. Au apărut prize de aer adăugătoare pe bara de protecţie faţă şi cam atât.
Substratul tehnic al supercarului britanic este constituit dintr-o unitate hibridă, ce este formată din propulsor turbo aspirat de 3.8 litri (737 CP şi 720 Nm) şi un electromotor (179 CP şi 260 Nm). Împreună ambele unităţi dezvoltă o putere imensă de 916 CP şi 900 Nm, care este realizată pe roţile din
spate cu ajutorul transmisiei robotizate în 7 trepte. Astfel, P1 accelerează până la 100 km/h în mai puţin de 3 secunde, până la 200 km/h în mai puţin de 7 secunde, în timp ce viteza de 300 km/h va fi atinsă în mai puţin de 17 secunde! Chiar şi aşa, viteza maximă este limitată la 350 km/h.
Mândria acestui supercar este eleronul reglabil automat, care poate servi şi drept frână de aer, ridicat aproape vertical. Eleronul poate fi acţionat şi de către şofer, pe porţiuni de drum drept, unde viteza va creşte considerabil – un mod de a trişa, analogic sistemelor DRS din Formula 1.
Mai mult ca atât, pe circuite, eleronul poate dezvolta o forţă de apăsare pe puntea spate de 600 kg! Interesant este şi faptul, că unitatea hibridă poate oferi şi o autonomie de 20 km în regim pur electric – o opţiune bine venită, atunci când îţi faci de cap pe un circuit şi uiţi să te realimentezi.
Astfel poţi ajunge la boxe datorită regimului electric! Vor fi produse doar 375 exemplare, preţul cărora constituie puţin peste 1 milion de euro.
Se zvoneşte, că toate
exemplarele au fost
deja vândute…
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md, LIVE din Geneva
3
1,487
GALERIE FOTO (13 IMAGINI)
COMENTARII (6)
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 7 Martie 2013 - 16:24
Alta data sa puneti anunt pe Piataauto.md ca vreti sa vindeti un McLaren... :-))
0
0
Mihail
Chişinău
la 7 Martie 2013 - 19:01
daca serios niciodata nu mia placut McLaren.... prea rotungit... prea gingas design...

lamborghini da... un design pentru barbati...

mai dati si voi vrio ideie ca inca nu stiu ce sami iau :)
0
2
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 7 Martie 2013 - 19:32
Mihai: incearca Marussia :-))
0
1
ghenyg
London, Marea Britanie
la 7 Martie 2013 - 22:46
VB_1One:Marussia raz dva.....:D
0
0
Mihail
Chişinău
la 7 Martie 2013 - 23:14
VB_1One nui rea masina ... da pretul e prea mic... vorba ceea "dai un ban da face"
0
1
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 8 Martie 2013 - 11:52
Mihai: nu si-i tot... :-))
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!