O nouă premieră în lumea camioanelor: noul Mercedes-Benz Atego
25 Martie 2013, 10:06
Germanii au lucrat de zor în ultimii doi ani pentru a avea o gamă absolut nouă de camioane. Deşi ciclul de viaţă pe piaţă al unui camion este mult mai lung decât al unui model de autoturism şi, deci, este firesc să vedem mult mai rar premiere ale unor noi generaţii, cei de la Mercedes-Benz au lansat 4 camioane noi în doar 18 luni!
În vara şi toamna anului 2011 Mercedes-Benz dezvăluia noua generaţie a vârfului său de gamă în lumea camioanelor – Actros. În luna iulie a anului trecut, germanii prezentau un camion care deschidea un nou segment, specializat în transporturi grele pe distanţe scurte – Antos. În luna ianuarie a acestui an a fost dezvăluit
şi noul Arocs, o altă nouă familie de camioane, specializată, de această dată, în sarcinile de construcţii.

Acum vine şi cea de-a patra premieră germană, ultima la număr deocamdată. E vorba de noua generaţie a lui Mercedes-Benz Atego, care vine pe piaţă să continue cariera
cariera de succes a predecesorilor săi, puternic specializaţi în transporturile de distanţe scurte, cu greutăţi cuprinse între 6.5 şi 16 tone.

Noul camion beneficiază de două motoare noi, compatibile cu standardele Euro 6. Unul din ele – OM 934 – are 4 cilindri în linie, o capacitate de 5.1 litri şi e disponibil în patru versiuni de putere şi cuplu – între 156 CP şi 650 Nm pentru cea mai puţin puternică versiune până la 231 CP şi
900 Nm pentru cea mai puternică versiune. Cel de-a doilea motor – OM 936 – are 6 cilindri în linie, o capacitate cilindrică de 7.7 litri şi e disponibil încă în 3 versiuni de putere: cea mai puţin puternică livrează 238 CP şi 1,000 Nm, iar versiunea de top pune la dispoziţie 299 CP şi 1,200 Nm.

Noile motoare se laudă cu sisteme de recirculare a gazelor de eşapament mai performante, fapt care le face să atingă eficienţa termică mai rapid şi
să indice emisii mult mai mici. De asemenea, germanii promit şi costuri de mentenantă mai mici ale noilor motoare, graţie eficientizării mai multor aspecte legate de exploatarea acestora. Aditivul AdBlue, de exemplu, necesar pentru neutralizarea noxelor din gazele de eşapament pentru
toate motoarele Euro 5 şi Euro 6 ale camioanelor, este consumat într-o cantitate mult mai mică pe
noul Atego – la doar 2.0-2.5 % din cantitatea combustibilului consumat, cu jumătate mai puţin decât în motoarele predecesorului său. O altă inovaţie o reprezintă introducerea pentru prima dată la un motor de camion a gestionării variabile a timpilor de deschidere a valvelor de evacuare – un sistem similar celui prezent de ani buni pe motoarele autoturismelor, doar că e realizat la o scară mult mai mare şi e desăvârşit pentru a face faţă condiţiilor de exploatare mult mai dure. Astfel, acest sistem va putea ajusta timpii de deschidere a valvelor de evacuare a gazelor rezultate din arderea combustibilului în cilindri, contribuind astfel semnificativ la eficienţa în consum a noilor motoare.

Propulsoarele noi beneficiază şi de un sistem electronic de urmărire a condiţiilor de exploatare a motorului, pe baza cărora este calculat intervalul recomandat de deservire. Pentru camioanele exploatate mai lejer, la distanţe ceva mai lungi, intervalul de service poate constitui 120,000 km! Această cifră e cu 20% decât cea a predecesorului său şi e cea mai bună în clasa sa.

Şi dacă vă gândiţi că munca de camionagiu e una dificilă în zilele
noastre, haideţi să aruncăm o privire în cabina noului model de camion. În primul rând, trebuie să vă spunem că toate versiunile Atego vin echipate standard cu o transmisie automată cu 8 trepte PowerShift 3. Există şi posibilitatea optării pentru o transmisie manuală cu 6 sau 9 rapoarte. Toate camioanele sunt dotate şi cu sistem de stabilizare a traiectoriei, fapt care sporeşte esenţial siguranţa la bord.

Cabina noului Atego e concepută în primul rând pentru practicismul exploatării cotidiene în raza distanţelor scurte şi medii, conform destinaţiei camionului. Germanii zic că un camionagiu care transportă bunuri pe distanţe scurte poate urca şi coborî din cabină până la 100 de ori pe zi, de aceea, accesul facilitat în cabină a fost o prioritate absolută. Uşile, de exemplu, se deschid la 90 grade, permiţând o bună libertate în mişcare. Ergonomia este de asemenea gândită în cel mai
mic detaliu, iar scaunele sunt
concepute pentru a asigura confortul
şezutului pe parcursul unei întregi zile
de muncă. Deşi orientată mai ales spre soluţii practice, cabina noului
Atego poate include şi opţiuni
personalizate, precum volanul
multifuncţional, sistem audio cu
CD-player, port USB şi conexiune
Bluetooth, iar eventualele sisteme de navigare pot fi conectate la sunetul sistemului audio. Iar cei care îşi doresc şi mai mult confort, pentru distanţe ceva mai lungi, îşi pot comandfa cabinile cu lungime extinsă şi confort sporit, care dispun de paturi
confortabile,
cu saltele speciale, realizate
în 7 straturi. Clienţii pot alege
dintr-o listă de 42 de variante
posibile, în care variază
lungimile ampatamentelor
şi ale cabinelor, dar şi tipul
de tracţiune, fiind posibilă şi
tracţiunea integrală. Primul camion
Mercedes-Benz specializat în
transporturile de distanţe scurte a
fost LP 608, lansat în 1965.
PiataAuto.mdIlie Toma
6
4,057
GALERIE FOTO (56 IMAGINI)
COMENTARII (11)
GRED
Chişinău
la 25 Martie 2013 - 10:47
Aici la nivel global nu-i intrece nimeni nici la vanzari nici la utilitare sau altceva! Avand la activ uriasul "Freightliner" pe haighway-urile din USA succesul e garantat de ani buni ... Cel putin la nivel de grup Man+Volvo luate impreuna nu au avut vanzari cat cei de la Daimler...
0
1
ghenyg
London, Marea Britanie
la 25 Martie 2013 - 12:09
GRED:fii f atent la ce vb k expertii te condamna imediat :D....ai perfecta dreptate nui intrece nimeni si nu are rost sa se puie cineva cu MB si tehnika germana
0
0
GRED
Chişinău
la 25 Martie 2013 - 12:22
Ghenyg:> Am studiat rapoartele inainte de a posta... ca dovada am linkul :) no problem
0
1
ghenyg
London, Marea Britanie
la 25 Martie 2013 - 13:22
GRED:cei care nu-s de parerea asta au la dispozitie tot netul k sa aduka asa zise (dovezi) k MB e la coada sau nu este ce o fost cindva.absurditati.
1
0
GRED
Chişinău
la 25 Martie 2013 - 14:13
Mai fac si astia de la MB rahaturi asta e clar dar asa e piata asa e pe timp de criza nu ai incotro tre sa mai tai de pe undeva ... sa mai deschizi noi segmente gen CLS sau CLA si mai nou - timpul va arata...
Important clasele legendare sa nu fie atinse gen S-ul, G-ul etc..
Oricum de-a lungul timpului au fost facut multe achizitii legendare cum a fost Setra la bus-uri.
Vom vedea ce o sa dea alianta MB - Renault ... sa nu uitam ca acuma in Formula 1 atat pe echipe cat si pe piloti - Renault si Mercedes rup buka la toti :)
0
0
ghenyg
London, Marea Britanie
la 25 Martie 2013 - 14:43
GRED:nu cred k MB isi permite sa faca rahaturi kiar si in timp de criza,facind asta isi pun reputatia la bataie.da,modele nereusite au avut,care nu sau vindut cum se asteptau,dar multe au fost construite k sa fie doar prezenti in toate klasele,k asa cere piata.parerea mea k nu sau vindut nu din cauza kalitatii,cauzza a fost pretul de achizitie si intretinere...
Renault in F1 face minuni kind nu mai scot pe piata ceva competitiv si nou,pt k f multi bani merg la F1.cred k impreuna cu MB vor face istorie.
0
0
GRED
Chişinău
la 25 Martie 2013 - 15:12
Ultimul tur din Malaysia:
1 Sebastian Vettel - RB Renault
2 Mark Webber - RB Renault
3 Lewis Hamilton - Mercedes
4 Nico Rosberg - Mercedes
5 Felipe Massa - Ferrari

Asta din prostia lui Hamilton care a dus bolidul la pit-stopul celor de la - McLaren-Mercedes :))

0
0
Eugen
Frankfurt am Main, Germania
la 25 Martie 2013 - 20:05
la utilitare MB inca e lider in vinzari. In presa circula informatia ce alianta Volvo-MAN si-au pus scop sa-i detroneze.
La capitolul BUS au fost intrecuti in 2012 de 2 producatori chinezi.

intrebare: alianta renault-mercedes se extinde si in formul1? mie mi se pare ca in acest domeniu ei sunt concurenti inca.
0
0
ghenyg
London, Marea Britanie
la 25 Martie 2013 - 20:56
Eugen:ce busuri au chinezii?.........poate de ford transit!
0
0
GRED
Chişinău
la 25 Martie 2013 - 23:26
Eugen> Sunt concurenti la sigur! Mai mult: McLaren-Mercedes e concurent chiar cu Mercedes :)
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 25 Martie 2013 - 23:55
MB au fost primii care au transformat cabina camioanelor in una deasupra motorului... Privisem zilele astea la National Geografic cum fac noile Actros-uri... trebuie numai sa vezi asa ceva! Cel mai mult m-a impresionat testele cind iese camionul de pe conveier si anume testul ku apa: din mai multe furtune il uda peste cabina din diferite unghiuri ku o capacitate de 1000litri/min timp de 15min. Niste camioane super bune!!!
0
1
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!