Fără semafoare în intersecţia cu sens giratoriu din apropierea Gării din Chişinău: haos sau fluidizare a traficului?
9 Aprilie 2013, 09:20
Continuăm astăzi noua noastră
rubrică, dedicată problemelor în
traficul din Moldova, cu un nou articol
special, care punctează pe unul din
cele mai fierbinţi subiecte actuale în
traficul din Chişinău: intersecţiile cu
sens giratoriu, deconectarea
semafoarelor din acestea şi mai ales
situaţia de la una din cele mai
aglomerate intersecţii de acest tip
din Chişinău.

Fără îndoială, cea mai problematică
intersecţie astăzi în Chişinău e cea
cu sens giratoriu, din apropierea Gării
Feroviare
, care uneşte străzile
Gararin, Negruzzi, Cantemir şi
Albişoara. Şi anterior aici era un mare
haos cu semaforizarea defectuoasă
a acesteia, iar de la 15 februarie, la
intenţia Primarului capitalei,
semafoarele au fost oprite. Astăzi, e
o adevărată aventură să treci cu bine
această intersecţie, iar situaţiile de
accident şi claxonările se întâmplă la
o distanţă de câteva zeci de secunde.
Haideţi să le luăm pe rând, însă.
Cum a fost

Până la 15 februarie, această
intersecţie era una cu circulaţie
dirijată, or conform regulamentului
rutier al Republicii Moldova
„Intersecţia în care ordinea de trecere este determinată de semnalele semaforului sau de agentul de
circulaţie se consideră intersecţie
cu circulaţie dirijată”
. Dirijarea
semaforizată era însă una
defectuoasă şi îi impunea pe şoferi
să se deplaseze în intersecţie
ghidându-se nu de prevederile
regulamentului rutier, ci de intuiţie
şi de un soi de reguli
nescrise.
Punctul 58.2 al regulamentului rutier
spune că şoferii trebuie să se ghideze
doar de semafoarele plasate înaintea
intersecţiei, neluând în considerare
semnalele semaforului de la ieşirea
din intersecţie. În intersecţia cu sens
giratoriu se aplică excepţia staţionării la semafor pe conturul sensului giratoriu doar dacă anume acolo, în intersecţie, sunt montate semafoare, însoţite de plăcuţa metalică „STOP”. Dacă acele semafoare există şi
indică la un moment dat culoarea
roşie, atunci maşinile trebuie să
staţioneze acolo. În intersecţia cu
sens giratoriu din zona Gării, însă,
semafoare pe cerc nu au existat
niciodată, în schimb şoferii erau
impuşi să se conformeze intuitiv
culorii semaforului de după intersecţie,
din direcţia aproximativă a ieşirii de pe
cerc. Dar, regulamentul ne spune că
nu trebuie să ascultăm acel semafor,
ci doar unul cu plăcuţă STOP care
se află implicit pe cerc. Prin urmare,
teoretic, maşinile din intersecţia cu
sens giratoriu, aveau dreptul de a-şi
continua deplasarea până la
epuizarea fluxului, odată cu
schimbarea culorii de la intarea în
intersecţie din acea direcţie, şi doar
după aceea un alt flux de automobile
putea să-şi revendice dreptul de a
accede nestingherit în intersecţie, cu
tot cu culoarea verde. Sună absurd şi
suntem siguri că o mulţime de
accidente care au avut loc aici au fost
tratate incorect, ca urmare a acestei
confuzii de semaforizare
defectuoasă.

Cum ar fi trebuit să stea lucrurile? Asemeni intersecţiei cu sens
giratoriu de la str. Calea Orheiului.
Acolo exista o semaforizare
exemplară, cu semafoare corecte la
intrarea în intersecţie şi alte semafoare
montatea de-a lungul sensului
giratoriu, însoţite de plăcuţe. Anume
acolo, acele semafoare din intersecţie
obligau corect fluxurile de maşini să
staţioneze, permiţând deplasarea altor fluxuri.

Cum e acum

Din păcate, de la 15 februarie, cam toate intersecţiile cu sens giratoriu semaforizate din Chişinău au rămas cu semafoarele dezactivate, inclusiv şi intersecţia exemplară de la Calea Orheiului de care vă vorbim.

În acest condiţii, aceste intersecţii se consideră a fi deja cu circulaţie nedirijată, iar sensului giratoriu i se acordă statul prioritar. Astfel, teoretic, toate maşinile care intră în intersecţie
trebuie să cedeze trecerea celor care se deplasează deja pe sensul giratoriu (din stânga lor), iar odată intrate în sensul giratoriu, acestea beneficiază de prioritate până la ieşirea din intersecţie. Toate astea sună bine în teorie, dar atunci când intersecţia are mai 4 şi mai multe străzi conexe, cu mult trafic şi mai este şi întinsă pe o lungime de peste 100 metri, situaţia se complică incredibil de mult.
În cazul intersecţiei din apropierea
Gării Feroviare din Chişinău, strada
Albişoare şi bulevardul Cantemir se
unesc una cu cealaltă la un unghi
aproape drept, de 90 grade, fapt care
le impune o anumită distanţare de
centrul cercului
. Astfel, o maşină care
iese de pe cerc spre bulevardul
Cantemir trebuie să treacă
perpendicular în faţa a cel puţin 3
benzi de trafic
care vin de pe strada
Albişoara, aici existând un punct de
risc sporit pentru producerea
accidentelor rutiere. Vehiculele care
vin dinspre Albişoara sunt, astfel,
impuse să cedeze trecerea de două
ori, la modul practic – o dată
vehiculelor care ies din intersecţie
spre bulevardul Cantemir şi a doua
oară celor care circulă pe sens
giratoriu, pentru a se putea încadra în
fluxul de maşini. În rezultat, în orele
de vârf, traficul traficul a rămas la fel
de congestionat, iar vehiculele care
vin de pe str. Albişoara sunt cele mai
defavorizate, fiind condamnate la cei
mai lungi timpi de aşteptare înainte
de a intra în intersecţie. Pe deasupra,
pe aproape întreaga durată a zilei
situaţiile de accident se produc cu
sutele, maşinile fiind adeseori la
câţiva milimetri de tamponare, iar
unele din ele ajung şi în nefericitele
situaţii de accidentare.
Situaţia ar putea fi parţial atenuată
dacă în această intersecţie ar exista
marcaje rutiere de ghidare, ca în
cazul altor intersecţii mari cu sens
giratoriu din statele europene. Acestea
ar trebui să delimiteze cursul fluxurilor
de maşini pe sensul giratoriu, dar şi
liniile de cedare a trecerii la intrarea în intersecţie de pe fiecare dintre străzile alăturate. În cazul Chişinăului, însă, din această intersecţie lipseşte cu desăvârşire orice marcaj rutier, fapt care amplifică şi mai mult pericolul producerii accidentelor.
Şi cum rămâne cu pietonii, până la
urmă? Da, la apropierea de
intersecţia cu sens giratoriu de la
Gara Feroviară, pe fiecare din cele 4
străzi, există treceri de pietoni
nesemaforizate, anunţate şi de
indicatoare corespunzătoare. La
intrarea în intersecţie, situaţia e mai
clară şi şoferii cu bun-simţ opresc
pentru a le permite pietonilor să
traverseze strada. Dar la ieşirea din
intersecţie
, se întâmplă situaţii mult
mai periculoase. De multe ori
maşinile sunt nevoite să accelereze
masiv la intrarea în intersecţia cu
sens giratoriu din cauza dificultăţii cu
care se desfăşoară traficul, pentru a
reuşi să se încadreze în timpul
disponibil, iar la ieşirea din intersecţie,
chiar înaintea trecerii de pietoni sunt
nevoite să frâneze brusc. În rezultat,
apar situaţii de risc sporit pentru
pieton, dar şi pentru accidente cu
implicarea a două sau mai multe
maşini, care nu reuşesc să oprească
la fel de brusc înaintea trecerii de
pietoni. Chiar şi atunci când există o
singură maşină, care accelerează
pentru a intra în intersecţie şi vede din
timp pietonul care intenţionează să
traverseze drumul, iar ulterior
frânează cât de curând posibil pentru
a-i ceda trecerea – întregul episod nu
este decât o sursă de stres şi
senzaţii de pericol pentru pieton, care
nu poate intui dacă maşina pe care o
vede intenţionează să stopeze
înaintea „zebrei”. Şi ce ne facem
atunci când traversează bunicii
noştri, în vârstă de 60-70 sau 80 de
ani? Cât de oportune sunt aceste
situaţii de risc pentru ei? Cât de dificil
le este acum acestor bătrâni, afectaţi
şi de dificulăţi de deplasare din cauza
vârstei, să traverseze o astfel de
trecere de pietoni?

Or, chiar dacă noi suntem un site al
lumii auto, nu trebuie să uităm că în
toate oraşele civilizate pietonul este
priotatea numărul 1
a autorităţilor
locale! Da, pietonul şi siguranţa lui,
apoi bicicliştii, şi tocmal apoi maşinile
şi comoditatea lor fluidizată de
deplasare. Din păcate, intersecţia din
zona Gării Feroviare din Chişinău
pare să nu ţină cont deloc de
siguranţa pietonilor şi îi plasează doar ca un accesoriu în decor.

Anterior erau semafoare care dirijau
defectuos şi periculos circulaţia.
Acum nu se încalcă, teoretic,
regulamentul, pentru că intersecţia
s-a transformat într-un simplă
nedirijată. Dar această intersecţie
majoră a Chişinăului este mult prea
complexă pentru a fi tratată atât de
simplist. Tratarea ei în acest fel o
transformă într-un focar de potenţiale
accidente, pentru vehicule şi mai ales
pentru pietoni. Care ar fi cea mai
logică şi sigură soluţie în acest caz?
Noi spunem că această intersecţie
ar trebuie semaforizată corect, după
exemplul în care era semaforizată
odinioară intersecţia cu sens giratoriu
de la str. Calea Orheiului, cu
semafoare pe cerc, revizuindu-se şi
timpii de includere a semafoarelor, în
conformitate cu traficul din fiecare
direcţie. Şi credem că şi alte
intersecţii cu sens giratoriu, care au
fost recent deconectate, ar trebui
reconectate, cel puţin în orele de
trafic maxim.

Dumneavoastră ce credeţi?
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
7
10,050
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (14)
jaguar
Chişinău
la 9 Aprilie 2013 - 09:30
primarii au multe idei...
mai putina inspiratie
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 9 Aprilie 2013 - 11:53
=)) . Deci iaca-ta ca nu numai in Bucuresti-RO se intampla asta :D
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 9 Aprilie 2013 - 12:00
Dar totusi, dupa vizualizarea filmului, nu pot sa spun decat RESPECT !!! Mult mai multa civilizare si mai multa responsabilitate ( cu conditia trecerilor de pietoni :D ).In rest fiecare isi acorda prioritate unuia-altuia astfel incat sa nu existe riscul blocarii. In Romania s-ar fi '' calcat in picioare ''.
Si am mai surprins de ceva '' deosebit '' in clip si anume un Lexus ES pe negru. Sunt multe in MD ? In RO nu prea vezi. In RU da.
0
0
Dennis
Hânceşti, Moldova
la 9 Aprilie 2013 - 12:19
m-am uitat in clip , si am vazut cum unii se baga intentionat pe sensul giratoriu, provocand situtiatii de accident, mai ca nimeni nu semnalizeaza iesirea de pe sensul giratoriu. Eu cred ca soferii , majoritatea din ei trebuie sa mai sustina examenul teoretic. Eu am trecut de citeva ori pe acolo, insa calm, semnalizand la necesitate, am trecut fara probleme. Si cred ca e mai bine fara semafoare , insa trebuie trasate delimitarile necesare, sa ne ghidam dupa ele, nu doar intuitiv.
Intersectia cu sens giratoriu de la Calea Orheiului, acum este o place sa treci pe acolo, e mult mai clar de trecut, important soferii sa nu accelereze ca nebunii, deoarece in orice clipa poate aparea un pieton, si totul decurge fara probleme.
0
3
GRED
Chişinău
la 9 Aprilie 2013 - 12:32
Trageti atentia cum in minutul 1.57 rutiera bostanie (galbena) care vine dinspre Cantemir NU cedeaza trecerea celor de pe Albisoara. Si asta se intampla f. des.

O solutie are fi: Marcaje stricte si amenda p-u incalcarea marcajului sa FIE MARITA ca si p-u culoarea rosie a semaforului si atltfel se vor mai linisti si astia care merg pe Bucuresti pe contrasens sau taxistii care intorc pe linie dubla pe str. Stefan cel Mare! Mai mult ca atat suntem in sec. 21 si cred ca la fiecare sens giratoriu marishor (fiindca nu sunt asa de multe) pot fi instalate cameri de luat vederi cel putin pentru documentare in caz de litigiu
0
0
GRED
Chişinău
la 9 Aprilie 2013 - 12:43
A si am uitat - obligatoriu semnul cu circulatia pe benzi. Daca ai luat banda de mijloc sau cea de stanga de exemplu intri obligatoriu in sensul girator altfel pe cea din dreapta doar treci intersectia.
0
0
GRED
Chişinău
la 9 Aprilie 2013 - 12:50
Ceva de genul asta - http://www.gds.ro/poze-gds/146053maxim.jpg
0
1
GRED
Chişinău
la 9 Aprilie 2013 - 12:54
Numai ca la noi cel mai des se va intampla asta - http://i.imgur.com/h3g6A.png
0
1
GRED
Chişinău
la 9 Aprilie 2013 - 12:59
Asa vrem intersectia Garii Feroviare!!!!! http://img191.imageshack.us/img191/8868/sens1.jpg
0
1
petro
Chişinău
la 9 Aprilie 2013 - 14:59
cum nai da e hrenova...
1
0
dima
Chişinău
la 9 Aprilie 2013 - 20:29
nu stiu cum e linga gara fiindca rar trec pe acolo, insa la cercul de la calea orheiului e foarte bine fara semafor, trec pe acolo foarte des si chiar demult nu am mai stat in ambuteiaj, inainte stateam si 30 min ca sa ajung la tipografie.
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 9 Aprilie 2013 - 22:51
Ca in India "iolki-palki" :-)) Slava Domnului ca a decurs totul fara accidente...

Robert: La noi daca nu holbezi okii, precis dai cu capul intr-un Lexus :-D
0
1
Dorin
Bucureşti, România
la 10 Aprilie 2013 - 15:55
Sunt de părere că:
1. Nu trebuie conectate semafoarele, decît acele unde sunt treceri de pietoni la intrare în sensul giratoriu (și asta pentru că, la moment, în Moldova nu există cultură de cedare la trecerea de pietoni), respectiv acestea de le echipat cu butoane (în caz că nu-s pietoni să fie traficul fluidizat).
2. Benzile trebuiesc marcate respectiv, adică să fie indicată atît banda, cît și direcția spre care se poate vira. Un exemplu bun ar fi acesta: http://www.youtube.com/watch?v=k0H2URY7BX0
3. La intrare in sensul giratoriu să fie instalate deasupra fiecărei benzi semne de circulație ce indică direcțiile spre care se poate vira.
4. De difuzat la tv și de postat pe cele mai vizitate pagini de știri web din Moldova un video cu sensul giratoriu din apropierea Gării feroviare și un agent rutier ce explică regulile de circulație ce țin de sensul giratoriu.
0
0
Crazywolf
Chişinău
la 17 Mai 2013 - 14:03
tot nu inteleg de ce pin acum, avind un exemplu clar si corect, nu s-a implementat sistemul de semafoare ca si cel de pe Calea Orheiului???
din cauza sistarii lucrului semafoarelor cel mai mult sufera pietonii... acum practic e imposibil sa treci zebra chiar si la pseudo-semafor...
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!