Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Micro-SUV-ul de 360 de cai-putere: Mercedes-Benz GLA 45 AMG

21 Noiembrie 2013 - 15:14
Ilie Toma
Micro-SUV-ul de 360 de cai-putere: Mercedes-Benz GLA 45 AMG
Mercedes-Benz vine la Salonul Auto de la Los-Angeles cu un nou model de serie AMG, mascat cu nişte abţibilduri, un eleron spate supradimensionat şi alte mici exagerări aerodinamice pentru a-l putea încă eticheta drept „concept”.

Da, ceea ce vedeţi în imagine poartă oficial numele de Concept GLA 45 AMG, dar dacă e să fim măcar un pic serioşi, atunci e cât se poate de clar că avem de-a face cu un model de serie sadea.

Până şi motorul de sub capotă nu aduce nimic conceptual – e vorba de acelaşi propulsor turbo de 2.0 litri şi 360 cai-putere, prezent şi pe A 45

AMG sau CLA 45 AMG. Conceptul de mai anunţă un lucru previzibil despre viitorul model de serie – GLA 45 AMG va fi capabil de un sprint de la 0 la 100 km/h în mai puţin de 5 secunde.

Cel mai probabil, până la Salonul Auto de la Detroit maşinuţa se va debarasa de toate decorurile de pe caroserie şi se va înfăţişa ca o premieră mondială în forma unui model de serie.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (5 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter