Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Deconspirat oficial: Opel Astra OPC EXTREME

27 Februarie 2014 - 08:21
Ilie Toma
Deconspirat oficial: Opel Astra OPC EXTREME
Acum o lungă germanii ne anunţau despre ideea de a aduce la Salonul Auto de la Geneva conceptul Astra OPC EXTREME – un soi de bolid de stradă, inspirat de versiunea Astra OPC Cup, care participă în cursele VLN de pe Nurburgring. Mai interesant e, însă, faptul că prototipul are şanse foarte mari să fie urmat de o versiune de serie limitată, pusă în producţie în timpul apropiat. Şi dacă acum o lună germanii nu ne delectau decât cu o schiţă 3D generată digital, acum ei ne bucură... cu mai multe imagini generate digital, dar mai ales cu mai multe detalii tehnice. Sub capota noii creaţii se află motorul turboaspirat de 2.0 litri de pe Astra OPC, dar puterea lui a fost crescută de la 280 CP la peste 300 CP. Motorul va fi cuplat cu o transmisie manuală cu 6 trepte, iar puterea va fi transmisă tuturor celor patru roţi prin intermediul unui diferenţial cu alunecare limitată. Propulsorul mai puternic va avea o sarcină uşurată, întrucât noua creaţie cântăreşte cu 100 kg mai puţin decât o Astra OPC standard, datorită mai multor componente noi, realizate din fibră de carbon. Până şi jantele sunt realizate din fibră de carbon, ele fiind cu 20 de kilograme mai uşoare decât analoagele lor din aliaj!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (10 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter