În curând, SUPER TEST de eficienţă şi fiabilitate: Chişinău-Geneva-Chişinău, la bordul unui Fiat Doblo Panorama 1.3 Diesel!
18 Februarie 2014, 11:00
În testul nostru drive recent cu Fiat Doblo Panorama, menţionam că motorul turbodiesel de 1.3 litri s-a dovedit a foarte eficient, iar maşina extrem de practică şi spaţioasă. Spuneam atunci că ne-ar plăcea să punem la încercare acest model într-un test de distanţă super-lungă, unde am putea proba cu adevărat eficienţa, dar şi fiabilitatea modernă FIAT! Ei bine, zis şi făcut, pentru că PiataAuto.md va merge în acest an la Salonul Auto de la Geneva cu Fiat Doblo Panorama 1.3 Diesel Multijet! Fireşte, automobilul ne va fi oferit de către distribuitorul oficial FIAT şi FIAT Professional în Moldova, AutoCentrul Elita 5.
Vă vom transmite din Geneva pulsul lumii auto, LIVE, de la cel mai important Salon Auto European, aşa cum v-am obişnuit de 5 ani încoace. Vom fi din nou, cei mai buni şi cei mai informativi pentru Dvs., deci vă invităm să fiţi din nou alături de noi!

Dar Salonul Auto de la Geneva ne va oferi oportunitatea unui SUPER TEST de eficienţă şi fiabilitate, cum nu s-a mai văzut. Fiabilitatea modelelor moderne FIAT nu a prea fost pusă la încercare în Moldova, de către moldoveni. Iar noi o vom face într-un superb test de anduranţă şi fiabilitate, din Chişinău spre Geneva şi înapoi,
trecând prin tot soiul de peisaje – de la drumuri cu cratere prin Moldova şi România, până la peisaje de paradis prin Austria şi Elveţia. Poate ne vom abate şi prin câteva locuri extraordinare, de unde vă vom mai aduce subiecte deosebite! Într-un cuvânt, Fiat-ul nostru va avea de înfruntat peste 5,000 de kilometri din cele mai diverse condiţii, distanţă în care una provocările esenţiale va fi să-i verificăm şi eficienţa în consum! Iar prima pagină a site-ului nostru va îngloba un "computer de bord" special, care va indica cifra actuală a consumului mediu, distanţa totală parcursă până într-un anumit moment şi ultimul oraş traversat pe traseu! Va fi extrem de intrigant!

Staţi pe aproape pentru că în zilele următoare vă vom povesti mai multe despre ţinta de consum pe care ne-o fixăm pentru această călătorie, despre traseul mai exact pe care urmează să-l parcurgem, despre secretele dieselului de sub capota maşinii cu care vom călători, despre "calculatorul de bord" de pe site, dar şi despre pregătirile pe care e bine să le facem cu toţii înainte de un drum lung în condiţii de iarnă!
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
2
2,544
COMENTARII (2)
Robert
Bucureşti, România
la 18 Februarie 2014 - 11:49
Test de anduranta mai inteleg, dar de fiabilitate ? Tipic, fiindca fiabilitatea se testeaza in conditii dure si complexe nu doar la o banala rulare de cateva sute de KM. Oricum va urez mult succes !
2
0
jaguar
Chişinău
la 18 Februarie 2014 - 13:49
Fiat e o marca ce are de muncit in R.Moldova. Pentru a fomma o parere mai clara e nevoie de un test de anduranta, de mai mult de 5000 km. Dar cu relatari exacte de ce se intampla cu masina.
Oricum bravo, Pe langa Mercedes, Bmw si altele, unii dintre noi asteapta pareri "pentru muritorii de rand " despre masini pentru"pentru muritorii de rand ". Asteptam Geneva...
0
2
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!