MINI Clubman Concept: viitorul break pentru cei care nu vor să admită că ar conduce un break
26 Februarie 2014, 07:25
Asta e MINI Clubman în esenţă –
un break micuţ şi foarte stilat,
derivat din hatch-ul MINI,
destinat celor care au nevoei de
spaţiul şi versatilitatea unui break,
dar nu vor să se vadă nicidecum la
volanul unui break convenţional.
După debutul de acum câteva luni
al noii generaţii MINI Hatch, se
apropie şi timpul unei noi generaţii MINI Clubman, iar versiunea sa conceptuală va fi adusă la apropiatul Salon Auto de la Geneva.

Conceptul sugerează o creştere
semnificativă în dimensiuni faţă de
generaţia actuală, cu 26 mm în
lungime şi 17 în lăţime. Se pare că
noua generaţie va renunţa şi numărul
inegal de portiere al generaţiei
curente, care are două pe partea
dreaptă şi numai una pe stângă,
şi va adopta o soluţie convenţională, cu câte două portiere simetrice pe fiecare din părţi. Mai mult ca atât, la interior va exista spaţiu suficient pentru 5 ocupanţi, adică bancheta spate va fi şi ea una convenţională, cu 3 locuri. Hmm... MINI devine convenţional?...
Designul părţii frontale reprezintă o evoluţie a formelor aduse de noul MINI Hatch, în timp ce posteriorul vine cu soluţii foarte îndrăzneţe. Aripile faţă au primit şi fante generoase, care au rol aerodinamic, dar care adaugă modelului şi o doză suplimentară de stil.
Habitaclul conceptului sugerează a
accentuare a pretenţiilor premium,
venind şi cu o planşă de bord
tapiţată cu piele. Conceptul pune
miză mare şi pe tehnologii avansate
de comunicare, venind chiar cu
o tastatură tactilă QWERTY în
mărime naturală pe consola
centrală!
PiataAuto.mdIlie Toma
3
1,896
GALERIE FOTO (11 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!