Poza istorică a zilei: prima generaţie Lexus LS
7 Februarie 2014, 16:45
Lexus e una din cele mai noi mărci premium pe piaţă, dar a reuşit să se impună într-un timp foarte scurt mai ales în SUA. Şi asta pentru că Lexus a fost gândit iniţial pentru piaţa SUA, extinderea globală venind abia mai târziu.
În 1988, Toyota a făcut publică decizia sa de a lansa o nouă marcă premium, care ar aduce luxul fără compromis, combinat cu o fiabilitate desăvârşită.
În ianuarie 1989, la Salonul Auto de la Detroit şi-a făcut debutul primul model: Lexus LS 400. Sedanul de lux a fost un succes imediat, în 1990 modelul
primind deja o serie de distincţii
importante din partea presei auto
americane, fiind numit printre 10 cele
mai bune maşini de pe piaţă. În
septembrie 1992 îşi face
apariţia versiunea facelift a lui Lexus LS 400, cu peste 50 de modificări şi perfecţionări, fiind produsă până la sfârşitul anului 1994. Modificările de mijloc de carieră veneau mai degrabă să desăvârşească un lucru bine făcut din start, întrucât LS 400 a avut un indice record de fiabilitate din primul an de fabricaţie. Se întâmpla în anii când şi rivali precum Mercedes-Benz sau
BMW puneau un accent suprem pe fiabilitate, dar înainte de toate fiabilitatea era o calitate valoroasă, căutată şi apreciată mai ales de cumpărători. Tocmai de asta Lexus şi-a fixat acest atribut ca unul definitoriu al mărcii încă de la lansare, iar
LS 400 şi-a câştigat în scurt timp renumele de maşină „indestructibilă”.

PS: În următorul episod vom vorbi despre un alt model legendar „indestructibil”!...
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
6
2,971
GALERIE FOTO (8 IMAGINI)
COMENTARII (42)
Robert
Bucureşti, România
la 7 Februarie 2014 - 17:12
Comentariu marcat ca spam. Afişează comentariul
8
4
501STL
Chişinău
la 7 Februarie 2014 - 19:48
Comentariu marcat ca spam. Afişează comentariul
11
3
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 7 Februarie 2014 - 21:47
Tare imi mai place masina asta... pentru acei ani era ceva tare de tot! Imi creaza impresia ca e al 2-lea W140!
1
2
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 7 Februarie 2014 - 21:50
Pe ultima poza nu a facelift-ul...
0
2
Robert
Bucureşti, România
la 7 Februarie 2014 - 23:01
Alifonzoo:

Iar tu esti un personaj cu o personalitate atat de stearsa si de fada incat poti fi folosit cu success la misiunile de supraveghere. Toti te vor confunda cu peisajul, si chiar daca te v-a vedea cineva, privirea nu i se v-a oprii in nimic. V-a trece mai departe ca si cum a vazut un stalp sau un bolovan.

Ar trebui deasemenea sa iti puna o inscriptie vizibil, undeva pe piept: "Chiar daca am o fata de tantalau, coeficientul meu de inteligenta e net superior".

Acest comentariu este un pamflet. Tratati-l ca atare !
3
4
Mihail
Chişinău
la 8 Februarie 2014 - 00:31
Alifonso hoalba ochii.... e scris "Poza istorica a zilei" nu "viitorul concept al Lexusului" ....

daca aceasta masina in anii 90 era cutie.... atunci mercedesul si bmw-ul ce erau?

daca in clasa 2 desenai asa masini si clasa 2 ai facuto in 90 atunci vreau sati spun ca ai talent in design....
dar daca clasa 2 ai facuto anul trecut... atunce esti un copil normal..... succes!
2
4
Petru Amihalachioaie
Chişinău
la 8 Februarie 2014 - 09:01
PiataAuto, sorry ca insist, dar cand aveti posibilitatea, atasati va rog si poze din interior. :)
0
3
GRED
Chişinău
la 8 Februarie 2014 - 10:14
Bravo! Am o nostalgie dupa acele vremuri. Sper ca asa exempare sa mai apara in istorie !
0
4
501STL
Chişinău
la 9 Februarie 2014 - 02:08
Comentariu marcat ca spam. Afişează comentariul
8
3
Robert
Bucureşti, România
la 9 Februarie 2014 - 02:19
@Alifonso, sa traiesti ! Te salut din Romanica...numai bine ! Si ai grija cu gramatica da?
4
4
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 9 Februarie 2014 - 15:14
bai FROSEA , la ora 02:08 oamenii normali dorm, da nu scriu prostii.
cica "seria 7 sau S"....BAAAAI banvaule... şii cu dihania şeia de pe profil la tine ? " BMW Efficient Dynamics" ? cu "lambo doors" :D :D :D haahaha .....R.I.C.E.R - asta eşti. Muiere, numa muierele s uită după ţăţăle alde lambo doors, luminiţe, lux, confort ş.a.m.d. Muierele habar nu au de mecanica auto, da tu şi ai ? :D :D :D :D
tu randamentu ciclului unui motor cu un cilindru nu poţ calcula. Aria unui trapez curbiliniu fix aşe (lucrul gazului in P-V , la presiune variabilă).
Şădz in Liban ş roaga-te la allah saţ daie minte oleaca.
2
5
Dorin Ciobanu
Lugano, Elveţia
la 9 Februarie 2014 - 15:37
Eugen0:De acord,dar nu la toți le trebuie să calculeze un "trapez curbiliniu fix sau randamentu ciclului unui motor cu un cilindru" pentru nu sunt interesați sau nu le trebuie asta.În Europa majoritatea bărbaților nu știu aproape nimic despre motor sau mai ales să-l repare așa cum la noi.
3
2
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 9 Februarie 2014 - 16:15
@Dorin Ciobanu, am exagerat un pic cu fraza de sus dar omu de mai sus in primul rind nu are educatie iar in a doilea, nu pricepe lucruri elementare, dar da vina pe tine ca TU esti cel care nu te pricepi :D ...in al 3-lea, el nici macar nu stie ce e ala "cal putere" (putere in general) sau "momentul fortei" (cuplu motor) - 2 parametri principali ai unui motor. Daca e "fan auto" ar trebui sa stie...
2
3
501STL
Chişinău
la 9 Februarie 2014 - 16:47
oo ati revenit la ghisitori,da bai floare din tei de unde ai luat ca oamenii normali tre sa doarma la 2 de noapte a boule_sau mata si tatu o dornit tat viata si nu to oferit un viitor decent si posibilitatea sa vezi lumea cu ochii deschisi?daca esti un debil si nu ai ocupatii n viata dormi si asteapta sa iti cada din pod,da la asa un prost nu cred ca o sa i se ofere ceva in viata ,cind el nis prieteni nu are ,ai vazut in viata ta o fata goala in patul tau?teai trezit vreodata la ora tirzie pentru un prieten care are nevoie de ajutorul tau? nu cred,esti debil ,asa teau educat credca,mii mila de tine ....................salutari lu sorta
4
2
newDriver
Milan, Italia
la 9 Februarie 2014 - 17:54
alifons.... MULIGANUL MULIGANILOR!!! Nu se merita sa cititi comentariile acestui individ! A dat dovada de inioranta,lipsa de cultura,si cunostine gramaticale demne de un MULIGAN.
Ai fost,esti,si o sa ramîi o Bîdla!
2
5
Robert
Bucureşti, România
la 9 Februarie 2014 - 20:00
@agentu-zero brain aka Alifonso . Dar mama ta stie ca o arzi pe alupigus p'aici tovarase ? Pai mai tovarase, baga-ti mintile-n cap tovarase si ia-o pe mamica ta , si scoate-o la un picnic asa te vei aerisi si tu la scafarlie tovarase. O poti aduce in Poiana Brasov tovarase, fac eu rezervari si platesc tot eu tovarase. Dupa aceea ne vedem la un cico tovarase ( nu bere ca inca esti minor, si pe urma ma baga statul roman la racoare ca fac corupere cu minori ). Hai te salut din Romanica bai Salam Alecu cap de miel . Salut'o si pe maica-ta din partea mea.

Scuzati topicul deplasat, dar copilul asta-i un fenomen.
3
4
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 9 Februarie 2014 - 20:25
Aaahahahaha ....bun venit la "să rîdem de un prost și de ideile sale" :D ...absolut gratis :D , doar conexiune internet sa aveți. Deschideți piataauto.md , și citiț comentariile unui oarecare "Alifonso". Aici e concentrata limita prostiei omenești.

Frăsîna, eu am mai multe fete in pat decat iț inchipui tu. Te-am luat peste chișior cu "oamenii normali dorm la 2" , da tu nu iț dai sama ca ii ironie. Slab stai bre cu ironia => inteligența foarte scazută.
Apropo, de cind pe site auto se discuta de "fete goale" ?? Aaaa, DUCI LIPSA? Te-au cam lasat, se vede că. Fetelor nu le place "brain-zero"'s :D ..

Băi, ciocan, daca ții mila du ș te roaga in biserica, pentru mine :D :D
Trandașir și ești. Cacoito cap sec s-o gasit..el crede ca daca imi spune "boule" ap vseo...

Poț s nu scrii nica mai jos ca totuna iț pierz energia, cuvintele tale n-au greutate, n-au pondere, n-au sens , n-au nimic.
Băi, iț fac demonstrație matematica ca ești ZERO, nu insamni nimic pentru nimeni, ești un prost.
2
4
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 9 Februarie 2014 - 20:30
Alifonso: uite-te in oglinda, ai un face de prost :D
2
5
newDriver
Milan, Italia
la 9 Februarie 2014 - 21:47
Cred ca Bîdla (alifonso) sta si fumeaza intr-o parte,incercînd sa-si inventeze un alt profil.. Dar stai linistit gan*onuli,ca indiferent de avatar sau profil nou,toti stiu ce Muligan esti in viata!
P.S. Bîcadorul acesta,cu siguranta s-a ratacit.. El cauta site-ul www.muligambia.com dar intîmplator a intrat pe www.piataauto.md
Cine vrea sa-l vada,pun pariu ca pe Muligambia are multe foto
3
4
501STL
Chişinău
la 10 Februarie 2014 - 00:44
Eygen Eftodiev,tasi te rog si nu ma fa sa arat si sa demostrez lumii cite ceva despre tine,ce esti si ce ai in pat tu ,crezi ca esti asa de anonim?pffffffffffffffffffff :D
5
2
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 10 Februarie 2014 - 01:07
Aaahahahahahahaahahahahahahaahahahaha......
Ooohohohohohoho...BAAAAAAI LUMEEE, ascundeța-l.
Băi, ești așe un prost, daca crezi ca account-ul ala e a meu. Da are hot rodd-uri in el ar de toate, are nume de "Eugen" :D ....tu crezi ca ma cheama "Eugen" ?? :D :D baai copchil fe 5 ani. Spune-i ca Pamantu e in forma de cub ș el o sa te creada. Crezi mai departe ca accountu cela e a meu :D :D :D

Băi chiorule, eu de mai demult ț-am zis, da la tine pana acum nu a ajuns, eu te-am intrebat:" chiar crezi ca ala-s eu
2
4
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 10 Februarie 2014 - 01:13
Bai , TÎRLĂ, mie mi-i totuna ma gasesti tu pe net sau nu, eu de lume n-am ce ascunde. Cica:" nu ma fa sa demonstrez lumii...." . Eu sunt eu ș punct. Da tu iaca, poate ai ave, parca te vad bai , ai un făis de "Trisomie 21" ( adica sindrom Down daca nu stiai...)
2
4
Robert
Bucureşti, România
la 10 Februarie 2014 - 01:55
@Alifonso, pai bun atunci.
Lasa-l pe Eugen0, ti-a demonstrat de multe ori cat de t@nt@l@u esti. ''Demonstreaza lumii '' despre mine. Chiar te rog, hai caci nu cred ca sunt ''asa anonim'' , mi-am dezvaluit cu buna credinta si identitatea de comentator pe site-ul AM.ro, am distribuit si un clip cu un alt t@nt@l@u pe ''moped'' care ma filmase. Deci te rog.Hai ca abia astept. In schimb iti cer si eu tie acelasi lucru. Iesi de sub anonimat. Vreau si eu sa vad cum arata un maestru al culturii automobilistice si bine inteles idolul femeilor (cica) .Dame de companie sau.....?hmmm, nu pre cred !!!! Cand vii pe la Bucuresti ?
3
4
501STL
Chişinău
la 10 Februarie 2014 - 09:05
Vad ca retraesti ba eugene :D linistetete ,dati cu apa rece ,cam miroase a isterica :D,de unde atita cuvintu ista "Tirla" ?sau ai suferit rau in copilarie si tai ramas semn si acum in locul unde trebuia sa fie minte? ,roberte nu pre am ce demonstra aici unor greseli ai naturii asa ca poti sa elimini orice speranta pusior,cind vin in bucuresti? nu am treaba,da ce nu cumva vrei sa ma vezi ? sau dute dracu,esti gey? mersi ,daca ai drum tu pe aici da de stire ,o sa fiu bucuros sa te vad in realitate,bai si al general si va aprindeti? ca am criticat si miam expus parerea despre caruta asta? pai ce daca nu imi place tre sa nu zic? sinteti copiii singur nu stiti de ce va aninati ,mari prosti mia sunteti ,salutari lu mata robert
5
2
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 10 Februarie 2014 - 13:16
Frăsînica, ian masoara-ț tensiunea intracraniana...amuș a sa-ț crape capu de la supraîncalzirea ș hipertensiunea din procesor. Fum, fum, da nică foc, troiește mai departe .
Cica "retrăiesc" , dute ai, :D ...aa da - daca vrei s crez ca acela is eu crede - n-am nimic impotriva :D :D
Nu cumva ești din Cernobîl ?? Ai mutații genetice...trisomie 21=sindrom Down. La costiujeni.
2
3
Robert
Bucureşti, România
la 10 Februarie 2014 - 13:18
Numai un ''muligan'' putea sa vorbeasca asa de urat. Ai si tu loc de chitait pana cand probabil se intorc redactorii la lucru si iti va marca ca ''spam'' postarea. Hai, te salut din Bucuresti ''muliganule'' . Si te astept cu brate deschise la noi. Dar inca un lucru : sa te lecuiesti de mecla aia de tantalau ca pe urma te lasa '' tiganii astia de romani '' ( sau dobitoci cum iti mai place tie sa le zici ) si fara ciorapi in picioare. Te vei intoarce acasa doar cu mucii pe piept. Hai noroc !
3
2
501STL
Chişinău
la 10 Februarie 2014 - 13:55
sa imi markeze ca spam postarea .waaaaaaaaaaaau iti dai seama ce tragedie,incredibil,nis nustiu cum as traesc mai departe,extraordinar ajutatima va roc,hai va rog cum sa folosesc nm si cum se defineste "personalitatea" lexus si toyota,ca dupa ce spuneti voi ,daca nu accept aceste lucruri sunt pierdut :D ,
3
2
newDriver
Milan, Italia
la 10 Februarie 2014 - 14:15
Sub avatarul lui alifons trebuia sa fie scris nu Beirut,Liban dar Хуила с Нижнего Тагила!
2
3
Mihail
Chişinău
la 10 Februarie 2014 - 14:22
Детский Сад
1
1
501STL
Chişinău
la 10 Februarie 2014 - 14:34
Ramasca
3
2
Robert
Bucureşti, România
la 10 Februarie 2014 - 15:01
@Mihail, de acord cu tine. De fapt acest ''muligan'' se simte ca la el la gradinita. Mai rau este ca redactia il lasa sa injure userii.
3
1
501STL
Chişinău
la 10 Februarie 2014 - 15:04
bai tiganule marsh acasa ,prostule ,o sa te injur cit o sa incapa in mine de o sa vreau,plingeti la mama toti ,redactia,blocati,asta si stiti sa faceti toata vaiata - sa va plingeti ............................. si anostru popor si tiganii vostri cu mina intinsa ,saraci de va crapa rapanul pe voi...............
4
1
Robert
Bucureşti, România
la 10 Februarie 2014 - 15:48
@Mihail, de acord cu tine. De fapt acest ''muligan'' se simte ca la el la gradinita. Mai rau este ca redactia il lasa sa injure userii.
3
2
newDriver
Milan, Italia
la 10 Februarie 2014 - 17:52
Unicul gunoi aici esti tu alifons (actualul jjf) Inca odata iti sugerez sa faci ceva cursuri gramaticale,dupa care n-ar strica si careva de bune maniere! Si nu schimba deloc situatia faptul ca ti-ai schimbat numele si avatarul..
Mai simplu ar fi sa recunosti ca ai bîcit ca un Muligan,ca ai gresit insultînd persoane care nici macar nu le cunosti,sa spui un simplu "Sorry" baieti ar fi un bun inceput. Incearca sa recitesti fugitiv toate comentariile de mai sus,si singur (sper) iti vei da seama cine a inceput tot Kalamburul..
Succes
1
3
Robert
Bucureşti, România
la 11 Februarie 2014 - 01:17
Bai Alibaba, alias Alifonso alias alte nick-uri. Nu stiu care ar fi mai rau, saracia materiala sau sa fii sarac cu duhul ? Eu cred ca tu te tragi din varianta a doua. Neputinta si saracia face iarasi parte din incapacitatea ta mentala de aduce unele actiuni pana la capat, din neintelegere'a binelui si raului, din lipsa de educatie, de cultura .Hai sa-ti dau mura-n gura, desi sunt sigur ca nu vei intelege. A fi sarac insemna a nu te avea pe tine, a fi gol la mansarda, a nu avea nimic, a fii in insolventa de ideei. Eu cred ca tu te raportezi la valorile materiale dar de fapt adevarata valoare nu are legatura cu acestea, cele mai de pret averii sunt cele spirituale care nu se pierd niciodata, pe cand cele materiale sunt bogate numai in dureri si trecatoare.Acum sa te intreb eu pe tine, care-i om si care-i caine ? Hai ca nu o sa radem de tine, chiar vei fi apreciat pt ca ai recunoscut. Inca te astept pe la Bucuresti, vreau sa-ti dau salutul cuvenit. Te salut din Romanica puisor !
1
2
GRED
Chişinău
la 11 Februarie 2014 - 13:22
Of of. Se discuta despre orce - mai putin despre masini.
0
3
Robert
Bucureşti, România
la 11 Februarie 2014 - 21:28
@GRED, aici de acord. Dar se pare ca domnul de mai sus, este mai preocupat de ''cat de tigani sunt romanii si cat de mult se plange poporul vostru'' decat de masini. Imi pare rau ca ajungi sa citesti tot ce-i pe aici. Dar nu toti sunt la fel de intelegatori ca si tine. Cel putin nu Alifonso aka jjf.
1
1
Viorel
Teleneşti, Moldova
la 11 Februarie 2014 - 22:18
Si eu care ma gindem la vre-un viitor offline, da pahodu nu-i chiar reusita ideea :(
0
1
FIFA
Chişinău
la 11 Februarie 2014 - 22:35
Viorel, ramane a fi o idee buna oricum
0
0
Mihail
Chişinău
la 12 Februarie 2014 - 16:37
Viorel la nunta nus poftiti toti betivii satului.... doar oamenii apropiati! oamenii de care ai placerea!

intrun posibil offline in primu rind il chemam pe Robert... ca oaspete de onoare ... sa ii invete pe moldoveni despre masini...
ca cum leau dus portughezii la brazilieni oglinzi cind sa descoperit america....

pe alifonso putem sal invitam da oricum el nu vine ca mamica lui nui da voie singur pe drumuri la anii lui....

in rest care si cum ar putea
0
1
Mihail
Chişinău
la 12 Februarie 2014 - 16:38
Robert eu am glumit caatare... nu te aprinde iar ... chiar miar placea sa te cunosc :)
0
1
Viorel
Teleneşti, Moldova
la 12 Februarie 2014 - 21:24
Eu m-am gindit de mult la asa ceva insa nu am propus ca ma rog... acum fiecare cu problemele lui insa chiar mi-ar face placere sa fac cunostinta cu majoritatea din voi, eu sunt de parerea ca la primul posibil offline nu e neamparat sa asteptam nustiu pe cine sau nu stiu ce e deajuns sa ne adunam 3-4 (nu neaparat mai multi) la un ceai, cafea plus ulterior deschidem o mica tema pe forum cu asa subiect plus vreo citeva poze eventual (asta in caz ca cineva nu are pretentii), si eu cred ca urmatorul offline o sa fie mult mai planificat si cu mai multe persoane prezente. Inceputul e mai greu...
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!