GENEVA 2014: Infiniti Q50 Eau Rouge Concept debutează cu un motor de 568 CP!
9 Martie 2014, 13:22
Infiniti ţineşte spre liga de vârf a sedanurilor ultra-performante, precum BMW M5, Audi S6/RS6, Mercedes-Benz E 63 AMG şi Jaguar XFR. Niponii au adus la Geneva o versiune conceptuală a sedanului Q50, înrăită la maxim în aspect şi intenţii.

În ciuda aspectului ultra-agresiv, Q50 Eau Rouge vine cu o nuanţă magnifică
de roşu „adânc”, care-i conferă o
oarecare nobleţe mai puţin întâlnită la
concurenţi. Iar cu motorul de sub
capotă, de 568 CP, Infiniti urcă exact
deasupra valorilor puterii
concurenţilor, instalându-se în poziţia
unui eventual lider în segment, dacă
modelul va ajunge în producţie. Şi
mai impresionant e faptul că, dacă
concurenţii germani şi britanici scot
această putere din motoare V8,
atunci Infiniti Eau Rouge Concept o
scoate dintr-un V6 twin-turbo de 3.8
litri! Cuplul maxim ajunge la valoarea
de 600 Nm, şi este transmis tuturor
celor patru roţi prin intermediul unui
sistem de tracţiune integrală full-time,
care trimite în mod normal
câte 50% cuplu către
ambele punţi.
Un eventual sedan de serie,
derivat din acest concept, ar
putea prima sută în jurul a
4 secunde şi ar atinge o viteză
maximă de aproximativ 265 km/h.
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md, din Geneva
2
2,494
GALERIE FOTO (3 IMAGINI)
COMENTARII (4)
Igor
Chişinău
la 9 Martie 2014 - 13:27
mazda 6
2
0
Victor
Chişinău
la 9 Martie 2014 - 19:43
* Inspired Performance!
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 9 Martie 2014 - 19:55
Acest model cu prestata si gene de GT-R arata ca un samurai japonez ''pur-sange'' .Per ansamblu modelul va face ravagii si va starnii invidie in domeniul auto daca va iesi ca produs de serie. Nu de alta, dar pe langa designul pur si placut , masina asta nu numai ca va bate fara probleme masini de talia sa ( BMW M3, C63AMG, RC F ), dar va turui de pamant chiar si cu un M5, E63 AMG, RS6. la performantele pe care le are.

0-100 in doar 3,6 sec pt acest segment este ceva de neegalat la fel cum pare SF si pentru berlinele de inalta performanta din segmentul E ( clasa mare ) .Jos palaria, pana acum RC F si Q50 Eau R sunt printre cele mai de succes creatii din punct de vedere stilistic .
2
1
Robert
Bucureşti, România
la 9 Martie 2014 - 20:00
Nu citisem articolul complet, dar a intervenit o greseala


Draga Redactie PA.md . Infiniti Q50 este un sedan de tip mediu ( Maşini de familie care oferă spaţiu şi performanţe dinamice. Segmentul D ) . Competitiv cu segmentul E ( A6, Seria 5, E class , samd ), este Infiniti M, adica viitor Q70.
Toate cele bune!
2
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!