GENEVA LIVE: Porsche a dezvăluit la Geneva bolidul cu care va reveni în acest an în Le Mans
6 Martie 2014, 09:23
Porsche îşi revendică pe
bună dreptate gloria unei reveni
spectaculoase în cursele Le Mans, în acest an. Marele eveniment, pentru care Porsche se pregăteşte cu ardoare, va avea loc peste doar 3 luni, iar acum, la Geneva, germanii au dezvăluit bolidul menit să demonstreze tuturor greutatea numelui Porsche
într-una din
cele mai solicitante
competiţii din lume. Bolidul poartă
numele de 919 Hybrid şi vine cu un
sistem de propulsie extrem de
interesant, aşa cum ne puteam
aştepta de la Porsche.

Audi şi Peugeot au dominat mulţi ani
în Le Mans cu motoare diesel, apoi
Toyota şi-a făcut apariţia cu primul
bolid hibrid din acest sport. Deşi bolidul japonez n-a reuşit să obţină o victorie
din prima, n-a durat prea mult ca toţi să înţeleagă că viitorul bolizilor din Le Mans e de partea tehnologiei hibride. Iar acum Porsche 919 debutează cu un sistem de propulsie ce conţine un motor turboaspirat V4 compact, de doar 2.0 litri volum, care îşi poate ridica turaţiile până spre 9,000 rpm. Din doar 2 litri capacitate, motorul bolidului poate scoate 500 CP!
Pe lângă motorul pe benzină, sistemul de propulsie conţine şi două sisteme de recuprare a energiei. Unul din ele foloseşte gazele de eşapament, având un generator electric pus în mişcare de acestea. Cel de-al doilea funcţionează după un principiu similar lui 918 Spyder, unde un generator montat pe axul faţă foloseşte energia kinetică la frânare pentru a o converti în energie electrică, stocată în baterii litiu-ion. Atunci când cel de la volan are nevoie de un surplus imediat de
putere, generatorul frontal ia rol de motor şi propulsează puntea faţă, maşina transformându-se pentru câteva clipe într-una cu tracţiune integrală. În regimul unor competiţii adevărate, unde frânările intense sunt realizate înainte de viraj, iar la
trecerea virajului apare nevoia unei puteri maxime şi a unei aderenţe superioare, reţeta celor de la Porsche s-ar putea dovedi de-a dreptul genială, făcând toţi ceilalţi concurenţi din Le Mans să roşească fără drept de apel.
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md, din Geneva
0
2,733
GALERIE FOTO (7 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!