5.2 litri/100 km, prin Moldova, cu Yeti 2.0 TDI – aventurile unui nou câştigător Skoda Yeti gratis, pe week-end
10 Aprilie 2014, 11:00
„Cred că eu sunt întruchiparea scepticului în orice activitate care implică noroc, niciodată n-am câştigat nimic, la nicio loterie, la nicio tombolă sau extragere, în întreaga mea viaţă. Niciodată până acum, evident”, ne destăinuie cu entiziasm Evgheni Dziundzeac, câştigătorul din week-end-ul trecut al unei Skoda Yeti gratis, pe week-end, în cadrul promoţiei speciale desfăşurate de Skoda Moldova. Ştiţi deja - pentru a avea şanse unui câştig nu e nevoie decât să mergeţi în showroom-ul Skoda din Chişinău şi să vă înregistraţi în lista de doritori, iar la finele fiecărei săptămâni este desemnat aleatoriu un câştigător.

Aşa a făcut şi Evgheni în prima săptămână a promoţiei. Dar nu a câştigat atunci şi şi-a zis se întâmplă ca de obicei, când nu reuşeşte să
câştige nimic. Dar săptămâna
trecută s-a gândit să-şi mai încerce
norocul o dată. „Lucrez la o
companie de leasing, „Finance
Leasing Company”, şi vinerea
trecută tocmai terminasem o
întâlnire de afaceri foarte reuşită,
la care era prezent şi şeful
meu. La sfârşitul
întâlnirii, am
primit un
apel de la cei de la Skoda Moldova, în care am fost informat că eu sunt câştigătorul maşinii pe week-end. Am explodat de bucurie atunci, şi chiar am exclamat, „Ura! Am câştigat!”. Şeful m-a întrebat atunci „Ce ai câştigat, Evgheni?”. „Skoda Yeti”, i-am răspuns. El a făcut ochii mari şi m-a întrebat „Serios? Ai câştigat o Skoda Yeti?” După care a urmat şi concretizarea mea „Da, am câştigat o Skoda Yeti, pe week-end”...”
Apropo, Evgheni Dziundzeac este şi un proaspăt proprietar al unei Skoda Rapid 1.4 TSI DSG, dotate extrem de generos, pe care şi-a cumpărat-o cu câteva luni în urmă. „Îmi place marca Skoda şi îmi place Rapid-ul meu, care e bine dotat şi are un portbagaj mare. Dar uneori îmi pare că m-am grăbit un pic când am cumpărat-o, pentru că sunt un om corpolent şi parcă aş avea nevoie de o maşină mai spaţioasă. Iar Yeti e un model spre care ţintesc tot
mai mult, de aici şi interesul meu pentru un test drive mai detaliat.

Şi eu şi soţia mea suntem originari din regiunea Taracliei, iar în acea vinere planificam o vizită la părinţii noştri. Am şi un copil mic, de doar 4 luni, iar soţia deja pregătise toate bagajele pentru călătoria noastră, portbagajul mare al lui Rapid fiind plin de tot. Şi aici venise şi sunetul celor de la Skoda Moldova, iar eu mi-am anunţat soţia că plecăm
la părinţi, dar cu altă maşină! Am venit cu Rapidul până la showroom-ul Skoda şi am transferat toate bagajele noastre şi scaunul copilului din Rapid în Yeti şi am pornit la drum! Fiind cu toată familia la bord şi fiind entuziasmaţi de această oportunitate,
am ales să circulăm foarte relaxat în călătoria noastră, menţinând o viteză de maxim 90 km/h. Ne-am simţit extraordinar de confortabil. Soţia mea mai are uneori senzaţii de rău de mare în maşini, dar în Yeti s-a simţit perfect, spunându-mi că înălţimea mare a
plafonului şi spaţiul imens o face să se simte aerată şi confortabil. Pe traseu, după Comrat, există zone cu drumuri foarte avariate, şi Skoda Yeti s-a descurcat minunat pe acolo. Roţile cu profil înalt sunt exact de ce are nevoie maşina asta, iar suspensia reuşită
înghite foarte bine toate denivelările drumurilor din Moldova, care nu au fost încă reparate. Am făcut şi nişte poze lângă Comrat şi Taraclia! Dar cel
mai mult ne-a impresionat consumul pe care l-am obţinut. Deşi aveam senzaţia că maşina asta are nevoie de a 6-a treaptă, consumul mediu a fost
de 5.2 litri/100 km! Iar asta, împreună
cu toate senzaţiile plăcute pe care
le-am simţit cu familia mea, m-a
convins că Skoda Yeti este perfectă
mai ales ca o maşină de familie!
Soţiei mele nu-i place un pic
designul exterior al
modelului, dar la toate celelalte capitole modelul a impresionat-o foarte pozitiv, iar eu chiar i-aş da o notă maximă la toate criteriile. E în primul
rând o maşină de familie, chiar vă rog să accentuaţi asta pentru alţi cititori cu familii tinere ca şi mine, care sigur se gândesc la cât de bine se încadrează o maşină pentru nevoile familiei lor.”
Ah, şi la urmă Evgheni a mai adăugat „Ştiţi, eu dacă mi-aş lua un Yeti aş opta pentru unul cu tracţiune integrală, pentru că mi-ar plăcea să ştiu că maşina e mult mai capabilă chiar şi în condiţii grele. Şi apropo de promoţie, vreau să vă spun că cei de la Skoda Moldova au avut o idee excelentă cu aceste teste drive! Iar eu le recomand să se gândească la o promoţie similară şi în condiţii de iarnă – asta ar fi chiar interesant de tot pentru câştigători!”
Ei bine, noi ne-am bucurat să-l cunoaştem pe Evgheni Dziundzeac şi i-am urat, desigur, să-l revedem în curând în calitate de posesor al unui Yeti, iar pe Dvs. vă îndemnăm să mergeţi fără ezitări în showroom-ul Skoda Moldova pentru a vă înregistra
ca participat la promoţie. Evgheni este demonstraţia perfectă că se poate câştiga, chiar dacă asta nu se întâmplă din prima!
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
2
3,327
GALERIE FOTO (16 IMAGINI)
COMENTARII (20)
asdfasdfas
Altai, Mongolia
la 10 Aprilie 2014 - 11:16
"menţinând o viteză de maxim 90 km/h." Bravo!! :)
0
3
501STL
Chişinău
la 11 Aprilie 2014 - 08:57
amu o intrebare: la ce bun iti mai trebuie hibrid ? pffffffffff,jos palaria in fata acestei masini.
1
0
G e o
Floreşti, Moldova
la 11 Aprilie 2014 - 12:25
E fine!! Doar ca unica ce uras eu la Skoda, materialele care le folosesc in salon, sunt prea ieftine si is tari. La Yeti nustiu cumii slonul in realitate. Dar bravo, sa speram sa avem pe viito si mai mici indicatii ale consumului!
0
0
salaria
Chişinău
la 12 Aprilie 2014 - 08:50
@Geo, care auto Skoda ti-au lasat impresie proasta despre materiale?
0
0
salaria
Chişinău
la 12 Aprilie 2014 - 09:00
@jjf, eu cred ca fiecare masina isi are segmentul sau de piata.. E bun si hibridul si diesel-ul, again: pt segmentul respectiv al pietei.. In ultimii ani in RM calitatea diesel-ului a crescut la o serie de importatori, deaceea achizitia unui disel-auto e rezonabila, fapt demonstrat si de cresterea impunatoare a numarului absolut de acest tip de auto la noi. Pt mine nu are importanta viteza cit torque-ul, deaceea dieselul e mai binevenit, cu toate ca benzina-hibridul, conform spuselor specialistilor americani, are mai multe atuuri pt un orashean :)
Plus la toate, hibrizii sunt relativ "tineri", "verzi", timpul va arata care motoare aduc mai mari beneficii proprietarilor..
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 12 Aprilie 2014 - 18:54
In primul rand se numeste ansamblu hibrid, sau sistem de propulsie hibrid. Asta pentru cunoscatori, nu pt unii amatori de mai sus. In al doilea rand, nici nu ma mai mir cat de multa cultura automobilistica aveti voi , cand nici macar nu stiti principiile de functionare, beneficiile si avantajele substantiale unui ansamblu hibrid. Asa-i amatorilor ? Micutilor.........Permis aveti voi doi ?
3
0
salaria
Chişinău
la 12 Aprilie 2014 - 21:31
@Robert_01: Tu esti cel mai destept vizitator al site-ului care lasa comentarii.. Probabil ca esti un geniu.. ceilalti sunt nimicuri pe linga desteptatenia ta, niste "amatori".. doar profesionisti ca tine trebuie sa lase comentarii pe acest site..
ce profesie ai pe linga cea de geniu? (Dexter-boy-genius) :)
ce scopuri ai?
povesteste-ne cite ceva despre tine, probabil e timpul sa incepem sa criem o carte despre tine: "Robert, boy genius. Car genius"
1
0
Robert
Bucureşti, România
la 12 Aprilie 2014 - 22:02
Nu trebuie sa fii ''geniu'' ca sa iti dai seama ca ceea ce ati zis voi doi sunt ''baliverne'' curate care nu au nici macar o legatura cu ''lumea auto''. Hai sa lasam ironia si sa facem putina lumina in cazul acelor fraze scrise anapoda de tine si tovarasu'. Sa ne jucam putin cu cifrele.
2
0
salaria
Chişinău
la 12 Aprilie 2014 - 23:09
hai sa ne jucam cu cifrele.. :)
oricum eu ramin pe pozitia ca esti un geniu, nu te subestima..
cu care cifre incepem?
1
0
salaria
Chişinău
la 12 Aprilie 2014 - 23:26
enumereaza balivernele, please
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 12 Aprilie 2014 - 23:26
Hai sa incepem ''joaca'' asa mai intai:

http://www.automobiletv.ro/calculator.php
1
0
salaria
Chişinău
la 12 Aprilie 2014 - 23:26
si de cifre sa nu uiti
0
0
salaria
Chişinău
la 12 Aprilie 2014 - 23:29
o sa pun intrebari concrete atunci..
tu esti guru al tot ce se numeste tehnica auto
care propulsii sunt mai bune in orash, si de ce?
0
0
salaria
Chişinău
la 12 Aprilie 2014 - 23:30
2. care auto e mai binevenita: Prius 1.5 HSD sau Megane 1.5 dci ?
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 13 Aprilie 2014 - 01:32
Nu am zis niciodata ca sunt ''gura'' e de ajuns sa fiu cat se poate de bun, nu neaparat f bun, ca sa va fac sa intelegeti pe voi ''amatori'' ( unu+unu ) . Din respect pentru polemica civilizata pe care o porti iti voi raspunde si la intrebari.

1. Daca circuli preponderent in oras ( fataiala de colo colo )-recomandarea mea este benzina, sau benzina+electric, nicidecum diesel in oras ( acesta se adreseaza in mare parte pt drumurile lungi )

2. Aici vor interveni mai multe principii : randament-cost, eficienta- mobilitate.

Sa facem un calcul, o Skoda Yetti de 2.0l motorina costa 27.393euro (pe piata din RO motorizare medie) . La un consum mediu de 7 l/100 ( cat am scos eu cu modelul ) pentru 100 000 de km diferenta de benzina este de 3500 litri ( pt un Auris HSD) x 1.5euro= 5250 euro. 27.393+5250= 32.643 euro. E ca si cum ai plati in rate diferenta aia. In plus daca scadem si costurile de intretinere, diferenta de casco si RCA+ sucventia generoasa de la stat pt achizitia unui autoturism hybrid, iesi mai bine.
1
0
Robert
Bucureşti, România
la 13 Aprilie 2014 - 01:32
guru*
1
0
salaria
Chişinău
la 13 Aprilie 2014 - 08:43
Ok, totusi nu ai luat in calcul diferenta de pret al automobilelor noi RO-MD.
Periodic conduc un Megane 1.5 dci, stiu preturie pieselor si ale serviciilor de intretinere.
Nu am condus Prius 1.5 HSD, doar in discutia cu 2 colegi care detin asa automobile am inteles ca e dificil sa gasesti service bun in Chisinau (exclud reprezentanta oficiala din start, iti dai seama si de ce), deaceea achizitia unu diesel, in cazul RM 1.5 dci (din cauza accesibilitatii la service si piese: te rog sa vii in Chisinau si o sa vezi, intr-o tura prin orash, multitudinea de auto cu asa motorizari) e mai logica.
Daca accesibilitatea ar creste, pt o deservire calitativa la preturi rezonabile, cred ca si HSD ar avea viitor.
In plus, noi nu avem toate acest taxe scutite, din partea statului. Tin sa cred ca chiar daca cumperi un Tesla, oricum nu o sa ai vreun beneficiu financiar, spre deosebire de alte state, atit EU cit si non-EU.
0
0
salaria
Chişinău
la 13 Aprilie 2014 - 08:54
spre ex Toyota Corolla care am condus-o a costat 14.600 euro. In RO pretul era aprox 18.000 euro. Diferenta e impunatoare..
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 13 Aprilie 2014 - 13:19
De acord, in MD preturile la masinile noi sunt ceva mai scazute ( nu f mult, dar conteaza ), insa si matenanta este mai ieftina din punct de vedere al preturilor fata de RO. In MD litrul de benzina/motorina deabia atinge 1 euro, pe cand in RO depaseste cu putin 1,5 Euro, aproximativ 7 RON ( echivalentul 28 MDL/litrul)
1
0
Robert
Bucureşti, România
la 13 Aprilie 2014 - 13:34
Ps: Reprezentanta cere enorm de mult. Ai idee cat mi-a cerut mie sa schimb doar niste stergatoare ? 200 RON, ( echivalentul a 750-800 MDL), pai ce naiba ? Este aberant, sincer. In rest marele avantaj este ca la un hybrid sucventia de la stat care se acord in RO ( posibil in toata EU) este de 3.700 Eur prin programul rabla. Iar la o electrica este de aproximativ 5.000 Euro, lucru care la motoarele conventionale nu se intampla. Am vorbit de avantaje,acum sa-ti zic si dezavantajele la cele electrice. Pai cred ca este arhicunoscut : Lipsa unei retele mai promitatoare de incarcare. In afara de cele cateva statii din Bucuresti, si inca 3 prin tara, in alte parti ale RO nu mai exista. Dar asa cred ca un pas inainte catre viitor.
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!