Expediţia pasiunii auto: am ajuns în Austria, înainte de prima mare provocare

La ultima noastră relatare amplă, eram în mijlocul României, sorbind o cafea într-o pauză un pic mai lungă înainte de continuarea drumului spre Ungaria şi Austria. Nu am avut timp de un popas nocturn la un hotel, motiv pentru care a trebuit să ne continuăm expediţia şi pe perioada nopţii.

Senzaţiile de condus nocturn la bordul lui Mercedes-Benz C-Class sunt, însă, foarte plăcute datorită farurilor full-LED, cu adaptare automată a fazelor lungi, scurte şi a regimurilor intermediare. Am încercat de mai multe ori să lăsăm cuplată faza lungă automat şi de fiecare dată când din sens opus se apropiat un vehicul, maşina noastră îi crea o zonă de umbră celeilate, în continuă mişcare, iluminând la maxim restul drumului. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul automobilelor care circulă pe acelaşi sens de mers. Ne-a bucurat faptul că identificările automate ale acestei tehnologii au funcţionat pe parcursul întregii distanţe parcurse pe timp de noapte.

Sepentinele României, însă, au scos la iveală un mic deranjament pentru acest peisaj al setărilor cutiei de viteze cu 7 raporte. Am observat pe parcursul primei săptămâni de exploatare, dar şi a expediţiei, că în regim Eco cutia de viteze crează posibilitarea rulării pe inerţie a maşinii pentru o distanţă cât mai lungă, dacă e cazul. Şi ca să fim mai expliciţi, am observat că algoritmii electronici analizează ritmul de decelerare, deci şi unghiul de înclinare a pantei şi în funcţie de asta se pot produce două scenarii – primul oarecum firesc, în care o maşină cu cutie de viteze automată menţine treapta cuplată la rularea pe inerţie, efectuând, astfel, o uşoară frânare cu motorul şi o recuperare a energiei cinetice în acelaşi timp, cu ajutorul generatorului maşinii. Cel de-al doilea scenariu posibil, însă, se ghidează de principiul că la o coborâre cu unghi mic e mai eficient să se decupleze transmisia în poziţie neutră şi să se păstreze cât mai mult momentul inerţiei, decât de a interveni cu motorul cuplat şi de a reduce rapid inerţia. Astfel, cutia de viteze a lui C-Class, în regim Eco, va da senzaţia decuplării treptei transmisiei cu care s-a circulat anterior, la coborârea în pantă moderată, pentru a menţine cât mai mult inerţia. În cele mai multe situaţii cotidiene, ori nu veţi simţi acest mic detaliu, ori până veţi reavea nevoie de forţă şi cuplu transpusă în roţi, cutia de viteze va fi făcut deja treaba recuplării, astfel încât să nu mai bănuiţi nimic. Şi noi am simţi acest detaliu ca un deranjament abia când am tot rulat pe serpentine cu doar două sensuri de mers, cu multe viraje strânse, dar cu puţine ocazii de depăşiri, or, atunci când acestea survin, e nevoie de acţiuni prompte. Tot acest peisaj impune un „pescuit” de oportunităţi de depăşire, sau chiar simpla rulare în sepentine, când e nevoie să retragi pedala de pe acceleraţie înaintea virajului, după care exact la mijlocul lui să o reapeşi mai pronunţat. Cea mai mică retragere a pedalei dictează decuplarea, chiar dacă tu ai avut nevoie de o pauză de tracţiune de doar 0.5 secunde. Apoi, când vrei să apeşi din nou pedala pronunţat, recuplarea transmisiei îţi ia şi ea o fracţiune preţioasă de secundă. E ciudat că asta pare să se întâmple doar în regimul Eco, în timp ce celelalte regimuri dictează un algoritm mult mai predictibil şi ireproşabil. Deci, pe serpentine montane regimul Eco nu prea are ce face. Optaţi pentru confort pentru reacţii normale ale motorului şi moi ale suspensiei, or Sport şi Sport+ pentru distracţii mai intense, fără grijă la eficienţă.

După câteva ore lungi de condus nocturn, Mercedes-Benz C-Class ne-a dat un sfat prietenesc: „Take a break!”. Da, nu mai făcusem o pauză consistentă de ore bune şi ne mai şi simţeam un pic istoviţi de lipsa somnului. Şi aici intervine şi maşina cu calculele ei matematice şi deducţii logice. Aşa că am ascultat sfatul ei şi am făcut o pauză scurtă.

La răsăritul soarelui, eram în vama Nădlac şi aşteptam trecerea în Ungaria. Noi am călătorit întotdeauna cu paşaportul Republicii Moldova, cu tot soiul de vize în el, şi eram curioşi să vedem cât de mult s-a schimbat acum procesul intrării în zona Schengen, odată cu abolirea regimului de vize pentru ţara noastră. Dacă anterior aşteptam câte 20-30 minute la vama maghiară pentru tot felul de verificări, atunci de această dată tot procesul a durat abia 5 minute. Nu ni s-a cerut niciun act suplimentar, nici măcar rezervările de hotel, pe care le aveam pregătite. În Ungaria am făcut şi un schimb de şoferi între noi. Intrarea prin vama Nădlac ne-a dat aici avantajul de a intra foarte repede pe una din autostrăzile ungureşti, pentru o înaintare rapidă spre Budapesta. Până aici, consumul mediul al maşinii era de 6.4 litri, şi tocmai am făcut din nou plinul în Arad, aproape de vamă. Eram curioşi să vedem cu cât va creşte consumul în regim de viteză sporită, cu 130-140 km/h. Vom observa media abia mai târziu, dar până atunci vă putem spune că izolarea fonică excelentă a maşinii se confirmă şi la viteze de autobahn, la 140 km/h putându-se purta o discuţie de şoaptă în înterior, sau ascultându-se o muzică fină, cu percuţie de jazz. La140 km/h, în treapta a 7-a, motorul are abia 2,500 rpm, iar mai apoi, ne-am convins că şi la 150-160 km/h turaţiile tot nu trec de 3,000 rpm! O maşină perfect adaptată pentru autostrăzile europene, ne-am zis!

După câteva ore de condus rapid, unde kilometrii ne-au sporit cu totul altfel, intram şi în Austria. Cumpărasem anterior vinieta maghiară cu vreo 14 euro, acum trebuia să o luăm şi pe cea austriacă, la preţ de vreo 8 euro pentru 10 zile. Aplicarea ei pe parbriz e obligatorie, aşa că am încleiat-o acolo.

Partea cea mai frumoasă a condusului de autostrăzi o reprezintă senzaţiile de la volan, atunci când constatăm că maşina se simte în apele ei aici. Chiar şi în regim Eco, sau Comfort, C-Class înaintează cu lejeritate prin aceste peisaje, cu motor relaxat, o rulare confortabilă şi absolut lină, o izolare austică pe potrivă. După câteva sute de kilometri pe autostrăzi, cifra medie de consum a rămas tot la 6.4 litri/100 km!

Ne apropiam de Viena şi ne-am zis că ar fi cazul să facem din nou plinul, pentru că nu mai alimentasem din Arad. Da, cu tot cu rezervorul de 41 de litri, distanţa din Arad până în Viena, parcursă pe autostrăzi, nu ne-a secat încă de tot combustibilul. La una din staţiile din apropierea Vienei, benzina are preţ de 1.599 euro per litru. Scump! Şi nu doar în comparaţie cu ţara noastră. După ce am tot călătorit prin ţările europene, am observat că în unele ţări preţul combustibilului diferă foarte mult la staţiile de pe autostrăzi, faţă de cele aflate la câteva sute de metri sau câţiva kilometri în interiorul localităţilor din apropierea autostrăzilor. Aşa că după Viena am mai parcurs câţiva zeci de kilometri şi apoi am intrat într-o localitate. Nu mai menţionăm peisajele minunate peste care am dat, iar în scurt timp am ajuns la prima staţie peco şi aceasta se dovedise a fi închisă pentru reparaţie. Un pic de ghinion, dar la 1.2 km depărtare mai era alta, aşa că am condus până acolo. În fine, preţul benzinii de aici era de 1.359 euro per litru, cu 24 de cenţi pe litru mai puţin! În rezervor au mai încăput 32.84 litri, iar asta înseamnă că tocmai făcusem o economie de 7.88 euro, care putea însemna un mic dejun cu o cafea pentru noi. La o maşină cu rezervorul mai mare, aţi putea economosi până la 15 euro astfel, la o singură alimentare!

Ne-am continuat drumul pe autostrăzile austriece în direcţia Salzburg, dar fără a ajunge acolo, pentru că am apucat-o pe alt autobahn cu direcţia Zell am See. Aici, după ceva timp autobahn-ul s-a transformat în drum obişnuit, iar noi am constatat delectaţi că nici cele peste 700 km de autostrăzi parcurse în timpul zilei nu ne-au crescut media de consum, câtuşi de puţin! Tot 6.4 litri/100 km aveam!

Au început drumurile curbate. Destinaţia noastră din această zi coincide cu cea de pe indicatoare –

Zell am See. E o minunată regiune din Austria, pe care am traversat-o tangenţial de multe ori la teste internaţionale, dar niciodată nu am poposit chiar în regiune, care se laudă cu unul din cele mai frumoase lacuri ale Europei. Aşa că spre după amiază, după un condus lung, dar plăcut, am ajuns şi în Zell am See. După o scurtă pauză, am fost să-i vizităm şi drumurile din împrejurimi, cu urcurşuri montane şi privelişti care-ţi taie respiraţie! Mercedes-Benz C-Class arată minunat pe aici!

Astăzi, pornim din Zell am See spre coasta continentului european. Dar nu vom merge pe autostrăzi plicticoase, ci prin câteva din cele mai superbe treceri muntoase din Alpi! Vom ajunge până la aproximativ 2,200 metri altitudine pe acestea, acolo unde şi aerul este mai rarefiat! Asta nu ar trebui să fie o problemă pentru motoarele turbo, care reuşesc să compenseze diferenţa de presiune în admisie, aşa că suntem entuziasmaţi de ceea ce urmează! Consumul va creşte inevitabil, dar asta nu mai e important astăzi. Manevrabilitatea, tracţiunea spate şi plăcerea supremă de condus în asemenea peisaje, e tot ce va conta! Staţi pe aproape!