Expediţia pasiunii auto: Mercedes-Benz C-Class a revenit acasă, pasiunea continuă!
9 Iunie 2014, 08:49
În acest week-end redacţia PiataAuto.md a revenit acasă la bordul noului Mercedes-Benz C-Class. Am parcurs peste 7,000 km, iar consumul mediu total, cu tot cu porniri de
dimineaţă, traversări de zone urbane şi extra-urbane cu foarte multe ambuteiaje, serpentine montane şi tot soiul de piesaje frumoase, a fost de doar 6.5 litri/100 km!

Mai ales Germania s-a dovedit a fi, în această perioadă, ţara celor mai lungi şi chinuitoare ambuteiaje de autobahn, din cauza unui adevărat sezon de reparaţii pe acestea. Numai drumul nostru spre casă a însemnat să stăm 3 ore în ambuteiaj pe o distanţă de vreo 80 km şi abia când am traversat hotarul spre Austria am putut să ne
mişcăm mai repede. Chiar şi aşa, sistemul start stop şi motorul eficient al modelului german ne-a ajutat să avem un consum mediu similar de 6.5 litri/100 km pentru cei 1,825 km parcurşi în drumul spre casă.

Ungaria am traversat-o pe timp de noapte, cu trasee foarte libere, fapt care ne-a permis să sporim tempoul de condus. În Moldova, imediat după traversarea hotarului, am oprit pentru a reface plinul cu benzină de la Rompetrol Moldova, mult mai accesibilă la preţ decât combustibilul
din orice alt punct de pe traseu. De fapt, dacă prin Austria poţi găsi benzină cu aproximativ 1.36 euro per litru, atunci în Germania e foarte greu să găseşti mai ieftin de 1.50 euro, iar de cele mai multe ori preţurile afişate oscilează până la 1.65-1.70 euro per litru. Italia, însă, a bătut recordul traseului nostru, cu preţuri între 1.79 euro per litru şi 2.02 euro...

După cum ne-aţi solicitat, vom face o relatare sumară a călătoriei, cu descrierea detailată a traseului şi sfaturi pentru cei care ar vrea şi ei să
parcurgă anumite segmente din acest traseu. Acum ne tragem un pic sufletul după un drum atât de lung, ne bucurăm că la capitolul fiabilitate noul Mercedes-Benz C-Class a fost exemplar în toţi cei 7,100 km, şi vă spunem că astăzi mai târziu vă
anunţăm despre un nou proiect grandios fulgerător, în continuarea subiectului pasiunii auto! Stăm doar 3 zile pe plaiurile Moldovei şi zburăm, de această dată, într-un nou loc special, pentru prima dată pentru o entitate de presă auto din Moldova! Mai mult ca atât, în toată ecuaţia e implicată şi o marcă japoneză!
Până atunci, vă mai spunem că, deşi Mercedes-Benz C-Class a ajuns în Moldova, după parcurgerea traseului expediţional, avem atâtea materiale speciale adunate în această expediţie, încât vă îndemnăm să urmăriţi
secţiunea specială dedicată expediţiei pasiunii auto, de pe prima pagină a site-ului, în următoarele săptămâni şi chiar luni, unde vă vom delecta cu specialităţi gustoase! Mai mult ca atât, toate testele drive, efectuate de noi în această expediţie, abia aşteaptă să
fie publicate! Şi sunt modele atât de interesante, atât de aşteptate, atât de speciale!

Vă mulţumim că ne sunteţi alături!
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md, din Moldova
6
3,451
GALERIE FOTO (12 IMAGINI)
COMENTARII (6)
Igor
Chişinău
la 9 Iunie 2014 - 10:38
bun revenit acasa! :)
0
0
jaguar
Chişinău
la 9 Iunie 2014 - 10:44
Bine ati revenit:)
0
0
Eugen
Frankfurt am Main, Germania
la 9 Iunie 2014 - 11:15
sezonul de reparatii/reconstructii a autobahn-elor germane e aproape anul imprejur :)
0
0
Valeriu
Chişinău
la 9 Iunie 2014 - 11:33
Bun venit PA!
Din cate citisem undeva nemtii de mai multi ani nu au mai "umblat" la drumurile lor, asa ca ele nu mai sunt in starea cea renumita. Poate anul asta chiar s-au apucat serios de reparatii.
0
0
Cyber
Briceni, Moldova
la 9 Iunie 2014 - 12:39
PA bun venit!

@Valeriu, la noi deseori se "plombeaza" unele portiuni de drumuri si ca rezultat avem unele din cele mai bune drumuri:) din lume:))
0
0
Volkswagen
Bălţi, Moldova
la 9 Iunie 2014 - 14:31
Așteptăm relatările voastre!
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!