BMW X5 EfficientDynamics Challenge, ziua 2: multe serpentine, niţel offroad şi un pic de lux a la St. Moritz
1 Iulie 2014, 23:58
Eh, dragii noştri, astăzi am avut să parcurgem poate cel mai scurt traseu zilnic al întregii noastre expediţii, deplasându-ne din zona pasului Stelvio, unde am poposit ieri, spre renumita staţiune montană St. Moritz. Sistemele de navigare oferă câteva variante de a ajunge la destinaţie, care pot avea diferenţe de până la 50 de kilometri, însă noi am ales-o pe cea
mai scurtă dintre ele. Dar tot ea este şi cea mai năbădăioasă...

În aceste zile am realizat încă o dată cât de mult contează lipsa grabei la parcurgerea unor asemenea pasuri montane. Traseele ca cel de ieri şi de astăzi trebuiesc savurate din plin, cu un condus fără presiune de timp, în care să te îmbibi de peisajele prin care
treci cu fiecare nouă inspirare, cu fiecare nouă curbă. Ştim că mulţi dintre Dvs. aţi putea parcurge cândva, poate împreună cu familiile Dvs. aceste trasee, de asta vă dăm şi nişte sfaturi utile la trecerea lor. Distanţa optimă pentru parcurgeri montane pentru o zi este de 200-300 km maxim. Doar aşa veţi putea savura din plin traseul, fără a vă gândi că trebuie
să mergeţi mai rapid sau să vă limitaţi din a vă opri pentru 5-10 minute ca să admiraţi peisajul.
Cu o lejeritate exemplară am parcurs noi astăzi traseul. De dimineaţă am luat dejunul la un hotel mic, dar ospitalier din Italia, unde poposisem cu o zi înainte, apoi, după ce v-am anunţat online ce urmează, am
coborât şi am pus din nou toate bagajele în BMW X5. În asemenea călătorii se face remarcat practicismul soluţiei alese de bavarezi pentru portbagajul modelului, care se deschide în două părţi – superioară şi inferioară. Accesul e mai uşor, iar partea inferioară susţine întotdeauna bagajele, chiar şi atunci când maşina
e parcată la un unghi mare de pantă. Am admirat încă o dată împrejurimile minunate din jur şi am urcat în maşină.
BMW X5 poate urmări consumul mediu până în momentul în care îl resetezi, iar neresetarea lui poate duce la formarea unei medii pe o perioadă îndelungată. Noi, însă, avem nevoie de o nouă medie de consum în fiecare zi, de aceea dimineaţă am resetat cifra de consum şi cea a distanţei parcurse. Am setat sistemul de navigare să ne ducă la destinaţie şi am fost informaţi că avem de parcurs 90 de kilometri.

Şi deoarece hotelul de la care am
pornit se afla la o înălţime
onorabilă, momentul pornirii
a însemnat că primii
kilometri de traseu
am tot coborât cu maşina spre văile montane. Dimineaţa începuse atât de bine, încât după aproape 8 kilometri parcurşi aveam o medie de 0.9 litri la
100 km! Da, e fantastic, dar e firesc în situaţia unei coborâri continue.

Evident, cifrele fantastice au coborât în scurt timp la realitate, întrucât traseul nostru s-a dovedit a fi plin de serpentine. Un nou pas montan se deschidea în faţa noastră, pas pe care nu ţineam neapărat să-l trecem, dar
ăsta era drumul ales de sistemul de navigare pentru a ne duce la St. Moritz! Vai, cât de „încreţit” de curbe e traseul prefaţat de sistemul de navigare...
Urcăm intens, virajele se îndesesc, iar peisajele devin tot mai asemănătoare unui basm. Un singur traseu din ăsta îţi poate mulţumi condiţia de şofer pentru mulţi ani înainte, iar noi avem în aceste zile norocul unei adevărate abundenţe de paradis. E nefiresc de mult
frumosul simţit de noi în aceste zile, încât uneori, în timp ce conducem şi admirăm locurile de alături, ne pare că visăm cu ochii deschişi, ai noştri şi poate ai multor alţi şoferi care aşteaptă ziua în care îşi vor putea pune la treabă maşina prin astfel de ambianţe...
Am ajuns sus, într-o zonă foarte rar circulată, cu o natură pustiită de frigul altitudinei mari. Am zărit nişte marmote în depărtarea acestor locuri,
care-şi vedeau nestingherite de treabă. Am zărit căprioare lipsite de sfială... Am zărit şi un râuleţ de munte, cu apă mai cristalină decât în poeziile lui Eminescu... Ar fi păcat să nu muşcăm un pic din capacităţile de offroad ale lui X5 şi să nu intrăm în aceste peisaje, să fim şi noi parte din ele preţ de
câteva zeci de minute. Sub roţi sunt pietre lunecoase, iar unele chiar tăioase. E un teren foarte denivelat, iar acolo unde nu e piatră, pământul e acoperit de o iarbă verde, fragedă, umezită în permanenţă de pârâul de alături. Ce va face BMW X5 xDrive25d în asemenea condiţii? Va trage cu obrazul, ascuzându-şi incompetenţa după voalul etichetei de SUV urban? Nicidecum! Maşina noastră a înaintat cu curaj prin stâncile dedesubtul ei, punând sistemul de tracţiune integrală xDrive la treabă adevărată! Diferenţialele şi creierii electronici şi-au făcut impecabil treaba şi ne-au asigurat înaintarea. Doar sistemul ăla de asistenţă la parcare ne tot ţiuia
avertizări la fiecare piatră alăturată, iarbă sau bolovan, şi a trebuit să-l oprim ca să putem înainta neabătuţi. Eram atât de entuziasmaţi de frumuseţea acestor locuri, încât nici cifra de consum care urcase la peste
8 la sută nu ne mai putea alunga aceste senzaţii...

Am pozat, am inspirat aerul rece şi proaspăt de munte şi am pornit mai departe. A urmat o coborâre lungă, plină de serpentine şi ea, dar tot am
rămas la mare altitudine. La un moment dat, în calea noastră a răsărit o staţie de alimentare, care afişa un preţ incredibil la diesel – doar 1.048 euro pe litru! Noroc chior! Nu ne venea să credem ochilor – după media preţurilor de 1.45 euro per litru şi un preţ minim de 1.33 euro plătit de noi cu o zi mai devreme, astăzi avem parte de un adevărat chilipir. Am reumplut rezervorul cu doar 20 euro!
Apoi au urmat noi şi noi zone superbe de traseu, condimentate pe alocuri cu iz de pasuri montane, astâmpărate mai apoi de apropierea de St. Moritz.
Ultimii kilometri au fost o coborâre continuă pentru noi, deşi şi St. Moritz e o zonă aflată la o altitudine impresionantă. Iar coborârea lungă ne-a dat şansa să ne corectăm media de consum până la un nivel pe care nu l-am fi aşteptat nici în ruptul capului pentru ziua de azi! Atunci când am ajuns în St. Moritz, după 91 km parcurşi, aveam o medie finală de doar 7.2 litri/100 km! Am avut, deci, o zi
chiar mai eficientă decât cea de ieri! E incredibil, mai ales dacă ţinem cont de condiţiile în care am condus! Şi unde mai pui că noi mai chinuim modelul şi cu momente de sesiuni foto, iar o familie cu un condus la fel de lejer ar putea obţine un rezultat chiar mai bun!

Şi uite că suntem în St. Moritz, locul în care se adună deseori cele mai multe Rolls-Royce-uri, cele mai multe
ceasuri Chopard şi cele mai frumoase diamante. E cu siguranţă staţiunea de lux a Europei, iar noi i-am făcut un tur de recunoaştere lui BMW X5 xDrive25d prin aceste peisaje. Deşi nu luceşte la fel de exhibiţionist ca un Rolls-Royce care tocmai trecuse pe alături, exemplarul nostru se încadrează la fel de bine în aceste tablouri elitiste. Doar că X5 xDrive25d reprezintă un alt curent al luxului, cel
în care raţiunea, eficienţa şi performanţele cu adevărat necesare au un cuvânt important de spus. E un lux bine gândit, cu aceeaşi educaţie aleasă, dar cu mult mai multă
calculare la gestionarea resurselor de care dispune!

Deci, cine a ghicit consum zilei de astăzi? Avem o medie reală
uimitoare de 7.2 litri/100 km, însă astăzi avem 2 vizitatori care au intuit cu exactitate cifra – Cyber (id 3600) şi Gicu (id 13233). Deoarece Cyber a votat primul în ordine cronologică,
i-am atribuit cifra 1 şi lui Gicu – cifra 2. Am efectuat o alegere aleatorie pe random.org, care l-a identificat câştigător pe numărul 1. Prin urmare, Cyber este câştigătorul zilei de astăzi! Îl felicităm şi pe Gicu pentru intuirea exactă a cifrei, mai ales că Gicu şi-a creat profilul pe site chiar azi! Îi urăm bun venit şi-l îndemnăm să salveze mizele şi zilele următoare,
pentru că are toate şansele să câştige! Toţi Dvs., aveţi, de fapt şanse de câştig, aşa că mizaţi neapărat! Pentru mâine avem pregătit un traseu de-a dreptul ameţitor, condimentat cu câteva elemente surpriză! Dar despre
el vă spunem mâine dimineaţă, acum vă lăsăm să savuraţi frumuseţile de astăzi!
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md, din Elveţia
4
2,790
GALERIE FOTO (56 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!