Noul Volvo XC90 va fi una dintre cele mai sigure maşini din lume
23 Iulie 2014, 17:05
Volvo este pe cale de a face un mic progres în ceea ce priveşte siguranţa automobilelor. Acest progres îl va arăta noul Volvo XC90, care va fi dezvăluit în luna august. Conform suedezilor, viitorul Volvo XC90 va fi una dintre cele mai sigure maşini din lume, datorită pachetului vast de sisteme de siguranţă care va veni chiar pe versiunile de bază, iar două dintre aceste sisteme vor fi premiere absolute, ne fiind întâlnite pe alte automobile.

Jumătate din toate accidentele ce au loc în Statele Unite, au la bază ieşirea automobilului de pe carosabil, iar în Suedia, o treime din accidentele fatale şi celea soldate cu leziuni grave au loc cu implicarea unui singur automobil, din cauza neatenţiei sau somnolenţei şoferului. Pentru a preveni aceste scenarii sau de a reduce consecinţele acestora, Volvo XC90 va fi echipat cu sistemul Lane Keeping Aid, care nu doar avertizează despre abaterea de la marcaj, dar şi repune maşina pe
bandă, datorită preluării controlului volanului, în timp ce sistemul Driver Alert Control recunoaşte gradul de obosire şi neatenţiei a şoferului, iar
sistemul Rest Stop Guidance, îl va ghida pe cel din urmă către cel mai apropiat loc unde acesta poate să se odihnească.
Dar, în cazul în care maşina va ieşi de pe carosabil, va intra în joc sistemul Run-off Road Protection - primul sistem de acest gen din lume. Acesta detectează atunci când automobilul iese de pe carosabil, activând pretensionarea centurilor de siguranţă şi nu o eliberează până când maşina nu se opreşte definitiv, mai mult ca








atât, sistemul reglează scaunele şi tetierele către o poziţie mai sigură în cazul prăbuşirii vehiculului într-un şanţ, astfel asigurând o protecţie mai bună pentru şira spinării.
Al doilea sistem de siguranţă, care
nu are analogi în lume, este sistemul de oprire automată la intersecţii.



Sistemul „vede” vehiculele de
pe contrasens şi opreşte maşina
în caz că aceasta nu va reuşi să
treacă de intersecţie, atunci când
se virează la stânga (pe imagine).
Aceste două premiere mondiale în lumea sistemelor de siguranţă, vin să aducă scopul suedezilor cu un pas mai aproape de crearea automobilelor, în care către anul 2020 nimeni nu va fi grav rănit şi nu va deceda în accidentele rutiere.
Printre alte sisteme de siguranţă care vor fi instalate standard pe noua generaţie Volvo XC90, este de remarcat sistemul Blind Spot Information, care vine să ne informeze despre vehiculele aflate în unghiul mort, sistemul semi-automat de parcare paralelă şi perpendiculară, care foloseşte 12 senzori cu ultrasunet, sistemul 360 Surround View, care afişează împrejurările maşinii pentru a uşura parcarea şi sistemul de frânare automată City Safety, care opreşte automat maşina în cazul în care o coliziune cu un alt autoturism, motocicletă, ciclist sau pieton este inevitabilă, iar şoferul nu face nimic pentru a evita situaţia.
La rândul său, sistemul Pre-crash Protection protejează de impactul spate, pretensionând centurile de siguranţă şi avertizând conducătorul auto din spate prin semnalizatoare, iar în cazul în care coliziunea este iminentă, sistemul acţionează frânele şi noua generaţie a sistemului WHIPS, care va proteja pasagerii de leziuni datorită noii structuri ale scaunelor şi tetierelor.
Viitorul XC90 va fi echipat şi cu sistemul Roll Stability Control, care previne răsturnarea maşinii, prin frânarea a uneia sau a mai multor roţi şi reducerea turaţiilor motorului. Dacă răsturnarea maşinii este inevitabilă, sistemul activează airbag-urile de tip cortină, care se întind pe toată lungimea a celor trei rânduri de scaune şi pretensionează centurile de siguranţă. Noul Volvo XC90 va recunoaşte indicatoarele rutiere şi nu numai acelea ce indică limita de viteză şi va fi capabil să „ţină pasul” cu maşina din faţă, deplasându-se în coloană sau în trafic aglomerat la viteze mici, unde sistemul Queue Assist va accelera, frâna, opri sau chiar vira în locul şoferului. Sistemul cruise control adaptiv funcţionează aproape la fel, dar la viteze mai mari. Aceste două sisteme vin nu numai să uşureze sarcinile şoferului, dar, de asemenea vin să reducă riscul accidentelor, care survin în urma oboselii sau lipsei de concentrare a şoferului în regimul de trafic monoton.
Dar, dacă toate aceste sisteme menţionate mai sus, nu vor fi capabile de a evita o coliziune, inginerii Volvo au făcut tot posibilul pentru ca XC90 să primească o caroserie extrem de rigidă. Astfel, pentru structura caroseriei a fost utilizat de trei ori mai mult oţel de înaltă rezistenţă decât în prima generaţie XC90. În plus, structura a primit cel mai dur oţel, care este întrebuinţat în industria auto la momentul actual - acesta constituie 40% din greutatea totală a caroseriei.
Acum, fără nici o îndoială, putem spune ca cea de-a doua generaţie Volvo XC90 va fi una dintre cele mai sigure maşini din lume.

Rămâne doar să aşteptăm premiera mondială care va avea loc în luna
octombrie, la Salonul Auto de la Paris, iar cum va arăta modelul vom vedea în luna ce urmează.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
3
2,115
GALERIE FOTO (12 IMAGINI)
COMENTARII (2)
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 23 Iulie 2014 - 17:08
Bunker pe roti! Succes!!!
0
0
Cyber
Briceni, Moldova
la 26 Iulie 2014 - 12:56
Chiar si unda dintre cele mai considerate sigure marci o mai da in bara cu sistemele lor pentru "safety". :)))

http://www.youtube.com/watch?v=aNi17YLnZpg
http://www.youtube.com/watch?v=H9_ePZWxWGw
http://www.youtube.com/watch?v=lcJ9xgBZJdI
Recunosc, mi-a ridicat ceva dispozitia:)

In concluzie, chiar daca exista unele sisteme pentru "safety" la diferiti producatori inca nimic nu sa dovedim mai practic de cat ati pune creierii la treaba in timp ce conduci... si va fi bine.
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!