Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Premieră: Noile smart fortwo şi forfour

17 Iulie 2014 - 15:00
Denis Godorozea
Premieră: Noile smart fortwo şi forfour
Ieri, 16 iulie, la Berlin a avut loc premiera mult aşteptată a celei de-a treia generaţie al microcarului smart fortwo, care a făcut istorie atunci când a apărut în anul 1998. Pe lângă modelul renumit cu 2 locuri, a fost prezentată şi versiunea cu patru locuri – smart forfour de a treia generaţie, care este menită să sporească vânzările brandului „inteligent” la nivel global.

Ambele modele împart platforma tehnică cu noul Renault Twingo, deşi cu acesta din urmă, versiunea forfour are mai multe în comun.

Modelul fortwo are un aspect strigător, de această dată fiind inspirat din conceptele smart din ultimii ani. Tradiţional, structura caroseriei tridion expusă la exterior este vopsită în culori contrastante – sunt disponibile mai mult de 40 de combinaţii diferite. În ciuda asemănărilor cu predecesorul său, proporţiile s-au schimbat puţin. În primul rând, lăţimea a crescut tocmai cu 100 mm şi constituie acum 1.660 mm, lungimea a fost redusă cu 5 mm (2.690 mm), înălţimea s-a redus cu 8 mm (1.550 mm), în timp ce ampatamentul a crescut cu 6 mm (1.973 mm).

Dar aceşti milimetri nu ne spun nimic, până nu observăm partea frontală extinsă, care acum nu mai formează o linie continuă cu parbrizul, sugerând amplasarea motorului din faţă, deşi acesta, ca de obicei, este poziţionat în spate. Împreună cu aripile spate extinse înafara caroseriei, capota lungă a noul smart fortwo creează o siluetă mai dinamică. Privit lateral, noul fortwo ne aduce asocieri cu PEEL P50… la interior nu avem revelaţii prea mari. Acesta aduce aminte de predecesorul său, bucurând ochiul cu noi materiale, deşi levierul cutiei de viteze manuale (da, de acum încolo fortwo va fi disponibil cu cutie manuală) are un aspect auster, fiind preluat de pe modelele bugetare Renault. De la producătorul francez au mai fost împrumutate unele butoane şi mânerele uşii din interior - aproape aceleaşi elemente vin şi pe modelul Dacia Logan...

Spre deosebire de predecesorul său, care a fost bazat pe Mitsubishi Colt, versiunea cu 4 locuri forfour este construită pe aceeaşi platformă cu noul fortwo, ceea ce înseamnă că motorul va fi amplasat în partea din spate şi nu în faţă aşa cum a fost pe prima generaţie forfour. Dimensiunile exterioare al lui forfour sunt identice cu celea al lui fortwo, cu excepţia lungimii, care a crescut la 3.490 mm şi ampatamentului extins la 2.494 mm.

Chiar dacă forfour are un portbagaj mai mic decât cel de pe fortwo (185 litri faţă de 260 litri), acesta are posibilitatea de a se mări la 730 litri, datorită rabatării scaunelor spate. Interiorul lui forfour este identic cu cel al lui fortwo, dar forfour dispune de două locuri suplimentare din spate, accesul la care se face prin portierele ce se deschid la un unghi de aproape 90 de grade.

Sub capotă, de fapt, în partea din spate a ambelor modele, se află unul dintre cele două motoare pe benzină cu 3 cilindri – unul aspirat natural de 1,0 litri (72 CP şi 91 Nm) sau propulsorul Renault de 0,9 litri turbo (90 CP şi 135 Nm). Motoare sunt cuplate la transmisia manuală cu 5 trepte sau la una robotizată cu dublu ambreiaj twinamic în 6 rapoarte. În mod evident, fortwo şi forfour au tracţiunea pe puntea spate. Mai târziu va fi disponibil un motor entry-level de 60 CP şi versiunea de performanţă BRABUS.

O noutate interesantă vine de la suspensia faţă, care a fost preluată, atenţie (!), de pe generaţia precedentă Mercedes-Benz C-Class, în timp ce suspensia spate de tip „De Dion” a fost îmbunătăţită.

Vânzările noilor smart fortwo şi forfour vor demara în luna noiembrie a acestui an, iar cei de la smart susţin că fortwo va avea un preţ similar cu generaţia anterioară, de aproximativ 11.000 de euro, iar forfour va fi cu 600 de euro mai scump.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE):
GALERIE FOTO (60 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter