Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Skoda Octavia G-TEC: din Berlin spre Jesolo, Italia, cu doar 35.71 euro

31 Iulie 2014 - 11:50
Ilie Toma
Skoda Octavia G-TEC: din Berlin spre Jesolo, Italia, cu doar 35.71 euro
Din Berlin, Germania, până în oraşul Jesolo, Italia, e o distanţă de 1,172 km. O maşină „normală” de talia Octaviei, ar indica într-un asemenea regim mixt un consum de aproximativ 6.5 litri/100 km, poate 6.0 litri/100 km de benzină cu mai multă străduinţă, ceea ce ar însemna minim vreo 110 euro cheltuiţi pentru combustibil. În cazul unui diesel, această călătorie ar fi însemnat cel puţin vreo 85 euro, la preţurile regiunilor prin care a trecut maşina.

Dar noi vorbim de Skoda Octavia G-TEC, un model dotat cu motorul TSI de 1.4 litri, capabil să funcţioneze atât pe benzină, cât şi pe gaz natural comprimat, livrând în ambele regimuri o putere de 110 CP. Consumul oficial mixt de gaz natural al modelului constituie 3.5 kg/100 km.

Iar Skoda a organizat un maraton foarte interesant cu acest model. Două exemplare Octavia Combi G-TEC au pornit din Berlin spre Jesolo, Italia. Una din ele era condusă de renumitul austriac Gerhard Plattner – un deţinător multiplu de recorduri de eficienţă în condus, iar cealaltă maşină a adăpostit familia Baumann – o familie de patru oameni care merge în vacanţă la odihnă. Skoda a cântărit maşina cu cei patru ocupanţi la bord – aceasta cântărea 1,900 kg. Deoarece Plattner a condus singur în habitaclul maşinii sale, cei de la Skoda au încărcat mai multe vase cu apă pentru a aduce greutatea totală a maşinii la aceleaşi 1,900 kg.

Cea mai mare parte a călătoriei a avut loc pe autostrăzi, dar au existat mai multe segmente interurbane pe drumuri simple şi urbane. Pe autostrăzi cele două echipaje au avut condiţia respectării unei viteze minime de 80 km/h. La finalul călătoriei, recordsman-ul Plattner a avut un consum mediu de doar 2.93 kg de gaz la 100 km, ceea ce e cu 0.5 kg mai puţin decât cifra oficială. Exprimat în costuri financiare, consumul obţinut de Plattner înseamnă 35.71 euro cheltuiţi pentru o călătorie de 1,172 km! Să nu credeţi că familia Baumann a fost foarte departe de acest rezultat – ei au obţinut un consum mediu de 3.6 kg/100 km, cu doar 0.1 kg/100 km mai mult decât cifra oficială!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter