Ssang Yong alege calea SUV-urilor compacte la salonul auto de la Paris
2 Octombrie 2014, 17:11
Multă vreme marca Ssang Yong a fost recunoscută mai ales pentru SUV-urile sale de mari dimensiuni, la care s-a alăturat mai apoi şi un monovolum imens, iar mai nou, pe unele pieţe, şi un sedan de talie mare. Acum, însă,
Ssang Yong pare mai hotărât ca oricând să revină în forţă pe continentul european, întrucât coreenii au adus la salonul auto de la Paris două SUV-uri conceptuale de
segment B, tachinând astfel unul din cele mai prolifice segmente de pe piaţa europeană. Cele două concepte poartă numele XIV-Air şi XIV-Adventure, unde XIV-Air înseamnă o
interpretare decapotabilă, focusată spre carosabil asfaltat, în timp ce XIV-Adventure vine într-o interpretare mai pregătită de teren accidentat.
Coreenii confirmă că în curând va fi lansat şi un SUV de serie în acelaşi segment, botezat, cel mai probabil, Ssang Yong X100. Viitorul SUV ar
urma să beneficieze de tracţiune integrală în toate interpetările, iar sub capotă va fi amplasat fie un motor pe benzină de 1.6 litri, fie unul diesel de
aceeaşi cilindree. Ambele motoare vor putea fi cuplate transmisii manuale cu 6 trepte, sau automate cu acelaşi număr de rapoarte.
PiataAuto.mdIlie Toma
0
2,641
GALERIE FOTO (17 IMAGINI)
COMENTARII (1)
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 9 Octombrie 2014 - 19:54
wow.. cu pasi mari se dezvolta compania asta :D
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!