Volvo Moldova a anunţat preţurile pentru noua generaţie XC90
20 Octombrie 2014, 15:32
Noul Volvo XC90 este cu siguranţă una din cele mai sonore premiere ale acestui an, atât la nivel mondial, cât şi la nivel local. Interesul major al Dvs. pentru fiecare nouă ştire şi relatare
despre noua generaţie a SUV-ului suedez ne certifică potenţialul enorm pe care îl are noul model, odată ce va ajunge în ţara noastră.
Ei bine, distribuitorul din Moldova a mărcii Volvo, compania DAAC-Autosport SRL, a anunţat şi preţurile pentru noua generaţie Volvo XC90. Deocamdată pentru Republica Moldova vor fi disponibile două motorizări – D5, cu un diesel turboaspirat de 2.0 litri, cu 225 CP şi 470 Nm la activ, şi T6, cu un motor turboaspirat pe benzină de 2.0 litri, cu 320 CP şi 400 Nm la activ. Ambele motorizări sunt dotate standard cu tracţiune integrală şi transmisie
automată cu 8 trepte, care le favorizează un consum excelent – 5.8 litri/100 km regim mixt pentru motorizarea D5 şi 7.7 litri/100 km în regim mixt pentru motorizarea T6.

Cea mai accesibilă versiune a noului Volvo XC90 în Moldova va fi dotată cu propulsorul D5 şi va costa 45,734 euro în dotare de bază Momentum. Aceeaşi dotare, combinată cu motorizarea T6, costă 49,258 euro. Noţiunea „dotare de bază”, însă, are o semnificaţie mult mai consistentă în cazul lui XC90. Pe lângă tracţiunea integrală şi cutia de viteze automată oferite standard, SUV-ul suedez mai
primeşte în dotarea de bază şi sistem de climatizare bizonal, oglinzi retractabile electric, bare de pavilion, faruri LED ajustabile, alarmă Volvo Guard, sistem keyless entry cu deschidere handsfee a hayonului, acţionat electric, la rândul lui, scaune faţă cu încălzire şi reglaj lombar în patru direcţii, sistem de monitorizare a presiunii în anvelope, jante din aliaj uşor de 19 ţoli, cu 10 spiţe în stil „turbină”. La interior viitorii proprietari vor fi desfătaţi cu iluminare ambientală, un head-up display standard, pregătire de sistem de navigare cu harta
Europei inclusă, port USB şi AUX, sistem cruise-control. Noul Volvo XC90 vine şi cu dotări standard foarte generoase în materie de siguranţă – aici încluzându-se echipări precum asistentul de parcare spate, sistemul de avertizare la schimbarea involuntară a benzilor, radarul frontal de scanare a obstacolelor cu frânarea automată şi, desigur, întreg setul de airbag-uri şi sisteme de stabilizare a traiectoriei şi evitare a derapajelor. Dotării standard Momentum îi pot fi adăugate şi alte echipări pentru costuri suplimentare.
Dotarea mult mai generoasă poartă numelele Summum şi porneşte de la 50,036 euro în combinaţie cu motorizarea D6 şi 53,561 euro în combinaţie cu motorizarea T6. Din nou, cei care îşi doresc şi mai mult decât setul ultra-generos de dotări incluse, pot opta pentru echipări suplimentare, aducându-şi SUV-ul la o echipare perfecţionistă şi individualizată.
Cât costă concurenţii lui Volvo XC90 astăzi în Moldova?

Ei bine, principalii doi concurenţi ai lui Volvo XC90 pe piaţa autohtonă sunt BMW X5 şi Mercedes-Benz M-Class, cărora li se alătură, tangenţial, şi Porsche Cayenne. BMW X5 porneşte în Moldova de la un preţ
de 42,030 euro în versiune sDrive25d, acea motorizare având tracţiune pe puntea spate. În combinaţie cu tracţiune integrală şi cu 218 CP la activ, comparabilă cu motorizarea D5 a noului XC90, BMW X5 xDrive25d porneşte, în Moldova, de la 44,190 euro. La nivelul de echipări standard, însă, cele două SUV-uri au diferenţe
notabile, pe care e bine să le analizaţi minuţios. Mercedes-Benz ML 250 BlueTEC 4MATIC, motorizare cu 204 CP la activ, tracţiune integrală şi cutie de viteze automată, porneşte de la 47,530 euro. Din nou, există diferenţe notabile la nivelul echipărilor standard incluse în dotarea de bază.
PiataAuto.mdIlie Toma
5
3,932
COMENTARII (1)
GRED
Chişinău
la 21 Octombrie 2014 - 09:27
Cred ca vor fi vanzari. Succes.
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!