Din Moldova spre Laponia şi la „capătul pământului”: mergem spre capătul pământului!
7 Decembrie 2014, 19:54
Ţara lui Moş Crăciun se află la Cercul Polar, dar dincolo de linia Cercului se întind ţinuturi enigmatice, învăluite tot mai mult de beznă, geruri şi drumuri grele! Noi vrem să le cucerim cu BMW Seria 2 Active Tourer, primul BMW cu tracţiune faţă din istoria mărcii!
După ce am îndeplinit cu succes prima şi cea mai nobilă misiune a expediţiei noastre de Crăciun, am pornit şi cea mai dificilă, ambiţioasă şi nebunatică misiune a ei – deplasarea spre Nordkapp, cel mai nordic punct al Europei, aflat la circa 800 de kilometri dincolo de linia Cercului Polar! De la lecţiile de geografie ne amintim că linia Cercului e trasată la coordonata care nu mai vede răsăritul soarelui o singură zi pe an, în ziua solstiţiului de
iarnă. Asta se întâmplă în Laponia, în ţara lui Moş Crăciun, unde ziua durează vreo 3-4 ore pe zi în această perioadă, iar în ziua solstiţiului cerul se luminează un pic, însă soarele nu iese de după orizont. Cu cât înaintăm spre nord, cu atât numărul zilelor în care soarele nu iese de după orizont creşte, iar odată cu asta scade şi intensitatea luminii care mai ajunge de la soarele îndepărtat… Să vedem unde vom ajunge noi!
Am ieşit din Laponia apucând iniţial direcţia Ivalo – un orăşel mic din nordul îndepărtat al Finladei, aflat aproape la aceeaşi latitudine cu oraşul rusesc Murmansk. Orăşelul ăsta sună cunoscut pasionaţilor de automobile, pentru că mulţi producători
de automobile sau de anvelope organizează periodic teste drive în această regiune, folosind mai ales unul din lacurile imense din apropiere, care formează un strat gros de gheaţă pe timp de iarnă. Ei bine, din Laponia până în Ivalo sunt aproape 300 de
kilometri, parcurşi pe un traseu de două benzi, relativ liber – pentru că nu prea multă lume se aventurează în acele ţinuturi.

Ne-am pornit pe timp de zi, deşi intensitatea luminii putea fi asociată
mai degrabă cu cea din serile din Moldova. Atunci când treceam pe lângă casa lui Moş Crăciun, am zărit şi renii lui, scoşi din grajduri pentru antrenamente, că vor avea treabă multă în curând. N-am putut rezista să nu ne oprim pentru o scurtă vizită şi nişte poze.
În scurt timp eram din nou pe traseu, care a devenit foarte brusc pustiu. Maşinile erau foarte rare, localităţile aproape inexistente, şi foarte rar, pe alocuri, mai zăream câte o căsuţă,
sau o cafenea micuţă. Am oprit într-una din ele şi am intrat cu intenţia de a cumpăra o cafea la pachet. Înăuntru – o cafenea mică, un pic ponosită, cu oameni cărora străinii le calcă pragul destul de rar. Am cerut o cafea şi mi s-a arătat un ceainic care stătea pe o
plită fierbinte, o cafea făcută, probabil, încă de dimineaţă şi menţinută caldă toată ziua. Mi-am amintit de filmul Twin Peaks atunci, în cafenelele orăşelului ăla mic cafelele fiind servite exact aşa...

Ne-am continuat, însă, drumul cu spirit pozitiv, ambiţionaţi de provocările pe care le aveam în faţă. Primii vreo 80 de kilometri de traseu au fost simpli – drumul era relativ bine curăţat şi doar prin părţi se zăreau pădurile cu covor
imaculat de zăpadă, asemenea scenelor de poveşti. Mai încolo, însă, drumul a prins a se acoperi tot mai ferm cu un strat subţire de zăpada, pus de la ultima curăţare până acum. Cerul se înseninase între timp şi părea că anturajul e chiar mai luminos. Din spate şi apoi niţel din dreapta – de la sud şi de la sud-vest, aveam un cer roşiatic cu reflecţii ale soarelui care nu se mai vedea. Din faţă, însă, aveam un cer de un albastru azuriu cum n-am mai văzut vreodată, cu o culoare atât de intensă şi atât de deosebită încât nu încetam să admirăm aceste privelişti.
Sub roţi aveam deja zăpadă suficientă cât să nu mai vedem nici urmă de asfalt. Însă BMW Seria 2 Active Tourer a înaintat cu încredere, în ciuda lipsei unui sistem de tracţiune integrală. Când mergi mai mult timp prin ţinuturile astea, prinzi un soi de
îndemânare în manevrarea maşinii pe teren lunecos – ştii cum, cât şi când să dozezi pedala acceleraţiei, iar pe cea a frânei o acţionezi rar şi foarte prudent. Atunci când prinzi valul acesta de condus nordic, te surprinzi
la un moment dat că circuli în regim normal cu 100 km/h pe un drum acoperit în totalitate cu zăpadă şi te simţi încrezut în acelaşi timp. Dacă ai apăsa brusc pe frână, s-ar produce aproape iminent un accident, însă tocmai acele reguli de condus nordic îţi sugerează să nu intri în panică niciodată, să nu frânezi brusc niciodată, iar o continuare uşoară a acceleraţiei e întotdeauna mai sigură decât o frânare bruscă.
Pe măsură ce înaintam, ne simţeam tot mai mult nişte adevăraţi exploratori. Discutam, la bord, că, dacă reuşim să ajungem la Nordkapp cu Seria 2 Active Tourer, va fi o primă astfel de realizare pentru primul model cu tracţiune faţă de la BMW. Însă nu ştim ce vom avea în faţă, condiţiile de drum se pot schimba drastic de la un kilometru la altul, aşa că e devreme să ne atribuim lauri.

În scurt timp cerul devenise mult mai puţin luminos, iar din faţa noastră răsărise o lună imensă! E o lună mai
mare decât am văzut vreodată în Moldova şi dădea o culoare cu totul magică cerului! Eram aproape de Ivalo, iar Ivalo e la doar jumătate din drumul nostru de astăzi!... Iar drumul era acoperit cu zăpadă cu toată generozitatea, dar trebuie să recunoaştem că pe parcursul a vreo 300 km până aici am întâlnit minim vreo 3-4 autospeciale care curăţau drumul.

Şi iată-ne ajunşi în Ivalo, renumita localitate finlandeză. E cea mai mare şi importantă localitate din această
regiune, însă, la drept vorbind, e foarte mică, dezamăgitor de mică. Câteva hotele, câteva magazine, câteva cafenele şi pe aici, pe undeva, trebuie să mai fie şi câteva cartiere de locuit. Am poposit şi noi într-o cafenea simplă, care s-a nimerit să aibă prânzuri târzii la preţ fix – 9.90 euro şi mănânci cât vrei. Ştiam că dincolo de Ivalo civilizaţia e rarefiată cu tot, aşa că am luat un prânz târziu aici şi apoi am mers într-un market mai mare de aici să ne facem provizii de alimente. De aici încolo gluma se îngroaşă! Aşa că am şi realimentat maşina, să aibă
rezervorul plin, pentru că mai departe nu ştim cât de multe staţii peco vor fi! Şi am scos mai la îndemână şi canistra cu benzină Efix de la Rompetrol, în cazul în care staţiile de alimentare vor fi prea rare. Mare ne-a fost mirarea când cantitatea de benzină cu care am realimentat ne-a sugerat că am avut un consum de 5.7 litri/100 km din Rovaniemi până în Ivalo! În condiţii de iarnă, cu maşina încărcată!

După Ivalo am continuat pe acelaşi traseu E75 vreo câteva zeci bune de
kilometri, iar între timp, deşi noaptea pusese stăpânire pe anturaj. Am ajuns şi la locul în care trebuia să facem stânga pe traseul E6 pentru a ne îndrepta spre Nordkapp. Uite şi indicatorul, până la „capătul pământului” mai avem 343 de kilometri! Şi în acest loc am fost şi martorii primei sclipiri de auroră boreală!
Noi, însă, nu mergem până la
Nordkapp într-o singură zi,
pentru că în ultimele segmente
circulaţia se desfăşoară în
coloane, la ore anumite.
Seara târziu vom poposi
la un hotel pe aproape de
zona „capătului pământului”,
iar mâine ne vom continua
drumul, în încercarea de a
ajunge la Nordkapp.
Acum, pe traseul E6 carosabilul e tot mai acoperit cu zăpadă, avem parte şi de un viscol imens şi pentru prima dată ne bate gândul că nu am putea reuşi. Natura e prea puternică, iar fenomenele ei sunt uneori prea năprasnice pentru a încerca să le înfrunţi. Mai avem încă vreo 200 de kilometri până la hotel, iar traseul este deja foarte dificil. În virajele mai strânse maşina dă semne de mici pierderi de aderenţă, dar acceleraţia
uşoară rezolvă problema şi menţine maşina pe traiectorie.

La un moment dat, văzusem o zonă luminoasă în faţă. Ne apropiasem de ea şi văzusem şi indicatorul aşteptat – vamă. Urmează Norvegia. Alături, în dreapta faţă, vedem şi o staţie de alimentare. Ni s-a părut că e dincolo de vamă, însă am greşit. Era încă pe teritoriul Finlandei. Aşa că am oprit pe drumul pustiu de la începutul
Norvegiei, am întors într-un spaţiu mai larg şi am traversat vama înapoi din noi. Ferice de ţări în care vama înseamnă doar nişte indicatoare şi nişte lumini, fără cozi şi vameşi… Am dat de o nouă staţie peco, deci. Mai aveam multă benzină în rezervor, însă în aceste zone ne doream să avem rezervorul întotdeauna cât mai plin.
Aşa că am tras la pompă. Gura de alimentare a maşinii e pe partea dreaptă, iar calea spre pompă avea un unghi de înclinare spre stânga. Aşa că am obţinut un efect ciudat în care rezervorul era pe o parte, iar în
rezevor, în loc să încapă vreo 9-10 litri consumaţi, au încăput peste 14 litri! Am închis strâns capacul, pentru ca renivelarea maşinii să nu arunce benzina din surplus înapoi şi ne-am continuat drumul.
În Norvegia suntem pentru prima dată şi din primele localităţi am fost plăcut impresionaţi de curăţenie, de organizare şi de senzaţia unui nivel înalt de viaţă. Drumurile păreau a fi nu doar curăţate, dar măturate până la
bordură, fiind o adevărată plăcere să mergi pe acolo. Cam aşa au fost şi următorii vreo 60 de kilometri, inclusiv traseu. Alături zăpezi imense, iar drumul – curăţat foarte bine, aproape măturat! Ne ziseserăm, la un moment dat, că e mai dificil să te deplasezi la noi iarna până la Orhei sau chiar Durleşti, uneori, decât pe aici, departe de Cercul Polar... Dar situaţia s-a mai schimbat între timp. Mergeam şi pe coastă deja, iar drumul devenise mai puţin curăţat iniţial, apoi deja acoperit
cu zăpadă. Pe alocuri, părea că nu oferă prea multă protecţie în cazul unui derapaj şi ai putea ajunge lesne în apa rece a mării Barents...

După vreo oră de condus pe coastă tot mai dificil, mai rămăseseră vreo 25 de kilometri până la hotel şi traseul nostru încă mai coincidea cu cel spre Nordkapp. Şi uite că acolo dădusem spre o rară localitate, în care trebuia să ne abatem de la traseu spre stânga pentru a merge la popasul nocturn.
Acest ultim traseu pentru ziua de azi părea rupt din emisiunile Discovery – un drum printre câmpii deluroase, viscolit în permanenţă, cu zăpadă şi gheaţă pe el, cu multe urcurşuri şi coborâşuri, iar pe alocuri şi viraje strânse. Uh, au fost încă 25 de kilometri de condus de mare precizie şi uite că în sfârşit am ajuns în Kvalsund – o localitate de puţin peste 1,000 de oameni din nordul extrem al Norvegiei. E într-atât de izolată, încât sistemul de navigare n-a ştiut să
găsească adresa exactă a hotelului şi a trebuit să inserăm coordonatele geografice exacte. Însă pe baza coordonatelor am fost ghidaţi direct la hotelul căutat de noi, la un capăt de lume!
Şi iată că aici, în acest loc extrem de izolat al lumii, există un hotel neaşteptat de plăcut, în care, pe deasupra, azi e şi petrecere de Crăciun! Hai că am nimerit-o bine!

Suntem la doar vreo 160 km de Nordkapp, capătul pământului, iar mâine avem o zi extrem de dificilă. Vom încerca să ajungem acolo unde e extrem de greu să ajungi şi cu un SUV, iar noi vrem să o facem cu primul
BMW cu tracţiune faţă din istorie! Va trebui să trecem teritorii ultra-înzăpezite, un tunel subacvatic şi drumuri închise, pe care se circulă doar în coloană, la ore anumite, iar dacă timpul e prea dur, atunci nu se circulă deloc. Avem provizii, avem rezerve de combustibil, vom supravieţui, dar dacă mâine seară nu publicăm nicio nouă relatare din expediţie până târziu de tot, înseamnă că ne-a prins vremea rea pe undeva pe la capătul pământului şi vom reveni cu informaţii proaspete de îndată ce vom reveni la civilizaţie!
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
3
2,773
GALERIE FOTO (34 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!