Ştiţi că anul acesta traseul expediţiei noastre spre Laponia este unul diferit chiar din prima parte a lui, întrucât am decis să ocolim Ucraina şi Belarus în deplasarea noastră spre Cercul Polar şi am ales să mergem spre vest iniţial, traversând România şi abia din zona oraşului Debrecen din Ungaria să virăm spre nord. Ei bine, noi ne-am schiţat iniţial un plan de traseu şi, deoarece maşina noastră expediţională – BMW Seria 2 Active Tourer – e dotată cu un sistem de navigare performant, ne-am zis că de această dată nu mai avem nevoie de unul auxiliar şi ne putem baza pe el. Dar se pare că şi acest sistem poate intra serios în dificultate în unele regiuni ale ţărilor est-europene…

Din Moldova am pornit cu portbagajul plin de scrisori, toate scrisorile sau desenele copiilor Dvs. fiind depozitate în siguranţă la bordul maşinii expediţionale. Am făcut din nou plinul cu benzină la o staţie Rompetrol Moldova, ne-am făcut asigurări medicale pentru toţi şi ne-am asigurat că în trusa noastră medicală există medicamente de care am putea avea nevoie în condiţii arctice – în primul rând Fortin, care scoate durerile şi febra, vreo două preparate digestive, antivirale şi chiar un antibiotic, deşi acesta e doar pentru situaţii extreme. Canistrele, lanţurile antiderapante – toate au fost puse în portbagaj şi am pornit. Dar am observat că portbagajul maşinii expediţionale e încăpător fără

a te fascina mai mult decât te-ai fi aşteptat, or, un monovolum familist ar trebui să te fascineze cu un portbagaj imens, nu unul pur şi simplu mare. Datorită unui raft inferior, unde am depozitat lucrurile de care vom avea nevoie de rar şi datorită faptului că am scos raftul acoperitor al portbagajului ca să-l putem încărca până sus de tot, până la urmă toate lucrurile noastre au încăput.

La ieşirea din ţară am mai făcut plinul la ultima staţie Rompetrol de pe traseu, iar de această dată traversarea frontierei spre România ne-a luat doar vreo 10 minute per total. Un bun început, deci!

Traseul prin România, sugerat iniţial de Google Maps, ne spunea că vom ajunge prin zona Bistriţei şi a Dejului, după care vom întoarce spre nord-vest, spre Satu Mare, pentru a tăia mai direct spre Debrecen. Sistemul de navigare al maşinii noastre ne-a dus impecabil pe traseul E60 din România, folosind şi toate scurtăturile populare, dar când să o apuce de la Bistriţa la nord vest, am constatat după vreo 15 minute că de fapt a folosit o scurtătură nefolosită de noi anterior pentru a tăia distanţa până la Dej, revenind la acelaşi traseu. De la Dej sistemul de navigare ne-a îndrumat spre Zalău. Însă drumul ales de sistem s-a dovedit

dezastruos! Am înaintat vreo 25 kilometri pe un drum care devenea tot mai plin de gropi şi semăna tot mai mult a drum uitat de ţară! Eram la mijlocul distanţei până la următorul drum naţional şi aveam dilema dacă să ne întoarcem înapoi sau să înaintăm în asemenea condiţii. Din păcate, am ales să înaintăm, iar peste vreo 5 kilometri a început un segment de vreo 15 kilometri de drum care nu mai avea asfalt, ci doar nişte urme de pietriş şi pământ! A trebuit să înaintăm cu 20 km/h, iritaţi de faptul că ne-am lăsat în nădejdea sistemului de navigare. Cel puţin suspensia maşinii şi-a făcut impecabil treaba la absorbţia

unei astfel de texturi a carosabilului! Suspensia e într-adevăr una excelentă pe maşina asta!

Într-un final, am ieşit la un drum naţional, iar peste vreo câteva zeci de kilometri maşina ne-a sugerat din nou o scurtătură spre hotarul cu Ungaria, însă în scurt timp am sesizat că e nouă „capcană” a infrastructurii României. Aşa că am decis să continuăm pe acel drum naţional spre Oradea, ieşind, practic la acelaşi traseu E60 după ocoliri inutile şi mult timp pierdut. Ei bine, e neplăcut, dar maşina ne-a păstrat în siguranţă, pe noi şi pe toate scrisorile de la bord.

Şi vama spre Ungaria am trecut-o cu rapiditate şi era deja vreo 4-5 dimineaţă. Mai aveam o distanţă uriaşă să pargurgem în ziua de ieri, tocmai până la Kaunas, Lituania, unde aveam programat popasul nocturn. Şi, evident, trebuia să ocolim Ucraina şi Belarus, traversând Slovacia şi Polonia. Eram deja istoviţi, dar suntem doi membri redacţionali la bord, aşa că ne-am schimbat rolurile pentru măcar ceva timp. Partea neplăcută a faptului că un şofer îţi ia locul o constituie, de obicei, reglajele scaunului şoferului. Întotdeauna ai senzaţia că scaunul ţi-a fost mutat mult, iar ţie îţi este dificil să-ţi regăseşti poziţia perfectă. Însă

BMW Seria 2 Active Tourer are memorie la scaunul şoferului, cu două poziţii, aşa că fiecare membru al echipajului şi-a memorat reglajele pe câte una din poziţie, şi odată aşezat la volan, scaunul ia poziţia exactă dorită de el! Un mic chiţibuş, existent de multă vreme în lumea auto, dar e atât de plăcut!

Am continuat să ne deplasăm prin Ungaria. Ne alimentasem la o staţie Rompetrol din Bistriţa, apoi la una din Oradea, iar acum rezervorul plin ar trebui să ne fie suficient pentru a ajunge până în Polonia fără realimentări.

După pe am traversat centura ocolitoare a oraşului Debrecen, aveam în sfârşit senzaţia că am pornit spre nord! Pentru că din acest punct traseul nostru nu mai merge spre vest, ci aproape neclintit spre nord, spre ţara lui Moş Crăciun! Iar mai spre nord, în zona asta de extremă nord-estică a Ungariei, am descoperit un relief foarte frumos al ţării, pe care nu l-am văzut niciodată pe traseul obişnuit de traversare al ei. Părea că suntem la poalele unor munţi frumoşi, că natura e mult mai verde şi mai vie, iar totul are o alură mult mai specială. Iar între timp, evident, se făcuse şi ziuă.

În Slovacia am intrat către ora 9 şi un pic, ora noastră. A trebuit să mergem pe centura ocolitoare a oraşului Kosice într-o oră de vârf şi am constatat că şoferii de acolo conduc cu o agresivitate nemaivăzută, fiind martorii la câteva zeci de situaţii când aceştia se puneau unii pe alţii în situaţii de risc enorm de accident. Iar până la urmă, pe aceeaşi şosea de centură, am văzut şi un accident urât. Maniera aia de condus nu duce la nimic bun…

Fâşia Slovaciei din această regiune nu durează decât un pic mai mult de 100 de kilometri, însă e, în mare parte, un

relief foarte frumos. Aproape de ora 10:00 ziua ne făceam intrarea în Polonia şi, deşi mai aveam vreo jumătate de rezervor, am decis să facem plinul. Benzina, apropo, în Polonia, e mai ieftină decât în România. Trebuia să fim foarte rapizi, întrucât sistemul de navigare ne anunţa că vom fi în Kaunas abia pe la 10 seara, sugerându-ne că Polonia va fi foarte greu de trecut. Şi a fost! Pentru că, deşi textura asfaltului a fost cam întotdeauna bună, traseele sunt relativ înguste şi trec prin multe localităţi, în zona asta neexistând

autostrăzi. Aşa că toată ziua de ieri a fost un continuu sprint ca să reuşim, să reuşim să nu pierdem nici măcar un minut inutil în trafic, să reuşim să ajungem în timp util la destinaţia noastră de popas. Am mai observat câteva intenţii de scurtături ale sistemului care ne păreau ilogice şi alesesem să continuam deplasarea înainte, conform indicatoarelor. Peste câteva secunde de recalculare, se dovedea că traseul esenţial e doar cu 1-2 km mai lung. Fiind însă şi mai lat, dar şi lipsit de prea multe viraje, era

evident mai logic să continuăm pe traseul principal.

Kilometrii, însă, se scurgeau încet, iar orele – repede… N-am reuşit să facem vreun popas pentru prânz şi a trebuit să ne descurcăm cu ce aveam la bord, în speranţa unei cine mai normale. Când se lăsa seara mai aveam încă vreo 300 km până la destinaţie! Iar atunci când mai aveam

vreo 230 km, după oraşul Bialystok, la un moment dat sistemul de navigare ne-a indicat un drum pe care am observat semnul „BY”. Oh, doamne! Ce face sistemul acesta? Ne duce prin Belarus? Am oprit pe marginea drumul şi am încercat să vedem ce intenţii are sistemul. Da, într-adevăr îşi dorea să ne ducă printr-un colţ de Belarus, ca să „scurtăm” traseul! Oribil! Bine că am observat la timpul potrivit, am făcut

cale întoarsă şi am apucat-o spre nord, spre Suwalki. Aici a trebuit să alergăm într-un ritm extrem de alert cu multe depăşiri pe un drum extrem de aglomerat, iar depăşirile puneau la treabă toţi cei 231 CP ai motorului, solicitând şi cutia de viteze automată la reacţii imediate. Şi cu un asemenea arsenal tehnic, maşina asta se descurcă de minune în asemenea provocări!

Drumul a fost extrem de anevoios mai departe, eram deja istoviţi de oboseala celor aproape 2000 km parcurşi în vreo 35 de ore. Traficul era intens, cu multe, multe camioane, iar şansele de depăşire – aproape inexistente deja,

şi inutile de fapt, pentru că în faţă nu aveam decât alte şi alte camioane pe un drum de două benzi. Într-un sfârşit am ajuns la hotarul lituanian, iar în Lituania drumul era deja mai larg, cu posibilităţi de depăşiri, dar era şi împânzit de radare! Ne-a trebuit o răbdare de fier să mergem cu 70 km/h sau 90 km/h în asemenea condiţii, când tot ce ne doream era patul unui hotel şi o cină sănătoasă, departe de snack-urile sau tartinele de la bord… Dar am răbdat ritmul acesta şi într-un final, aseară târziu pe la 10, ne-am

făcut şi intrarea în Kaunas. Şi, dacă la ieşirea din Ungaria consumul mixt total al expediţiei indica 7.0 la sută, atunci ritmurile intense şi chiar extreme de accelerări din Polonia i-au mărit media la… 7.2 litri/100 km! E o cifră foarte bună!

Maşina are nevoie de o baie bună pentru azi dimineaţă, iar de azi ritmul devine mai puţin istovitor, dar mai provocator, pentru că pe aici, prin Kaunas, anturajul începe deja să aibă zăpadă, iar temperaturile încep a muşca până pe la -6, -8!

Astăzi avem o mare misiune – să parcurgem toate 3 ţări baltice spre nord, ajungând seara la Tallinn, după care să trecem cu feribotul spre Helsinki. Deci, seara târziu ar trebui să ajungem pe peninsula scandinavă! Ne apropiem de ţara lui Moş Crăciun şi parcă atmosfera de sărbători se simte tot mai intensă, tot mai aproape! Scrisorile şi desenele copiilor din Moldova, copiilor Dvs., ne inspiră! Ele sunt în siguranţă, iar expediţia merge înainte tot mai interesant şi intrigant!

Redacţia PiataAuto.md