Marea expediţie spre ţara lui Moş Crăciun a ajuns în Moldova cu o mega petrecere de Crăciun!
15 Decembrie 2014, 07:30
În ultima noastră relatare vă anunţam că ajunsesem în Copenhaga, capitala Danemarcăi, şi ne mai rămăseseră vreo 36 de ore să ajungem spre Chişinău. În după-amiaza zilei de vineri părăseam capitala daneză şi ne îndreptam spre Germania. Plănuiam să o luăm spre Rostock iniţial, traversând cu feribotul o fâşie de mare dintre Danemarca şi Germania, însă la o analiză mai atentă a hărţii am considerat că e mai indicat să o luăm pe o rută maritimă mai scurtă şi mai
populară dintre Rodbyhavn şi Fehrman. Feribotul de acolo ne-a costat încă 75 de euro, iar odată ce ne-am văzut pe pământ german, ne-am zis că acum e momentul să ridicăm viteza de deplasare şi să progresăm mai simţitor în drumul nostru spre casă.

Am apucat-o spre Berlin şi menţineam o viteză medie între 150 km/h şi 170 km/h. Cu un van compact precum BMW Seria 2 Active Tourer 225i! Dar şasiul excelent al maşinii o menţine
bine chiar şi la asemenea viteze, iar puterea de 231 CP a motorului de sub capotă îi este mai mult decât suficientă pentru sprinturi de mare viteză! În Germania de nord a marilor viteze şi marilor poduri am dat şi peste vânturi laterale mai puternice, iar aici silueta mai înaltă a maşinii şi-a spus cuvântul şi maşina s-a lăsat intimidată de acestea. Chiar şi la trecerea pe lângă un camion, la viteze de 170 km/h, se formează un curent de aer puternic care intră în coliziune cu curentul tirului, iar efectul ruliului pe axă orizontală se simte imediat. Totuşi,
maşina rămâne controlabilă şi nu-ţi dă motive de panică. Odată ce ai asemenea viteze, înseamnă că eşti suficient de încrezut în ţinuta maşinii şi o simţi destul de bine în reacţii încât să ştii că aceste mici simptome nu sunt de natură să-i afecteze ţinuta generală.

Peste câteva ore ne apropiam de Berlin, oraş în care ne aflam pentru prima dată, motiv din care am decis să nu-l ocolim, ci să-l traversăm prin interior. Însă, deşi ne-am apropiat mult de miezul oraşului, am fost dezamăgiţi de priveliştea posomorâtă şi un pic degradată a acestuia. Oraşe precum Munchen sau Frankfurt sunt cu mult mai curate, mai îngrijite, mai civilizate parcă. Iar atunci când am intrat în
partea Estică a Berlinului, în fosta Germanie de Est, priveliştea părea de-a dreptul ruptă din peisajele sovietice. Până şi blocurile de locuit păreau identice...

După aia am mers în tempou rapid spre Dresden, iar ulterior ne-am făcut intrarea în Cehia, îndreptându-ne spre Praga şi Brno. A urmat o scurtă fâşie de Slovacie, apoi eram deja în Ungaria, unde ne-am conectat cu autobahn-ul obişnuit pe care venim de obicei din occident spre casă. Ne-am schimbat rolurile de şoferi de câteva ori pentru a putea continua fără întrerupere prin Ungaria şi România şi iată că în noaptea dinspre sâmbătă spre duminică eram deja la vama dintre România şi Moldova. Aici vameşii români ne-au recunoscut şi ne-au
întrebat cu umor cum a fost în ţara lui Moş Crăciun. Ne-am bucurat să fim recunoscuţi şi de un vizitator al site-ului, care ne întreba surprins dacă toate relatările noastre despre Laponia şi despre marea expediţie chiar au fost făcute în direct, din expediţie! Da, desigur că au fost făcute direct din expediţie, altfel nici că se putea, că doar n-om scrie noi despre expediţie peste vreo două luni după ce ea o fi luat sfârşit! Totul a fost live şi imprevizibil, iar miezul expediţiei a avut o imensă şi sinceră intrigă!

Noaptea târziu de tot, sau mai bine zis spre dimineaţă, ajungeam şi în Chişinău, şi am mers pentru un scurt somn de câteva ore înainte de marea petrecere de Crăciun de duminică.
Era ora 6:30 dimineaţă când deşteptătorul ne trezea. Maşina era incredibil de murdară după sprintul rapid spre casă şi trebuia dusă la o spălătorie înainte să apară în faţa copiilor. Aşa că după un mic dejun
rapid am mers să-i facem o baie la o spălătorie mai harnică din Chişinău, care poate fi găsită deschisă la o asemenea oră, în week-end. Nu putem să nu recunoaştem că habitaclul maşinii, necurăţat în cei 10 mii de
kilometri parcurşi, era extrem de murdar. Le-am promis un mulţumesc special băieţilor de la spălătorie şi aceştia şi-au dat toată stăduinţa pentru ca, timp de o oră, maşină să-şi recapeteze prospeţimea luxoasă de la
interior! Au făcut, într-adevăr, adevărate minuni!

Şi uite că aproape de ora 10:00 maşina ajungea în showroom-ul BMW Moldova, unde primii părinţi cu copii deja îşi făceau apariţia. BMW Seria 2 Active Tourer şi-a făcut intrarea în showroom, curată şi lucioasă, după 9,680 km parcurşi în expediţia propriu-zisă, la care mai putem adăuga şi cei
1,850 km parcurşi înainte de expediţie pentru a ajunge în Moldova! Maşina a funcţionat pe tot parcursul expediţiei fără cea mai mică defecţiune, fără cel mai mic rateu! Şi a ajuns cu bine la finalul imensului traseu provocator!

Către ora 10:30 showroom-ul BMW devenise neîncăpător de mulţimea de copii şi părinţi care au venit la petrecerea de Crăciun! Afară maşinile
aduceau noi şi noi pici cu familii, taxiurile lăsau pasagerii fericiţi la uşa showroom-ului, iar atmosfera de sărbătoare la interior era cea mai intensă din câte a cunoscut Moldova în aceste sărbători de iarnă! Ne-am bucurat atât de mult să vă vedem pe toţi, dragii noştri copii şi părinţi!

Copiii au fost distraţi iniţial de minunaţi oameni de zăpadă, apoi chiar de un
magician. Moş Crăciun a venit cu
însoţitoarea sa, dar şi cu un spiriduş
care să-l ajute în a-i face pe copii
fericiţi! Moşul a avut o poftă mare de
joacă, aşa că i-a tot implicat pe copii
în jocuri şi discuţii interactive până
i-a stors pe aceştia de pofta
nesecată de năzdrăvănii şi jocuri!
Apoi, se pare că Moşul uitase
unde-şi pusese sacul cu cadouri
pentru copii. Aici am intervenit noi,
cei de la PiataAuto.md,
care i-am dat moşului câteva
sugestii să-şi amintească unde o fi sacul lui şi cadourile pentru copii, aduse tocmai din Laponia. Cadourile erau, evident, în portbagajul maşinii expediţionale! Aşa că Moşul a deschis fericit portbagajul şi a început a împărţi cadouri tuturor copiilor veniţi la
eveniment! A fost
un moment magic în
care toţi copiii s-au
simţit cel puţin un pic
mai fericiţi, iar mulţi dintre
ei au tot discutat cu
Moşul, întrebându-l dacă
i-a plăcut scrisoarea sau
desenul lor, întrebându-l cum
e în Laponia, cât de
mult îi place Moldova
şi tot aşa
mai departe...
A fost cu adevărat minunat! Showroom-ul BMW Moldova a adăpostit ieri mult mai mulţi copii decât ne-am fi aşteptat în cele mai optimiste estimări, iar noi ne-am bucurat enorm că atât de mulţi copii cu părinţi au răspuns îndemnurilor noastre şi s-au implicat atât de frumos în acest minunat proiect expediţional din
Moldova spre Laponia şi la capătul
pământului! Vă mulţumim tuturor,
dragi copii şi părinţi, pentru implicare!

Le mulţumim şi partenerilor noştri, graţie cărora proiectul a devenit posibil – BMW Group, BMW Moldova, Rompetrol Moldova, reţeaua de supermarket-uri „Nr1”, medicamentul
„Fortin” prin compania Bilim Pharmaceuticals, compania financiară Total Leasing & Finance, magazinul „X-Style”. Şi, desigur, partenerilor media, cu ajutorul cărora răsunetul expediţiei a ajuns şi mai departe, şi mai bine în toată Moldova - postul de radio Kiss Fm Chişinău, site-urilor AllMoldova, AllFun, Unimedia, Agora şi PentruEa.

Mai urmează să le mai ducem cadouri şi casele de copii de la care am colectat desene şi scrisori, iar apoi vă vom spune mai multe mici secrete despre maşina expediţională, pe care încă nu vi le-am spus în timpul relatărilor live, dar şi o serie de
materiale video, filmate în expediţie, din care veţi vedea şi mai plenar intensitatea provocărilor prin care a trecut maşina expediţională!
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
2
3,154
GALERIE FOTO (66 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!