Sprintul scandinav! Venim spre casă cu cadourile pentru copiii din Moldova!
12 Decembrie 2014, 08:04
Cum e să faci 2,650 km în doar 36-40 de ore? Solicitant, dar realizabil, veţi spune, dacă vă veţi imagina autostrăzile germane de mare viteză. Dar la capătul pământului nu există autostrăzi, pentru că şi densitatea populaţiei e prea mică, iar 2,650 de kilometri făcuţi acolo înseamnă o cursă nesfârşită şi istovitoare prin cele mai pustii zone ale continentului.

Asta am făcut noi ieri şi astăzi. Era dimineaţă devreme în Nordkapp, la capătul pământului, când ne-am trezit şi ne pregăteam să pornim.
Pusesem genţile în portbagajul maşinii, iar de acolo scosesem canistrele cu combustibil Efix de la Rompetrol Moldova. Aveam o adevărată problemă cu combustibilul, pentru că alimentasem ultima dată abia câteva zile în urmă, iar cursa repetată spre Nordkapp şi hotel, aflat la o distanţă de peste 40 km, plus încă vreo 155 km de la staţia de alimentare, ne scăzuseră sesizabil nivelul de carburant în rezervor, în
asemenea condiţii de iarnă. Iar următoarea staţie de alimentare avea să vină abia peste vreo 100-150 km. Aşa că în plină dimineaţă polară, am scos canistrele şi pâlnia, am deschis capacul rezervorului şi am turnat benzina la preţ de aur din asemenea zone. Ningea intens, iar vântul bătea tăios, aşa că mâinile ne îngheţaseră de canistra metalică în cele câteva
minute, cât au curs litrii de benzină din ea. Cu 20 de litri de combustibil în plus, din două canistre, viaţa era mai liniştită. Eram pregătiţi să pornim spre partea vestică a peninsulei scandinave, spre Danemarca.

Dimineaţa pe la 6, însă, drumurile adunaseră zăpada căzută în timpul nopţii şi nu mai erau curăţite. Ieşeam din sătucul în care am fost noi cazaţi şi constatam că pe drum e un strat gros de zăpadă, de vreo 10-15 cm. Maşina înainta mai anevoios prin ea, însă nu dădea semne că s-ar fi lăsat prea mult
intimidată. Menţineam un ritm constant de rulare şi roţile faţă se descurcau cu tractarea maşinii prin asemenea condiţii. Abia după vreo 30 de minute de condus şi abia vreo 20 de kilometri parcurşi întâlnisem prima autospecială, care venea curăţind spre sătucul din care noi ieşisem. Am trecut imediat pe urmele ei, pe contrasens, prin această pustietate de drum cu două benzi, pentru a ne mişca un pic mai repede. Nu e prea riscant, întrucât şansa de a întâlni o altă maşină era aproape nulă, iar în virajele oarbe oricum apucam banda dreaptă.
Au urmat vreo două ore şi jumătate de condus prin condiţii dificile şi pustietate absolută până când am parcurs peste o sută de kilometri până la prima staţie de alimentare. Am tras pe dreapta şi am apucat una din cele două pompe disponibile, pentru benzină sau diesel. La capătul pământului benzina era şi mai scumpă, un litru costând cam 1.75 euro, faţă de 1.60 euro media altor zone din aceeaşi ţară. Am alimentat numai cu vreo 25 de litri, ştiind că urmează să ajungem la locuri mai civilizate, cu benzină mai proaspătă şi mai ieftină...
Se făcuse şi ziuă, între timp, pe cât înseamnă această definiţie în aceste regiuni extreme ale globului. Aveam puţin peste 100 km parcurşi şi deja aveam impresia unei lipse totale de spor în distanţa parcursă. Mai avem 2,500 km! Când mai ajungem noi în Danemarca, dacă avem un asemenea tempou? Dar nu putem merge mai repede decât e sigur să o facem pe aceste drumuri acoperite cu gheaţă şi zăpadă! Singura noastră speranţă e că drumul de mai departe va fi mai uscat şi vom putea spori viteza.
În scurt timp ne-am despărţit de drumul pe care am mers spre Nordkapp şi am apucat-o spre vest şi apoi sud, spre drumul care trebuia să ne ducă iniţial printr-un colţ al Finlandei şi apoi către Suedia. În scurt timp în faţa noastră s-a deschis un relief imens de câmpie cu mici dealuri şi un drum drept de parcă ar fi fost tras cu rigla şcolară pe hartă. Gheaţa era mai rarefiată pe el şi am putut să sporim un pic viteza. Însă temperatura de afară a scăzut în scurt timp de la -7 grade, cât aveam pe la Nordkapp,
până la tocmai -23 grade! Iar gerul acesta, asociat cu un crivăţ crunt, făcea orice ieşire afară un şoc termic de călire pentru noi, cei de la bord.

Au urmat alte sute de kilometri parcurşi încet în pustietate absolută. Ziceţi-i taiga, ziceţi-i cum vreţi, dar pe cât de mult poţi să înlemneşti de la frumuseţea acestui ţinut îngheţat imaculat, pe atât de mult poţi să te simţi istovit de traversarea acestor imensităţi, atunci când localităţile sunt mici şi extrem de puţine la număr, iar
lumina pe cer vine doar de la nişte reflecţii boreale ale soarelui, şi nicidecum lumina aia a zilei pe care o ştim cu toţii. Peinunsula Scandinavă poate părea o mică pată pe harta plană e Europei, dar în realitate e de-a dreptul imensă. De la capătul pământului până la punctul superior al
mării din interiorul ei sunt 800 de kilometri, iar asta înseamnă că abia spre seară târziu de tot, sau poate chiar spre dimineaţă vom fi abia acolo! În acele zone am început să le ducem dorul autostrăzilor germane, unde sutele de kilometri se consumă ca zecile aici... Am început să ducem
dorul soarelui şi a luminii de zi, oricât de ciudat ar suna asta pentru oricine e obişnuit cu soarele pe cer în fiecare zi… Ne simţeam ca într-o transă lungă de condus, căreia nu-i mai vedem sfârşitul. Nici măcar plăcerea de condus a unui BMW nu ne mai menţinea alerţi...
După ore multe de condus, ajunsesem în acea fâşiei a Finlandei, unde am alimentat cu benzină ceva mai ieftină, făcând plinul. Am oprit la o benzinărie care servea pe post de magazin pentru o rază de câţiva zeci de kilometri. E un centru de civilizaţie pentru aceşti oameni îndepărtaţi. Ei vin cu maşinile lor de departe, mai pun nişte benzină, mai cumpără vreo
două conserve de carne de ren, nişte castraveţi muraţi în stil finlandez şi vreo două pâini şi pleacă, suflând în pumn atunci când urcă în maşină. Mulţi din ei nici nu opresc motoarele maşinilor în timp ce-şi fac cumpărăturile. Se ştiu cu toţii, unii pe alţii, iar despre infractori aud doar la televizor, dacă mai prin vreun
canal uneori. Televiziunea nu e digitală, iar cea prin satelit are foarte des probleme din cauza densităţii foarte schimbătoare a aerului şi condiţiilor meteo dure. E interesant să vezi că şi magazinaşele de aici au o altă structură de asortiment –
produsele uşor alterabile lipsesc cu desăvârşire, iar lactatele sunt puţine la număr şi foarte izolate termic, în frigidere puse deoparte, care sunt izolate adiţional atunci când magazinele de închid. Şi ele se închid foarte devreme – pe la 16:00 de obicei. Magazinul acesta de la benzinărie lucrează ceva mai târziu, ceea ce-i garantează rolul de centru civilizaţional.

Din cauza rezervorului nu prea mare şi a zonelor pustii, alimentam destul de des, de îndată ce vedeam săgeata indicatorului de nivel al combustibilului apropiindu-se de jumătate. Căutam
staţii în care puteam plăti la ghişeu după ce alimentăm, întrucât cele automatizate vă îngheaţă de cele mai multe ori o sumă măricică de bani pe cardul bancar, pe care o eliberează abia peste vreo lună. Cam între 80 şi 140 euro îngheţaţi de fiecare dată. Dacă alimentaţi aşa de multe ori pe un traseu lung, puteţi aduna o sumă de mii de euro îngheţată artificial pe card, epuizându-vă imediat suma disponibilă…

Eram deja în Suedia şi conduceam în continuare pe drumuri înguste, cu carosabil anevoios. Abia spre miezul nopţii ajungeam la acel punct de ţărm
dorit de noi şi lăsam în urmă Cercul Polar… Aveam încă 1,800 km cel puţin până în Copenhaga...

Câteva sute de kilometri prin Suedia drumul a fost mai dinamic, cu un traseu mai uscat, cu locuri mai civilizate şi o viteză ceva mai mare de deplasare. Am alimentat din nou în zona oraşului Lulea şi am pornit în jos pe coasta estică a părţii vestice scandinave. Au urmat oraşele Pitea, Skelleftea, Umea, şi ne îndreptam spre Harnosand şi Sundsvall. Doar că în apropiere de Harnosand nivelul de combustibil scăzuse cam periculos de mult, aveam doar un pic mai mult
de 1/4 disponibilă şi de câteva sute de kilometri nu găseam nicio staţie cu ghişeu activ la oră de noapte. Ne-am gândit că în Harnosand, sau în jurul lui, găsim neapărat. Dar n-a fost niciuna. Aşa că ne-am pus speranţa în Sundsvall, oraş mult mai mare, aflat la depărtare relativ mică. Dar atunci când
intrat în Sundsvall, ni s-a aprins şi beculeţul de rezervă! Avem nevoie urgent de o staţie de alimentare! Am încercat să folosim sistemul de navigare pentru a găsi mai uşor staţii prin apropiere, între timp traseul principal era în reparaţii şi a trebuie să intrăm un pic în oraş. Aici am orbecăit
spre o staţie din apropiere, în speranţa că vom găsi una funcţională. Norocul a făcut să dăm peste o staţie activă la acea oră, ca să facem plinul. Dar încă o dată ne-am convins cât de agasant poate fi un rezervor mic, mai ales dacă e pus pe o maşină de călătorii familiste, un tourer!
De aici am apucat-o spre Oslo, unde ne doream să ajungem pe la amiază pentru un scurt popas. Se făcea de ziuă şi drumul spre capitala norvegiană s-a dovedit a fi din nou
pustiu, plin de serpentine şi
carosabil lunecos şi chiar de
urcuşuri montane! Orele curgeau
în şir, dar măcar acum puteam
vedea lumina soarelui
adevărat! Cât e de frumos soarele, după ce nu-l mai vezi atâtea zile!

În această parte a Norvegiei relieful luase un tablou de păduri verzi, cu mai puţină zăpadă, dar foarte frumoase. Curbele şi peisajul făcuseră din nou condusul plăcut, deşi eram obosiţi de tot. Abia spre ora 2 ajungeam în Oslo
şi am constatat că până spre capitala norvegiană nu am parcurs decât vreo 10 kilometri de autobahn, proaspăt construit! Oslo e bine conectat infrastructural cu Stockholm şi Copenhaga, dar foarte rău cu tot ce e mai sus de Oslo în propria ţară...

Am făcut un mic popas şi am pornit mai departe spre Copenhaga, unde aveam programat popasul nocturn. Mai aveam încă 600 de kilometri de parcurs şi, spre fericirea noastră, aveam parte în sfârşit de autostrăzi...
Doar că norvegienii le taxează, şi ne-au costat cam vreo 20 de euro până am reintrat pe teritoriul Suediei. Ne-am îndreptat spre Gotebord şi Malmo, pentru a ajunge la podul Oresund, ca să trecem în Danemarca. Era seară şi din fericire puteam merge într-un tempou mai rapid pe autostrăzi, aşa că spre ora 21:30 ajungeam la podul Oresund. Aici se plăteşte o taxă şi din câte ţinem minte, anul trecut am plătit vreo 21 de euro ca să trecem podul, iar anul ăsta am fost surprinşi să aflăm
că preţul traversării s-a mărit la tocmai 46 de euro! Neplăcută surpriză!

Dar uite că am ajuns şi în Copenhaga. Am parcat maşina la hotel şi am ieşit pe jos spre un loc foarte frumos al capitalei daneze din această perioadă, pe care ţineam neapărat să-l vizităm - Tivoli market. E un iarmaroc
de Crăciun renumit, cu multe distracţii pentru copii şi oferte tradiţionale pentru maturi, care să vă îmbibe de atmosfera
specială a sărbătorilor! Şi tot aici, în
Copenhaga, facem astăzi ceva
care ne rugaţi şi ne sugeraţi de mult
timp să facem, dar despre care vă
vom spune ceva mai pe urmă. Cert
este, însă, că astăzi pornim
deja direct spre Chişinău,
într-un nou sprint continental,
din nou de vreo 2,600 km. Doar că de această dată sprintul va beneficia de mult mai multe autostrăzi de mare viteză şi va fi mai rapid, astfel încât duminică dimineaţă să ajungem la Chişinău, în showroom-ul BMW, cu cadourile pentru copiii din Moldova în portbagaj! Va fi şi Moş Crăciun acolo!
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
4
4,113
GALERIE FOTO (35 IMAGINI)
COMENTARII (1)
Rene
Brăila, România
la 12 Decembrie 2014 - 17:29
Felicitări! Vă așteptăm cu nerăbdare, în special fetițele mele, cea mare a scris o scrisoare Moșului și vă va aștepta duminică la Showroom BMW.
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!