Porsche Club of America celebrează 60 de ani cu noul Porsche 911 GTS Club Coupe
22 Ianuarie 2015, 14:00
În 2015 cel mai mare club Porsche
din SUA, Porsche Club of America, celebrează 60 de ani de existenţă, iar cu ocazia acestei aniversări cei de la Porsche au scos o serie limitată al
renumitului Porsche 911, numită
911 GTS Club Coupe.

Această bijuterie este bazată pe modelul 911 GTS şi va fi produsă în 60
de exemplare,
care se vor distinge prin jante de
20 de inch Sport Classic, spoiler spate Sport Design şi o nuanţă deosebită a caroseriei, numită „Club Blau”.
Interiorul este condimentat cu inserţii din fibră de carbon, Alcantara, cusături şi elemente roşii, inscripţii aniversare, precum „GTS Club Coupe”, „60 years Porsche Club of America” şi cifra „60” pe cotieră. Pentru păstrarea pe timp de iarnă, spre exemplu, 911 GTS Club Coupe vine şi cu o husă individualizată.
Sub capota noului Porsche 911 GTS Club Coupe se regăseşte acelaşi propulsor de 3.8 litri aspirat natural care dezvoltă 430 CP, cei din urmă fiind transmişi roţilor spate prin intermediul cutiei manuale,
sau a celei robotizate PDK cu
dublu ambreiaj. Unul din cele 60 de exemplare va fi cadonat unuia din membrii clubului Porsche Club of America, în timp ce celelalte 59 de
exemplare vor avea un preţ ce porneşte de la 136.060 de dolari.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
2,184
GALERIE FOTO (13 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!