Expediţie cu noua KIA Sorento. Ziua 1. Liniştea absolută a sudului Germaniei
30 Martie 2015, 23:55
Ce tip de destinaţii vă plac cel mai mult atunci când călătoriţi cu familia? Locuri renumite, cu multe atracţii turistice de văzut per kilometru pătrat? Sau dimpotrivă – peisaje geografice renumite care să vă ia respiraţia prin magnificul tabloului care-l oferă? Dar ce spuneţi de o destinaţie absolut izolată şi
liniştită, unde să aveţi parte de o relaxare profundă fără sesiuni de spa sau bazine, ci prin însăşi lipsa oricăror atribute convenţionale turistice? Noi am ales anume o astfel de destinaţie pentru prima zi a expediţiei noastre şi în timp ce scriem această relatare, de pe fereastra camerei noastre de hotel nu se aude nimic. Absolut nimic. O linişte pe care mai rar o poţi găsi.

E vorba de regiunea de la hotarul sudic al Germaniei, foarte aproape de
graniţa cu Elveţia. Mai exact, noi suntem într-o regiune numită Untermettingen, care e o conglomerare de nişte sătucuri germane izolate, situate într-un relief magnific de la poalele munţilor Alpi. E tocmai zona în care dealurile devin tot mai dese şi mai abrupte, transformându-se treptat în stânci, pentru ca niţel mai jos pe hartă să derive în linia superioară a renumiţilor munţi europeni.
De ce să veniţi aici?

În Untermettingen sau în sătucurile din jur puteţi poposi din mai multe motive. În primul rând, dacă vă place turismul rural. Pentru că aici cea mai mare parte a hotelelor vor avea un profund specific rural, familial, şi nu vă vor găzdui în stilul marilor lanţuri hoteliere, ci mai degrabă în stilul ospitalităţii rurale tradiţionale. Gazdele vor fi de cele mai multe ori şi proprietarii hotelelor, şi vă vor întâmpina
ca la ei acasă, cu o ospitalitate mai rar întâlnită în Europa occidentală. Veţi vedea dealuri şi lanuri alături, mici ferme şi oiţe păscând toloacele din vizor, veţi inspira un aer de o curăţenie profundă şi veţi putea face o plimbare în miezul acestei purităţi ecologice de aici.
Dar această destinaţie mai are şi o altă menire raţională. E la imediata apropiere a hotarului cu Elveţia, de aici până în centrul Zurich-ului fiind doar 60 de kilometri! Preţul unei nopţi de cazare în Zurich ajunge la peste o sută cincizeci de euro dacă aveţi mare noroc şi poate trece de 2-3 sute dacă n-aţi rezervat din timp. Iar cazându-vă în Untermettingen ochiţi doi iepuri deodată – sunteţi la o oră de condus cu maşina
de renumitul Zurich, dar staţi la un preţ de 3-5 ori mai mic! Un alt oraş elveţian renumit – Basel – e la doar 70 km depărtare. Practic, din locul acesta puteţi vizita Elveţia de nord având un loc de refugiu la un preţ mult mai raţional!

Traseu şi costuri

Trebuie să facem din start o scurtă claritate. Noi am zburat din Chişinău spre Frankfurt pentru a prelua maşina şi a porni în călătorie, dar, dacă am fi fost proprietarii unei KIA Sorento, cu siguranţă am fi pornit din Chişinău până aici, mergând vreo 1,900 km până în această primă destinaţie. Deci, probabil costurile de traseu până la prima destinaţie ar trebui ajustate de fiecare dintre Dvs. în funcţie de consumul mediu pe care ştiţi că puteţi să-l obţineţi la volanul maşinii pe care o conduceţi.

Noi am condus noua Sorento de la aeroportul din Frankfurt spre Untermettingen pe un traseu care s-a apropiat de oraşele Karlsruhe şi Stuttgart, pe o distanţă totală de vreo 350 km. Atunci când am pornit rezervorul maşinii era aproape plin, cu el fiind parcurşi deja vreo 50 de kilometri. Noi am reuşit să obţinem un consum mediu total de 7.7 litri/100 km. Ştiam că destinaţia noastră e aproape de hotarul elveţian, pe care-l vom traversa mâine, şi ştim că în Elveţia dieselul e mult mai scump decât în
Germania, prin urmare e logic să alimentăm în Germania. Evident, am început a căuta o staţie abia când am ieşit de pe autostrăzile germane, întrucât preţurile la carburant sunt aproape întotdeauna sesizabil mai joase la staţiile din interiorul localităţilor, decât la cele de pe autobahn. Dacă o staţie Aral de pe autobahn afişa un preţ de 1.289 EUR per litru, atunci staţia la care am oprit noi avea un preţ 1.189 EUR pe litru, cu 10 cenţi pe litru mai ieftin. În rezervorul maşinii noastre au încăput 31.32 litri de diesel, care au costat 37.24 euro. Asta a fost singura alimentare pe ziua de astăzi, fără a se adăuga nicio taxă de drum, deoarece Germania deocamdată e liberă de orice taxe. Iar asta înseamnă că suma costurilor de transport pentru astăzi a fost de 37.24 EUR.

Cât priveşte hotelul ales, există două hoteluri apropiate pe care noi vi le recomandăm. Primul este Haus Hilda Fechtig, un mic hotel superb cu doar 3 camere, dar cu condiţii foarte bune şi cu gazde extraordinar de ospitaliere. Problema este suprasolicitarea acestui hotel, care şi-a câştigat un renume excelent între timp, astfel încât îl puteţi rezerva doar pentru minim două zile, la un preţ de 46 EUR pe zi fără mic dejun sau 66 EUR pe zi cu mic dejun inclus pentru toată familia. Dacă vreţi să staţi minim două zile, e cea mai bună alegere din regiune!
Noi, însă, stăm doar o zi în această călătorie, şi de asta am ales un alt hotel cu filozofie similară – Landgasthof Hirschen Untermettingen. O cameră dublă de familie costă 74 EUR pe zi cu mic dejun inclus, iar facilităţi precum internetul WiFi şi parcarea sunt gratuite. Stilul hotelului este rustic
tradiţional german, dar curăţenia şi ospitalitatea sunt la un nivel desăvârşit. Am făcut şi câteva poze din hotel pentru Dvs., pentru a ilustra mai bine atmosfera de aici. E important să ştiţi că acest hotel are şi un restaurant foarte
bun, la care se poate lua şi o cină gustoasă cu toată familia la un preţ cât se poate de accesibil. Pe noi ne-a costat cam 27 EUR de persoană, dar asta pentru că am ales câte un steak uriaş. O cină mai uşurică vă poate costa la 15 EUR de persoană.
De asemenea, atunci când călătoreşti cu maşina, trebuie să ai întotdeauna şi nişte alimente la bord, gen apă sau nişte gustări rapide, sau eventual nişte iaurturi. Noi am ales să intrăm într-un supermarket Lidl de pe traseu, unde cu 8.82 EUR ne-am luat şase sticle de apă minerală şi o poşetă plină cu nişte
mâncare. De fapt, cu încă vreo 10 EUR în plus mai puteţi lua nişte alimente sănătoase de aici – nişte legume sau salate – şi puteţi face abstracţie de cină, mai economisind vreo 40 de euro.

Tabelul de mai jos ilustrează cheltuielile făcute de noi astăzi, dar să ştiţi că de foarte multe ori prima zi a călătoriei e una din cele mai scumpe, pentru că se cheltuie mai mult pe alimente generaliste pentru zilele următoare. De fapt, dacă am face abstracţie de cina copioasă, am putea reduce suma de mai jos la vreo 135 EUR.
Experienţa de la bordul lui KIA Sorento în prima zi de călătorie

KIA Sorento ne-a întâmpinat cu o ambianţă plăcută şi extrem de spaţioasă la bord, iar portbagajul acela imens ne-a spus că oricât ne-am strădui, ne va fi imposibil să-l umplem în călătoria noastră. Cei dintre Dvs, care călătoresc cu familiile ştiu cât de important devine portbagajul unei maşini în asemenea situaţii. Aproape întotdeauna el e neîncăpător. Ei bine, se pare că noua
KIA Sorento sparge regula asta şi oferă întotdeauna mai mult spaţiu decât ţi-ai putea dori.

Rezervorul maşinii era aproape plin, după cum vă spuneam, iar acul indicatorului era chiar mai sus de gradaţia „1”. După 99 de kilometri parcurşi, atunci când acul abia se mişcase, am oprit pentru o scurtă pauză la o parcare de autobahn, iar când am pornit Sorento şi-a demonstrat prima bilă neagră: indicatorul combustibilului
a dat o eroare ciudată, provocată probabil de vreo eroare a senzorului din rezervorul de combustibil. Conform acestuia, noi nu mai aveam deloc, dar absolut deloc combustibil în rezervor. Indicatorul de rezervă începuse să ardă intermitent, avertizându-ne că vom rămâne blocaţi pe undeva fără combustibil, iar cifra autonomiei disponibile s-a redus la zero absolut. La naiba! Nu e prea plăcută treaba asta! Am încercat să oprim şi să repornim motorul, în speranţa că senzorii s-ar putea restarta, însă eroarea a persistat
şi ne-a sâcâit pentru următorii două sute de kilometri. Ştiam că avem combustibil fizic în rezervor şi cifra de consum mediu ne făcea încrezuţi că ajungem oricum la destinaţie, dar această eroare ne-a făcut să mergem toată ziua orbeşte în materie de nivel real al combustibilului şi trebuie să recunoaştem că nu e un lucru tocmai plăcut. Ne-am zis că dacă situaţia va continua în zilele următoare, unde avem segmente mult mai provocatoare de traseu, va fi de-a dreptul agasant. Din fericire, atunci când am oprit la staţia
peco şi am realimentat plin, senzorul s-a repornit şi nivelul combustibilul afişat pe cadran a redevenit veridic, indicând „1”. Sperăm să nu mai avem experienţe repetate cu această disfuncţionalitate!

O altă chestie aventurieră vine de la anvelope. Cei de la KIA Motors Europe ne-au spus iniţial că maşina va fi echipată cu anvelope de iarnă, or noi avem planuri la altitudini mari, unde încă sunt temperaturi joase de tot. Dar astăzi am descoperit că maşina e încălţată în nişte anvelope Hankook de vară, cu un
profil uşor adaptat spre all-season.
Hm!... Sperăm că nu vom rămâne împotmoliţi pe undeva în următoarele zile!...

O senzaţie specială pe care ţi-o oferă Sorento din primii kilometri parcurşi e poziţia încrezută la volan. Te simţi la volanul unei maşini mari şi capabile,
care ar putea face mult mai mult decât să ruleze pe un simplu asfalt, iar asta îţi sporeşte pofta de explorări, chiar şi cu întreaga familie la bord. Sorento e un SUV în adevăratul sens al cuvântului, nu un pseudo-model care să vă ungă ochii cu o siluetă mai potentă, dar să nu prea poată adeveri aşteptările aventuriere ulterior. Cu Sorento te poţi
avânta pe orice tip de carosabil şi ştii că maşina va înainta. Mai ales pentru ţara noastră, senzaţia asta e foarte plăcută şi valoroasă şi anume ea justifică preţul mai mare plătit pentru un SUV de talia asta!

Noi astăzi nu ne-am avântat decât pe nişte teren cu pietriş şi nişte
acostamente mai rugoase de drum, dar în zilele următoare vom avea destinaţii cu încercări mai provocatoare pentru Sorento! Consumul de 7.7-7.9 litri/100 km este deocamdată în limita aşteptărilor noastre, deşi am atins şi
viteze de 150 km/h pe autobahn astăzi, iar eficienţa în consum pe noi ne bucură întotdeauna! Mâine traversăm hotarul Elveţiei şi mergem spre nişte locuri
superbe, care vor aduce altfel de abordări decât liniştea primei noastre destinaţii!

Aşteptăm întotdeauna comentariile şi sugestiile Dvs.!
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
6
4,381
GALERIE FOTO (50 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!