Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Expediţie cu noua KIA Sorento. Ziua 4: urcăm deasupra norilor, în munţii Alpi!

2 Aprilie 2015 - 19:50
Ilie Toma
Expediţie cu noua KIA Sorento. Ziua 4: urcăm deasupra norilor, în munţii Alpi!
Vă spuneam noi ieri că am prins gustul căţăratului în munţi la bordul lui Kia Sorento, atunci când am poposit în regiunea Bellevaux, în Alpii francezi! Uite că astăzi ne-am gândit să sporim miza montană, să alegem o destinaţie cu altitudine şi mai mare şi, dacă se poate, cu privelişti şi mai ameţitor de fascinante!

Ne-am trezit dimineaţă proaspeţi şi plini de inspiraţie. Ce mai, trebuie să recunoaştem că expediţia cu Kia Sorento e un exil al naibii de plăcut pentru noi, pe care foarte mulţi şi l-ar dori să-l repete integral sau măcar parţial. Am fi snobi să nu recunoaştem că, pe lângă munca jurnalistică pe care o desfăşurăm în aceste zile şi relatările live pe care le facem direct din destinaţiile superbe, întreaga expediţie este şi o mini-vacanţă de vis pentru noi, cei din redacţia PiataAuto.md. Când avem parte de asemenea trăiri frumoase, ne amintim de momentele din copilăria fiecărui din noi, atunci când îndrăzneam doar să visăm la maşini şi călătorii… Şi uite că după mulţi ani, munca noastră a reuşit să ne combine fără să ne dăm seama toate visele şi năzuinţele, ambalându-le în experienţe intense, unde pasiunea şi lucrul se contopesc... Toate sunt posibile mai ales Dvs., vizitatorilor noştri, şi ne bucurăm să primim mesaje prin care vedem că apreciaţi ideea de bază a noii expediţii cu Kia Sorento. Un comentariu publicat pe site acum două zile, ne-a încurajat în mod deosebit. Acolo un utilizator fidel de-al nostru aprecia faptul că am ales anume Kia Sorento pentru această expediţie, remarcând că ultimele expediţii au fost realizate mai ales la bordul unor maşini de mărci premium. Şi uite că acum am adus o alternativă – o marcă la preţ mult mai accesibil, un model mult mai aproape de marea majoritate a multora dintre noi. Într-adevăr, tocmai asta am vrut să facem în acest proiect – să mergem şi în direcţia mărcilor mai accesibile, aducând în faţa Dvs. un model cu calităţi avansate, poate chiar cu alură premium, dar disponibil la un preţ raţional. Pentru că de multe ori, dacă facem abstracţie de preţul plătit pentru imaginea mărcii, afinităţi cu tentă premium şi o calitate demnă a ambianţei pot fi găsite şi în rândul mărcilor mai accesibile. Iar noi tocmai de filosofia asta ne ghidăm pe parcursul întregii expediţii – descoperirea calităţilor veritabile, care formează definiţia de premium, la preţuri inteligente. Poţi avea un SUV de talia lui Sorento cu o siglă mai legiferată în liga premium la un preţ destul de usturător. Sau poţi cumpăra un Sorento cu un preţ simţitor mai mic şi să te simţi la volan comparabil de bine. Poţi vizita o destinaţie luxoasă plătind câteva sute de euro pe un hotel şi încă nişte bani buni pe o cină sau un dejun, sau poţi cuceri o astfel de destinaţie la un preţ surprinzător de mic, cum am făcut-o noi cu Evian sau Bellevaux. Decizia vă aparţine, şi e în mare parte dictată de potenţialul bugetului Dvs., dar trebuie să ne convingem cu toţii că şi în liga preţurilor inteligente viaţa poate fi foarte plăcută!

Eh, şi dacă tot ne-aţi inspirat la o incursiune mai adâncă în bazele filosofice ale expediţiei noastre şi în esenţa vieţii plăcute, atunci haideţi să vă spunem ce destinaţie plăcută am ales noi pentru ziua de azi! E vorba de Les Giettes şi Les Cerniers – două cătune montane elveţiene alăturate, într-atât de mici, încât sunt încadrate administrativ în municipalitatea Monthey, motiv pentru care vor putea fi găsite mai greu în căutări sau pe hartă.

De ce să mergeţi aici?

Pentru că e vorba de Alpii elveţieni, iar Alpii elveţieni te pot surprinde întotdeauna. Pe bune! De multe ori, tot călătorind prin Elveţia, ne zicem mai în glumă, mai în serios, că elveţienii şi-au croit o ţară de paradis din cea mai frumoasă geografie a Europei şi oriunde te-ai îndrepta, nu vei da greş! Dar Les Giettes şi Les Cerniers vă vor suprinde prin priveliştile pe care le pot oferi, de la cei 1,300-1,400 metri altitudine. Dacă e vreme umedă şi un pic noroasă, aşa cum a fost astăzi pentru noi, veţi avea senzaţia că vă aflaţi deasupra norilor. Dacă e vreme senină cu umiditate mică, o privelişte care vă va tăia respiraţia vi se va deschide spre o vale imensă de la poalele munţilor, vale în care se conţine şi oraşul Monthey. În perioadele de iarnă aici se poate schia, se pot face excursii alpine în stil safari cu ghizi, se poate practica sport montan, iar unităţile de cazare din vârful muntelui vor pune de obicei accent pe experienţe eco, la un preţ destul de mare. Zona asta e renumită prin curăţenia pură, iar în Elveţia luxul nu poate exista fără atributul eco, pentru că altfel nu e decât un kitch.

Vara priveliştea e cel puţin la fel de grandioasă, doar că albul imaculat este înlocuit de verdele intens, prezent pe toate cărţile poştale tradiţionale elveţiene. Ce spuneţi, aţi prefera o asemenea destinaţie de odihnă eco, activă, în schimbul destinaţiilor turceşti tradiţionale pentru turiştii moldoveni, unde se stă cu burta la soare şi se mănâncă fără oprire până la refuz? Sau ar fi perfect să existe şi una şi cealaltă pe parcursul unui an?

Traseu şi costuri

Deşi din Bellevaux până în Les Giettes există şi trasee directe mai scurte în distanţă, sistemul de navigare al maşinii noastre ne-a sugerat că va fi mai eficient să facem un mic înconjur pe drumuri ceva mai drepte, care ne vor menţine consumul în limite modeste. Ne-am bucurat să aflăm că vom trece din nou prin Evian-les-Bains, destinaţia noastră anterioară, parcurgând o bună bucată de drum chiar pe malul lacului Genevei.

Am început, însă, prin a traversa nişte orăşele franceze uitate de lume din apropiere de Bellevaux. Uitate de lume, dar cu un aer foarte special, clasic, tradiţional, pe care e plăcut să-l admiri. Apoi am coborât tot mai mult serpentinele pe care ieri le-am urcat, pentru a ajunge şi pe malul lacului Genevei. Am ajuns şi în Evian-les- Bains şi ştiam că în scurt timp va urma hotarul elveţian, iar în Elveţia dieselul e foarte scump, mai scump ca benzina. Un litru de motorină ajunge la 1.56-1.68 euro pe litru! Era deci, înţelept să ne facem plinul în Franţa. Am găsit o staţie Agip, care vindea dieselul cu 1.259 euro per litru. O diferenţă notabilă, deci, faţă de preţurile elveţiene! În rezervorul nostru au încăput 27.27 litri, care au însumat 34.33 euro.

Ne-am îndreptat ulterior spre Les Giettes, apoi spre Les Cerniers, admirând priveliştile superbe de deasupra norilor. Până la o anumită altitudine, am avut un vizor clar deasupra văii de jos, dar pe urmă am urcat deasupra norilor şi îi vedeam doar pe ei şi priveliştea superioară a munţilor. Hotelurile de pe vârf sunt prea scumpe, aşa că am optat pentru un hotel din valea oraşului Monthey, la vreo 18 km în jos. Hotelului poartă numele „Hotel de la Cedre”, în cinstea unui cedru secular care creşte chiar în faţa edificiului. O cameră triplă pentru familie costă 121 euro – un preţ destul de mic pentru Elveţia, dar din păcate micul dejun trebuie plătit separat şi ne va costa cam încă 20 de euro în sumă. Restaurantul hotelului pare nu pare foarte atractiv, nici la preţuri, nici la oferta meniului, aşa că am făcut acum seara o plimbare pe jos de câteva minute la Le Ranch Bar, unde am servit un fondue comun de 38 de franci, la care s-au mai adăugat vreo 6 franci pentru băuturi (vreo 42.50 euro în total). Din nou, preţurile sunt ceva mai mari faţă de cele din zilele anterioare, dar asta e o regulă pentru Elveţia. Dincolo de preţ, restaurantul s-a dovedit a fi foarte plăcut, iar mâncarea – bine pregătită. Preţul plătit azi la pompă ridică totalul zilei, dar ştim cu siguranţă că în următoarele zile nu vom alimenta deloc.

Experienţa de astăzi la bordul lui KIA Sorento

În timp ce conduceam pe malul lacului Genevei, şi treceam prin câteva noi curbe, ne-a venit gândul să coborâm scaunul şoferului cât mai jos posibil. Nu e cea mai bună poziţie pentru offroad, dar avem înainte trasee montane cu multe serpentine, aşa că s-ar putea să fie o idee bună. Exemplarul nostru Sorento are şi funcţie de memorare a poziţiei scaunului, aşa că am memorat poziţia iniţială, apoi am coborât la maxim scaunul şi ulterior şi volanul. Am avut impresia că m-am mutat cu 10 centimetri mai aproape de pământ, iar senzaţia abordării virajelor s-a îmbunătăţit imediat. Ruliul pare deodată mai mic, iar poziţia la volan – mai sportivă, mai dinamică! Uite aşa mai merge condusul pe serpentine!

După Monthey, traseul a început a urca în pantă abruptă, iar forţa motorului, cu cei 441 Nm, şi-a pus din nou în evidenţă valoarea şi capacitatea de a face faţă greutăţii maşinii. Pedala acceleraţiei are întotdeauna rezerve mari de apăsare, iar Sorento mişcă fără dificultate chiar şi pe asemenea urcuşuri. Astăzi am folosit mai des şi o altă funcţie, cea a camerelor video la 360 de grade. Traseul montan era foarte îngust, iar pentru a poziţiona maşina de dragul a noi poze, trebuia să o parcăm la propriu la câţiva centimetri de marginea drumului, iar dincolo de margine – e panta abruptă a muntelui. Iar pentru asemenea manevre de înaltă precizie camerele video şi întregul sistem cu viziunea „ochiului” de pasăre s-a dovedit a fi ideal! Într-un final am ajuns şi sus, deasupra norilor, iar zăpada era deja parte din peisaj. Era o zăpadă uşor răzmuiată, ca la zero grade, dar am putut să ne aventurăm un pic în decorul montan acoperit de nea. E frumos, şi tracţiunea integrală a lui Sorento face faţă pe aici chiar şi cu anvelopele noastre de vară, mai ales că pe panta pe care am apucat-o noi mersese anterior un vehicul cu şenile, care lăsase urme deşănţate. Astfel, distribuţia tracţiunii integrale a lui Sorento a fost mai activă ca niciodată pe aici şi totul a decurs fără a ne lăsa cufundaţi în solul moale dedesubtul zăpezii. E atât de plăcut să te aventurezi cu modelul ăsta în offroad! Parcă ne tentează puternic o încercare ceva mai îndrăzneaţă în offroad, aşa, doar de dragul plăcerii, dar ne mai opresc deocamdată anvelopele de vară. Să fi avut anvelopele de iarnă instalate, aşa cum ne-au promis iniţial cei de la Kia Motors Europe, am fi mult mai ambiţioşi în offroad acum! Dar cine, ştie, poate ne provocăm un pic norocul zilele următoare, punând maşina în nişte situaţii-limită, în care n-ar mai putea înainta? Voi ce spuneţi, ar trebui s-o vârâm în nişte zăpezi mai mari pe aici, prin munţi?

Acum, că am coborât din munţi la hotel, parcă ni se face dor de o schimbare de peisaj. Poate schimbăm mâine munţii pe un oraş? Ce ar face un asemenea SUV imens ca Sorento într-un oraş european, dărămite într-un oraş elveţian, unde nu prea vezi SUV-uri atât de mari? Parcări strâmtorate, străzi înguste, trafic, destinaţii urbane frumoase? Sună intrigant! Mâine avem o nouă provocare, deci!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (38 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter