Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Expediţie cu noua KIA Sorento. Ziua 8: de la primăvară la iarnă în doar 100 km!

6 Aprilie 2015 - 20:08
Ilie Toma
Expediţie cu noua KIA Sorento. Ziua 8: de la primăvară la iarnă în doar 100 km!
Cât de uimitoare e uneori planeta noastră! Cât de uimitoare poate fi geografia Europei, când, pe o distanţă de doar 100 kilometri, poţi trece dintr-o zonă climaterică în alta, dintr-un anotimp în altul! Am experimentat ceva similar ieri, când am trecut tunelul Gotthard, şi la partea nordică a tunelului era ploaie şi frig, în timp ce cealaltă parte a tunelului ne-a deschis peisajul unei primăveri calde veritabile. Traseul zilei de astăzi ne-a adus o situaţie inversă, pe distanţa a doar 100 de kilometri. Sau, ca să fim mai exact – 115 km.

De dimineaţă, la Grand Hotel Imperiale din Italia, am fost alintaţi cu cel mai copios mic dejun din toate hotelele pe care le-am vizitat pe traseu! Vă spuneam noi că italienii ştiu să te impresioneze, şi îşi merită mult mai plenar fiecare ban cheltuit pe destinaţiile lor. Ştiam că astăzi vom avea o nouă destinaţie montană, unde vom descoperi cel mai probabil din nou frig şi zăpadă, aşa că ne-am zis să mai stăm să ne mai desfătăm cu soarele primăvăratic al Italiei. Am stat niţel pe scaunul de pe malul lacului Como, din apropierea hotelului, savurând soarele călduros, apoi am vizitat din nou cafeneaua La Vecchina din apropierea hotelului şi am fost alintaţi cu nişte prosciutto, mozarella, roşii, şi câte un cappuccinno. Toată această plăcere gustativă costă în Italia 11.20 euro de om. Ah, o să-i ducem dorul acestei regiuni!

Dar să nu credeţi că destinaţia care urmează e mai puţin impresioantă! E vorba de San Bernardino, un minunat oraş şi o minunată regiune din inima Alpilor, aflată mai aproape de zona lor cea mai frumoasă, poate, Tirol. Relieful pare şi mai magnific aici, altitudinile sunt şi mai mari, iar plăcerea de condus la volanul unei maşini ar trebuie să crească exponenţial!

De ce să mergeţi aici?

Pentru geografia şi natura excepţională, păstrată într-o formă foarte pură şi curată. Iarna aici se poate schia cu un iz de sălbăticie neumblată, se poate explora natura acoperită întotdeauna de zăpezi, iar vara topirea răpezilor dezvăluie relieful cu diferenţe enorme de nivel, de la o imensă vale, vizibilă ca într-un platou, până la crestele tăioase ale munţilor de alături. Pe aici există un minunat castel vechi, dar şi nenumărate alte construcţii păstrate de secole, care adaugă un condiment istoric acestui relief de excepţie!

Traseu şi costuri

Pe la prânz am pornit maşina noastră expediţională – noua Kia Sorento. Senzorul nivelului combustibilului era din nou nefuncţional şi între timp am comunicat cu cei de la Kia Motors din Moldova, pentru a-i întreba despre acest simptom. Ne-au spus că în întreaga lor istorie de deservire a vehiculelor au avut un singur caz similar de comportament a indicatorului de combustibil, care a fost cauzat de un mic impact inferior al maşinii, atunci când rezervorul de combustibil a intrat într-un contact brutal cu un alt obiect. Maşina noastră e una care a fost testată de mai mulţi jurnalişti auto, inclusiv de grupul nostru de teste din Barcelona la primul test internaţional. Să fie fost oare neglijenţa vreunui şofer anterior de vină pentru provocarea unui impact inferior, eventual în offroad, care să fi afectat senzorul nivelului de combustibil? O fi posibil, cine ştie, trebuie să admitem şi o astfel de posibilitate.

Au trecut câteva zile bune de când n-am alimentat şi, conform calculelor noastre anterioare, mai aveam încă destul de mult diesel să mergem spre următoarele destinaţii. Dar atunci când mergi orbeşte, începi să te îndoieşti la un moment dat de propriile calcule şi parcă vrei să mai alimentezi pentru a te asigura că nu vei rămâne fără combustibil. În Italia dieselul e foarte scump, în Elveţia la fel. De asta ne-am zis că vom alimenta cu numai vreo 20 de litri de combustibil, ca să fim mai liniştiţi. Am alimentat imediat după hotarul elveţian, şi cei 20.32 litri de diesel ne-au costat 31.10 franci elveţieni, cam vreo 30 de euro.

Ne-am îndreptat iniţial pe aceeaşi magistrală pe care am mers ieri spre Como. Abia după Bellinzona am apucat-o spre est, la indicatorul San Bernardino. De aici încolo priveliştea a mers pe un ritm crescendo de fascinaţie! Deşi mergeam pe una din autostrăzile elveţiene, aceasta avea atât de multe curbe strânse, încât ai fi zis că mergem pe un pass montan de lăţimea unei autostrăzi! Iar urcuşurile s-au înteţit şi s-au accentuat, punând forţa motorului diesel 2.2 CRDi a lui Sorento la treabă. Dacă nu ţii neapărat să conduci foarte eficient, aşa cum o facem noi preponderent în această călătorie, poţi apăsa pedala acceleraţie cu încredere şi maşina te va împinge pofticios cu toată forţa de 441 Nm, pe care o vei simţi din plin.

În San Bernardino am ales să ne cazăm la Aparthotel, unul din cele mai accesibile hotele de pe aici, care oferă o baie privată. Ah, da! În Elveţia faza cu baia comună pentru un întreg etaj e foarte răspândită în hotelele la preţ mai accesibil, iar noi parcă nu ne prea putem plia pe o asemenea opţiune. Suntem siguri că nici Dvs. n-aţi prea dori să optaţi pentru asemenea „favoare”, mai ales dacă vă aflaţi cu întreaga familie într-o călătorie. Noi am ales o cameră normală twin, cu baie privată şi mic dejun inclus, la un preţ de 140 franci elveţieni, cam vreo 135 euro. La ei s-au mai adăugat alţi 10 euro pentru parcarea maşinii la hotel. Internetul e gratis, dar e prins de device-urile mobile doar în zonele publice de la parter. Din fericire, calculatoarele noastre îl prind şi în cameră! Cina poate fi gustată la un preţ destul de piperat, dar am vrut să mai economisim şi am optat să vizităm un supermarket pe drum, de unde ne-am cumărat nişte salate gata pregătite şi nişte caşcaval elveţian, cheltuind pe toate 19.15 franci – cam 19 euro.

Experienţa de astăzi la bordul lui KIA Sorento

Aveam aproape 1,300 km parcurşi la bordul lui Kia Sorento în această expediţie atunci când am pornit din regiunea lacului Como – o distanţă suficient de mare încât să intri într-un contact strâns cu maşina. Noua generaţie Sorento e o maşină practică, spaţioasă, confortabilă, cu senzaţii demne în condus, dar parcă nu reuşim să intrăm într-un contact emoţional cu ea. E mai mult o relaţie bazată pe respect, pe înţelegerea valorilor oneste şi consistente ale acestei maşini, dar e deopotrivă şi o relaţie fără o atracţie emoţională la mijloc. Iar conducând prin aceste extraordinare peisaje o maşină, e inevitabil ca ea să-şi descopere cea mai sensibilă parte emoţională a ei. Şi ne gândim că dacă pe aici Sorento nu ne-a descoperit acea parte, poate că nici nu o are, că e dominată de pură raţiune. E ca şi cum te-ai îndrăgosti în floarea tinereţii şi ai merge cu dragostea vieţii tale în Paris, sub turnul Eiffel, iar acolo ea nu s-ar fi lăsat convinsă nici măcar la un sărut... Şi totuşi nu te poţi plânge de maşina asta, dacă ai de la ea aşteptări... de maşină. La cât loc în portbagaj există, cu ea pot călători şi două familii, iar noi chiar nu avem cu ce umple portbagajul lui Sorento în călătoria asta. E foarte eficientă în consum – cu 8 litri reali la sută în asemenea condiţii de relief şi cu atâtea zile consecutive, un SUV de talia lui Sorento poate fi considerat super eficient. Avem multe funcţii de confort, precum ventilarea scaunelor faţă – o chestie deosebit de plăcută în condiţii de vară, dar pe care noi, evident, n-avem cum s-o folosim acum. Plafonul panoramic e o altă chestie extraordinară în aceste peisaje, care ne permite să admirăm piscurile montane în timp ce traversăm galant serpentinele de lângă ele!

Şi, ajungând în San Bernardino, ne-am pomenit din nou în plină iarnă. Zăpada e o parte destul de dominantă din peisaj, din nou, orăşelul montan fiind înconjurat de privelişti şi drumuri înzăpezite... În astfel de călătorii, ideea de a avea un SUV alături e cea care îţi poate da un plus de siguranţă şi, desigur, e neapărat să aveţi şi nişte anvelope de iarnă bună, pe care noi, din păcate, nu le avem pe maşina expediţională... Cine ştie, oare nu ne vom trezi mâine dimineaţă în nămeţi proaspeţi de zăpadă? În munţii elveţieni totul este posibil...
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (23 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter