Pentru prima dată în istorie Ford Mustang vine în Europa (Video)
28 Aprilie 2015, 13:05
În cei 50 de ani de existenţă,
legendarul pony-car american,
Ford Mustang, niciodată
nu a fost disponibil
oficial în Europa, iar odată cu apariţia celei de-a 6-a generaţie, care a adaptat un „look” european, tehnologii pe placul europenilor şi, în sfârşit, şi o suspensie independentă spate, acesta va fi disponibil şi în Europa, inclusiv în Marea Britanie cu volanul pe partea dreaptă.
Acum Ford anunţă şi informaţii suplimentare, despre noul Mustang destinat Europei. Acesta va fi disponibil în caroserie Fastback (coupe) şi Convertible (decapotabilă), cu două propulsoare la alegere.
Cea mai slabă versiune va fi dotată
cu benzinarul turboaspirat de 2.3 litri EcoBoost, care dezvoltă 317 CP şi 432 Nm. Acesta va accelera de la 0 la 100 km/h în 5,8 secunde, iar consumul mediu va fi de doar 8.0 l/100 km.
Pentru cei dornici de performanţă
şi de soundtrack pur american, va fi disponibilă versiunea Mustang GT, dotată cu imensul V8 de 5.0 litri aspirat natural, care dezvoltă 421 CP şi 530 Nm, cea ce este suficient pentru a accelera de la 0 la 100 km/h în doar 4,8 secunde.
Conform celor de la Ford, noul Mustang GT este cel mai dinamic model Ford comercializat oficial pe teritoriul Europei. Pentru sunetul brutal şi acceleraţiile intense, proprietarul va vizita mai des staţiile de alimentare, pentru că consumul mediu în regim
liniştit de condus este de
13.5 l/100 km…

Noul Ford Mustang dispune de
4 regimuri de condus - Normal,
Sport+, Track şi Snow/Wet.
Acestea ajustează acuitatea volanului, pedalei de acceleraţie, sistemului de stabilizare şi a cutiei de viteze automate, pentru a oferi un comportament predictibil în funcţie
de situaţie şi stilul de condus.
Mai există şi o funcţie specială, care oferă posibilitatea de a executa un „burnout” (derapare fumigenă) timp
de 15 secunde!
Cei de la Ford au primit deja mai mult de 2,200 de comenzi pentru noul Mustang în Europa, livrările cărora
vor începe în iulie anul curent.
Noul Ford Mustang este
disponibil şi în Moldova.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
2,176
GALERIE FOTO (8 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!