Concorso d’Eleganza: Maşinile de curse ale gentilomilor
25 Mai 2015, 19:37
Termenul de ”gentleman driver” a fost foarte popular pe la mijlocul secolului trecut, reprezentând pasionaţii sporturilor cu motor care concurau
pentru echipe noi sau pentru sine, cu maşina proprie la un nivel mai puţin profesionist. La concursul de eleganţă au fost expuse şapte automobile de
curse care au fost conduse de astfel de getilomi, unele din ele ne fiind omologate pentru curse, rămânând maşini de curse utilizate pe drumurile publice.
Un astfel de model, care nu a fost omologat pentru a concura în curse, este acest Maserati A6 1500 S. Începând viaţa în anul 1946 ca un model de teste Maserati, în 1949 acesta a fost trimis la Zagato, pentru o
nouă caroserie. Italienii au creat o siluetă aerodinamică din aluminiu, care datorită geamurilor mari, a primit denumirea „Panoramica”, pentru că cel de la volan putea vedea o panoramă mare în faţa ochilor, ceea
ce era perfect pentru curse. Deşi avea un propulsor de 1,488 cm. cubi în 6 cilindri de doar 65 CP, fiind foarte uşoară, aceasta ar fi putut face faţă în curse, dar nu a fost să fie.
Acest Ferrari 166 MM Barchetta cu caroseria de la Touring din 1950, a fost livrată şefului Fiat de atunci, Gianni Agnelli, iar mai târziu a reuşit să
participe chiar şi în curse. O adevărată bijuterie, care printr-un miracol a rămas intactă după cursele în care a participat, cucerind şi astăzi cu
caroseria sa bicoloră. Sub capotă se află un propulsor V12 cu un volum de doar 1,995 cm. cubi.
Doar zece exemplare Fiat 8V au fost produse de Vignale. Acest exemplar a fost produs în 1954 pentru un ”gentleman driver” Casimiro Toselli care a participat cu el la raliul Sestriere, în Giro di Sicilia şi în Mille Miglia,
toate în anul 1955. Participând în curse până în anul 1959, cu diferiţi piloţi la volan, acest Fiat 8V a fost accidentat de mai multe ori, iar partea frontală ia fost modificată aşa cum o vedem astăzi. Datorită caroseriei din
aluminium, acest exemplar cântărea cu 1,000 kg mai puţin decât originalul Fiat 8V cu caroserie din oţel. Sub capotă este instalat un propulsor V8 de 1,996 cm. cubi care dezvoltă 127 CP.
Acest Pegaso Z-102 din anul 1954 cu caroserie de la Touring Superleggera se distinge prin idei controversate precum ţevile de eşapament integrate în părţile laterale ale caroseriei, fiind şi
singurul exemplar cu semnalizatoare integrate în calandru. Chiar dacă are un aspect caraghios, acest sport-car spaniol este foarte rapid, având un propulsor V8 de 2,816 cm, cubi care
datorită celor patru carburatoare dezvolta peste 200 CP, iar viteza maximă pe care o putea atinge de asemenea trecea de cifra 200.
Unul dintre cele mai extraordinare coupe-uri pentru gentilomi este acest magnific Maserati A6G 2000 din 1956. Caroseria Zagato alungită are proporţii unice de la care nu-ţi poţi lua ochii! Acest exemplar a concurat pentru
Maserati în Mille Miglia în anul 1956, ca mai apoi să fie vândută unui entuziast italian Antonio Cicoira care a mai participat în curse în anul 1956 şi 1957. Între anii 1986 şi 2010, maşina a concurat în cursa istorică Mille Miglia
Historica, ca mai apoi să fie restaurată în SUA la starea ei originală în care o vedem astăzi. Cei 190 CP dezvoltaţi de propulsorul de 6 cilindri şi 1,985 cm. cubi erau suficienţi pentru o maşină a cărei greutate este de 840 kg.
Privit din orice unghi acest Ferrari 250 GT LWB Competizione din anul 1957 „strigă” că este un model de curse. Nu numai coloristica aprinsă, dar şi pozele istorice, care le vedem prin
geamul din spate, ne spun acest lucru. Modelele 250 GT au avut un succes deosebit în curse, iar acest exemplar a obţinut victorii în categoria GT în Gran Prix-ul Suediei în anul 1957 şi Finlandei
în anii 1957 şi 1958. Sub capota acestui „armăsar de curse” se află un propulsor V12 de 2,953 cm. cubi care dezvoltă în jur de 280 CP.
Ultima maşină a piloţilor gentilomi, este un splendid Ferrari 250 GT SWB din 1962, care comparativ cu maşina de mai sus are un ampatament scurt. Fiind creată pentru curse şi pentru drumurile publice, 250 GT SWB avea
un design Pininfarina, în timp ce caroseria era produsă de Scaglietti. Ca şi versiunea cu ampatament mărit, acest 250 GT SWB a avut un mare succes în diferite curse, în mare parte datorită caroseriei executate integral
din aluminiu şi aceluiaşi propulsor V12 de 2,953 cm. cubi care dezvolta între 240 şi 280 CP în dependenţă de versiune. Preţul acestei bijuterii este estimat la câteva milioane de dolari…
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
0
2,631
GALERIE FOTO (36 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!