PiataAuto.md, la testul internaţional al noii Mazda CX-3!
29 Mai 2015, 08:55
Deşi abia de curând am revenit
dintr-o săptămână plină de teste drive
departe de hotarele Moldovei, peste
câteva zile, sau – mai exact fie zis –
chiar luni dimineaţă, vom pleca din
nou către un test drive internaţional,
de această dată la testul
internaţional al noii
Mazda CX-3, cel mai
aşteptat crossover Mazda
lansat în ultimii ani!
Noua Mazda CX-3 e primul SUV ultra-compact al companiei japoneze, marcând astfel intrarea într-un segment foarte popular pe continentul european.
Deşi segmentul e numit „ultra-compact”, la primul nostru contact vizual cu noua Mazda CX-3, la salonul auto de la Geneva din primăvara acestui an, am constatat că noul crossover are un portbagaj neaşteptat de mare şi lasă
impresia generală a unui model destul de generos în dimensiuni. Totuşi, senzaţiile exacte pe care le oferă la bordul său noua Mazda CX-3 le vom cunoaşte săptămâna viitoare în împrejurimile Barcelonei, Spania, acolo unde va avea loc multaşteptatul test drive internaţional. De altfel, redacţia PiataAuto.md va fi singura entitate de presă din Moldova prezentă la acest eveniment!
Staţi pe aproape! Vom posta scurte relatări live şi direct în timpul testului drive, luni şi marţi. Sunt binevenite şi
sugestiile Dvs. vizavi de motoarele şi versiunile pe care preferaţi să le testăm, la ultimele teste aceste sugestii ne-au ajutat foarte mult să aducem în
faţa Dvs. anume motorizările care vă interesează cel mai mult!

Vă mulţumim că ne sunteţi alături!
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
4
2,478
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!