Africa, Sahara! Cei 3 moldoveni aventurieri au ajuns în cel mai mare deşert de pe pământ!
16 Iulie 2015, 09:41
„Trezirea băieţi”, sună din nou vocea comandeur-ului, cea pe care echipajul lipsit în permanenţă de somn ar fi vrut cel mai puţin s-o audă la acea oră a
dimineţii. Doar diferenţa de fus orar de 3 ore dintre Moldova şi Maroc ne mai salvează un pic şi ne mai lungeşte scurtele perioade de somn... „Astăzi
avem puţini kilometri de parcurs, mai puţin de 400, dar vor fi kilometri din inima Africii, kilometri foarte înceţi, aşa că n-avem timp de zăbovit prea mult”,
continuase aceeaşi voce, care întrerupsese somnul adânc al echipajului. Anatol a ales să rateze micul dejun, deşi era unica mâncare pentru ziua de ieri până seara târziu... Alex şi Ilie au mers să profite de un mic dejun copios, în stilul hotelelor turceşti all-inclusive, oferit de hotelul la care eram cu toţii cazaţi – Kenzi Club Agdal Medina.

Am aruncat şi o privire afară, în parcare, să ne asigurăm că antilopa noastră, adică Opel Insignia Country Tourer, este întreagă şi nevătămată. E bine, totul e neatins. Peste vreo jumătate de oră ne-am luat un lung adio cu cei de la hotel, ne-am încărcat toate genţile din nou în portbagaj şi am pornit
spre Sahara! Aveam mai mult de 3/4 de combustibil în rezervor, însă ne-am gândit că n-ar strica să umplem şi acea pătrime rămasă. Am ieşit din Marrakech fără a întâlni vreo staţie de alimentare, întrucât nu ieşeam deja spre autobahn-ul civilizat, ci spre unul din puţinele drumuri care duceau spre adâncurile sud-estice ale ţării. După vreo 20 de kilometri, peisajul s-a schimbat foarte mult. Nu a mai rămas nimic din patosul turistic, a rămas doar Africa în diversitatea ei pură, neregizată. Clădiri mici de lut, oameni care stau ziua întreaga la intrarea în ele şi care te privesc lung de tot, negustori care târguiesc orice pot pe marginea drumului şi, desigur, multă lipsă de curăţenie peste tot. În scurt
timp am dat şi peste o staţie peco! Am oprit să alimentăm acolo, iar în rezervor au încăput vreo 17 litri de diesel. Mare ne-a fost mirarea să aflăm că staţia aia dintr-un colţ uitat de lume acceptă plăţi prin card bancar. Am mers în interior, în „oficiul” staţiei pentru a achita, iar acolo, pe lângă operatorul de la o masă, mai stăteau alături, culcaţi direct pe jos, vreo 4 inşi. Stăteau unul lângă altul, întinşi pe o podea plină de murdărie şi praf, cu haine care n-au văzut demult apele vreunului râu, iar la un pas distanţă colegul lor opera cu terminalul bancar efectuarea plăţii. „Payement acceptee”, a scris terminalul într-un final, iar eu mi-am luat cât mai repede tălpăşiţa din „oficiul” acestei corporaţii petroliere progresiste.
Munţii Atlas nu s-au lăsat prea mult aşteptaţi. Ca să ajungi la Sahara, trebuie să-i traversezi, or, aşa cum ne spunea profesoara de geografie cândva, anume ei stau la straja deşertului, pentru a-l stăvili să înainteze mai departe spre nord-vestul continentului. Traversarea munţilor Atlas înseamnă un lung drum, cu două benzi pe sens şi cu o calitate foarte variabilă a carosabilului, de la bună la rea de tot. Un adevărat pas montan. Iar atunci când drumul are doar două benzi, te diluezi mai bine în culorile
locale, fiind nevoit să petreci mai mult timp în spatele a tot felul de camioane lente sau alte soiuri de vehicule. Camioanele de aici seamănă tot mai mult cu cele din India – au cabine pline de decoruri exterioare şi interioare, şi sunt încărcate până la refuz în vârf. Foarte multe dintre ele transportau vaci în câteva nivele. Iar la un moment dat,
trecând printr-un sătuc, camionul din faţa noastră s-a pricopsit cu un călător ambulant. Un om localnic s-a agăţat de el, în spatele lui, a stat un pic acolo până camionul a avansat spre noi serpentine care-i solicitau mai mult atenţia şoferului, iar apoi a urcat până
la fâşia de spaţiu al primului etaj dedicat vacilor. S-a strecurat prin acea ferestruică şi s-a ascuns între vaci. Pentru el a urmat o călătorie urât mirositoare, dar gratuită.
Drumul montan ne-a ridicat spre culmi tot mai magnifice, cu peisaje tot mai fascinante. Relieful e cu totul special aici, iar culorile sunt multe la număr şi foarte intense – pământul are un roşu intens, pietrele un maro nuanţat, cerul un albastru intens, iar arbuştii şi copacii, un verde adânc. Puţinele case se contopesc în culoarea pământului, fiind construite tot din acelaşi lut sau pietre. Drumurile sunt pline de zone unde barierele sunt mutilate de câte vreun camion cu frâne supraîncălzite, probabil. Să zbori în abisurile montane e un lucru ordinar aici, cel mai probabil.
La un scurt popas, s-a apropiat şi un negustor de noi, încercând să ne vândă nişte pietre nestemate, un soi de depuneri geologice specifice munţilor Atlas, după cum le caracterizează chiar ei. Se vedea de la o poştă că depunerile sunt ori vopsite, ori contrafăcute, însă Anatol s-a arătat dispus să negocieze cu târgoveţul, întrucât colecţionează tot soiul de roci de prin călătoriile în care ajunge. Negustorul i-a propus un
preţ de 500 de dirhami pe două din ele, adică vreo 50 de euro. Anatol, fire experimentată cu negustorii din aceste regiuni ale lumii, i-a arătat o bancnotă de 10 euro şi i-a zis că i-o dă doar pe ea, pentru toate patru pietre câte le avea în mână. Negustorul a zis că oferă 4 pietre la 25 de euro, sau chiar 20, dar pentru 10 e prea puţin. Geamul maşinii a fost ridicat de câteva ori în semn de întrerupere a negocierilor, de
parcă ar fi negociat
creditorii cu Grecia, dar un
negustor african nu poate
accepta niciodată
înfrângerea, dacă
s-a lăsat aţâţat în
azartul negocierilor. A zis că poate oferi cele 4 pietre la 10 euro dacă-i mai oferim ceva, ceasul Tissot de pe mâna lui Anatol, de exemplu. Hai că-i bună,
am zis, şi geamul maşinii s-a închis din nou. Apoi negustorul a vrut măcar brăţara din plastic, oferită de hotelul anterior, şi rămasă încă pe mâinile
noastre. Şi încă nişte mere, dacă se poate. Într-un final trocul s-a produs şi suntem siguri că fiecare dintre participanţii la el a plecat cu gândul şiret că l-a cam păcălit pe celălalt.
Au urmat serpentine şi mai anapoda, până ne-am ridicat la o altitudine de tocmai 2,260 metri. Magnifice peisaje! Ne simţeam pe culmile Africii!
Apoi a urmat o lungă coborâre, care ne-a convins că Opel Insignia Country Tourer are frâne bune, cu rezerve mari care să evite supraîncălzirea lor. Maşina
asta rabdă în expediţie, sărmana, condiţii pe care o altă maşină nu le-ar experimenta într-o întreaga viaţă. Şi o face faţă cu excelenţă!
Odată trecuţi de munţii Atlas, am mai mers un pic până la orăşelul Quarzazate. Tehnic vorbind, ne aflam deja în Sahara, dar în această regiune deşertul nu e acoperit cu nisip, ci cu nişte arbuşti sterpi. Totuşi, peisajele din faţa noastră păreau rupte din cărţile de geografie… Vai, ce relief, ce expediţie plină de intensitate!
Ne-am continuat drumul prin deşert pentru alţi peste 160 km. Localităţile erau puţine la număr şi mici, toate fiind construite pe baza unor oaze de deşert. La un moment dat am dat şi peste o albie a unui râu, care ne-a însoţit vreme de câteva zeci de kilometri, toată înconjurată de o lungă oază cu palmieri pe care-i vedeam alături.
Se lăsa de seară când ajungeam şi în oaza noastră din deşert – Zagora. E o localitate un pic mai mare, cam de vreo 2 kilometri lungime. La scurt timp după intrarea în localitate, un localnic cu o motoretă a apărut alături, în mişcare, făcându-ne semn să-i deschidem
geamul şi să oprim. Toate sfaturile de siguranţă dictează să nu opriţi niciodată în asemenea situaţii, pentru că nu ştiţi ce poate urma. Anatol conducea şi n-a accelerat prea mult, dar continua mişcarea. Motoreta se ţinea după noi cu insistenţă.
Episodul a durat mult şi ar mai fi durat, dacă n-am fi intrat pe o stradă dedicată exclusiv hotelelor, unde micii jefuitori au interzis, probabil, prin nişte status-quo-uri locale. Abia atunci motociclistul african a rămas în urmă şi n-a mai intrat pe strada noastră... Da, siguranţa e un element cu totul special aici! Poţi fi jefuit sau chiar mai rău dacă eşti un turist prea naiv... Ajunşi la hotel, i-am dat paznicului un bacşiş suplimentar să
aibă grijă de maşina noastră, că zvonurile despre nişte oaspeţi noi în oraş s-ar putea răspândi destul de repede. Paznicul şi cei de la hotel ne-au confirmat presupunerile noastre – strada e securizată, nimeni „nu are
voie să fure” de pe aici... E Africa, domnilor! E Sahara!

Da, suntem deja în Sahara, iar astăzi vom merge să explorăm Sahara cea pustie şi nisipoasă. Vom încerca să
fim cât mai vigilenţi, vă promitem, pentru că vrem să ne putem întoarce cu bine acasă!
PiataAuto.mdIlie Toma
2
3,305
GALERIE FOTO (45 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!