Din munţii Alpi spre Moldova: sprintul de 2 zile spre casă al celor 3 moldoveni aventurieri!
27 Iulie 2015, 22:33
Era trecut de ora două noaptea, ora locală, când am ajuns la gasthaus-ul nostru din munţii Tirol. Atunci când l-am rezervat cu o zi înainte pe Booking.com, am menţionat că vom ajunge foarte
târziu, dar
nici chiar atât de
târziu... Ne reţinusem pe
superbele serpentine din Alpii
elveţieni, pe care nu am putut să nu le
savurăm pe îndelete! Cine ar putea rezista unor asemenea peisaje rupte, parcă, dintr-un film cu James Bond?

Apoi, după o sesiune nocturnă în oraşul Zurich, mersesem pe autostrăzi vreo sută de kilometri, după care mersesem mult pe serpentine montane învăluite în beznă, şi ne părea rău că nu vedeam frumuseţea sau pericolul prăpastiilor de alături. Atunci când am găsit locul cu pricina, era într-adevăr un colţ uitat de lume, în miez de noapte.
Am parcat antilopa şi am ieşit cu toţii
să vedem dacă e deschis, lăsând
genţile în portbagajul maşinii.
Undeva, sus, ardea o lumină. La
intrare, uşa era închisă, dar
exista o sonerie. Am apăsat pe
ea şi am auzit un sunet
răspândindu-se prin
casă. Am aşteptat câteva minute. Nimic. Am sunat din nou. Peste câteva minute situaţia mai putea fi descrisă cu cuvântul „nimic”. „Camarazi, în ultima noastră noapte în care avem programată o staţionare la hotel, am putea înnopta afară, dormind în maşină, chiar în faţa hotelului...”
Apoi, ne-a venit în minte soluţia unui apel telefonic. În confirmarea rezervării exista un număr telefonic. Era cât se poate de obraznic, evident, să sunăm gazdele la 2.30 noaptea, dar ne gândeam că aveam ulterior de parcurs un sprint direct spre casă, de 1,800 km, fără oprire, iar un somn bun de câteva ore acum era crucial. Aşa că am sunat. Dar n-a răspuns nimeni vreme de 5 tonuri. Am închis. Am mers din nou la uşă şi am mai sunat o dată la sonerie,
fiind convinşi că e ultima încercare de a accede în micul hotel. Se vede, însă, că apelul nostru telefonic a tulburat liniştea gazdelor, care s-au trezit şi au ieşit afară în câteva minute. He-he, ce bucurie! Ne-am cerut mii de scuze că am fost nevoiţi să venim atât de târziu şi le-am cerut permisiunea să intrăm, totuşi. Ne-au spus că ne-au aşteptat până au adormit, şi că putem intra, desigur. Aşa că în scurt timp cădeam din nou obosiţi tun, pentru a câta
oară în această expediţie, în paturile noastre.

Cu toţii am dormit cu somn strâns de munte, în care vreo 4 ore de somn fac cât 9 ore în alte părţi. Ne-am trezit superb de odihniţi, după numai patru ceasuri de dormit. Alex, însă, făcu excepţie. A zis că a avut coşmaruri toată noaptea de la acel loc, condimentate cu senzaţia bântuirii lui. Noi, însă, am glumit niţel pe seama lui Alex şi a stării lui şi am mers să luăm
cu toţii ultimul
mic dejun de la un hotel, înainte
de a porni, pe la amiază, spre casă.

Atunci când am ieşit la balconul camerei noastre triple, am fost de-a dreptul fascinaţi de peisajul ce ne înconjura. Un
verde intens, plin
de viaţă, contrasta
frumos cu albastrul curat
al cerului, iar fundalul peisajului
era asigurat de munţi superbi, cu
creste de un verde închis, iar unii dintre ei chiar albi. Casele albe, cu acoperiş roşu dau o nuanţă umană acestui peisaj magnific. E regiunea Tirol a munţilor Alpi, o regiune în care oriunde te-ai
întoarce, magnificul şi superbul formează peisajele.
Am urcat cu toţii la bordul lui Opel Insignia Country Tourer, pentru a porni spre casă. Prima destinaţie – oraşul Salzburg, acolo de unde doream să
cumpărăm nişte mici cadouri pentru cei de acasă, care ne aşteptau cu nerăbdare după atâtea zile. Dar regiunea în care ne aflam ne-a bucurat repede cu peisaje extraordinare. Circulam pe acolo şi exclamam fermecaţi de locurile prin care
treceam. Am mers printr-un nou pas montan, unul îngust şi frumos, în care dominau motocicliştii de vârsta a doua şi a treia, dar şi bicicliştii. Alex şi-a zis că ăsta e stilul de viaţă spre care el ar putea tinde în viitor.
După o scurtă oprire, de vreo oră şi jumătate în Salzburg, pe la ora 6 seara ieşeam din renumitul oraş austriac şi porneam într-un sprint direct spre casă. Un accident de autostradă şi un ambuteiaj asociat ne-a încetinit iniţial
tempoul, dar în scurt timp am început a recupera. Ritmul nostru spre casă era foarte dinamic, iar peste ceva timp, încă înainte de apus, eram în jurul Vienei, oprind pentru o cină mai consistentă. Apoi am continuat în acelaşi ritm şi ceva mai târziu ocoleam Budapesta, apoi, pe la 3 noaptea ora Moldovei, ne făceam intrarea în România. „Avem un tempou foarte bun, camarazi, să continuăm tot aşa şi poate ajungem înainte de lăsarea serii în Moldova!”.

A urmat România, cu un ritm foarte dinamic de condus. Alimentasem în Austria, aproape de Ungaria, în Neusiedl-am-See, un loc ştiut bine de navetişti, unde dieselul e cu 30 de
cenţi mai ieftin decât la staţiile de pe autostrăzile austriece. Atunci când intram în România, mai aveam mult combustibil, aşa că am continuat deplasarea până spre Cluj şi apoi Dej, unde am intrat la o staţie Rompetrol şi am făcut plinul, la răsărit de soare. Cei de acolo ne-au întâlnit foarte cald, punându-le să le povestim experienţele de până acum.

După Bistriţa, lipsa totală de somn de pe parcursul nopţii îşi spusese cuvântul şi am oprit pentru o oră şi jumătate de
odihnă. Abia apoi, mai revigoraţi, am continuat drumul prin regiunea Vatra Dornei. Spre ora 3 după amiază ajungeam la vama Albiţa, iar după vreo 20 de minute de proceduri vamale şi achiziţie a unei viniete moldoveneşti, ne îndreptam, în sfârşit, spre Chişinău!

Pe traseul Leuşeni-Chişinău am menţinut un ritm destul de domol de
condus. Eram cam obosiţi şi ajunsesem cu bine până aici, aşa că n-am fi vrut ca graba să ne provoace la vreun incident pe ultima sută de kilometri. Peste ceva mai mult de o oră, intram cu bine în Chişinău! E seară, mergem pe acasă pentru un somn bun, iar a doua zi urma să marcăm finalul oficial al expediţiei la kilometru zero în capitală, la Nobil Luxury Boutique Hotel.
Mergând pe străzile Chişinăului, după 21 de zile în care am lipsit din ţară, făceam în mintea noastră şi totalurile uriaşei noastre expediţii: 14,000 kilometri parcurşi (în loc de 13,000, cât estimam iniţial), 21 de ţări parcurse, în 21 de ţări, iar consumul mediu global al expediţiei a rămas la cifrade 6.7 litri/100 km! Cel mai important, însă, e faptul că Opel Insignia Country Tourer n-a avut nici măcar o singură defecţiune în toţi cei 14,000 km parcurşi prin cele mai dure şi diverse peisaje! La începutul
expediţiei, mulţi ne întrebau ironic, dacă vom ajunge cu un Opel în Africa, în Sahara? Uite că am ajuns, iar fiabilitatea maşinii a fost exemplară! Expediţia asta ne-a demonstrat pe viu, în cele mai dure condiţii de viaţă, că Opel-urile din zilele noastre sunt FIABILE!

Dar nu tragem încă linia de final, urmează mica ceremonie oficială, după care începem să vă destăinum sutele de imagini care încă nu au fost
publicate, spunându-vă şi mai multe despre marea aventură a celor 3 bărbaţi moldoveni aventurieri, mai mult decât am reuşit în relatările noastre zilnice de până acum, LIVE din marea expediţie! Şi da, vom avea filmuleţe, care să vă spună şi mai emoţionant povestea frumoasă a expediţiei, iar între timp Alex ne pregăteşte marele film integru al acestei minunate aventuri, care va desăvârşi într-un mod extraordinar relatările noastre expediţionale!
PiataAuto.mdIlie Toma
4
3,708
GALERIE FOTO (31 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!