Expediţia caracterului masculin: din Moldova spre tărâmurile soarelui de miazănoapte şi dunele Saharei!
1 Iulie 2015, 12:25
V-am tot intrigat de o săptămâna încoace despre cea mai grandioasă aventură, care e pe cale să înceapă din Moldova. Acum a venit timpul să aflaţi mai multe despre o expediţie intercontinentală nebună de tot, care a scânteiat în capul unor moldoveni la început, apoi încet încet a trecut hotarele ţării şi a ajuns să implice şi să inspire oameni din tot soiul de ţări ale lumii, care şi-au adus contribuţia în organizarea ei!

21 de zile. 21 de ţări. 2 continente. 3 bărbaţi. O aventură incredibilă!

Asta e esenţa scurtă a incredibilei aventuri şi ea vă spune esenţialul despre ceea ce va urma! E o expediţie a caracterului masculin, iar asta înseamnă că de această dată la bordul unui crossover vor urca 3 bărbaţi aventurieri din Moldova, 3 bărbaţi ambiţioşi cu caractere diferite, dar uniţi prin cutezanţă spre aventură şi curaj de a înainta spre necunoscut. Sunt 3 bărbaţi cu caractere puternice şi cu mintea deschisă spre cucerirea lumii,
atât în ceea ce fac ei în fiecare zi, cât şi în această aventură incredibilă. Trei personaje epice, dacă vreţi, fiecare din ei capabil să joace un rol-cheie într-o incredibilă expediţie în stil Indiana Jones. Că deh, aşa se întâmplă că cei trei bărbaţi şi-au petrecut o parte din copilăria lor citind mult, construindu-şi vise grandioase de copii, pe care să le transpună în realitate când vor fi nişte bărbaţi în toată legea. Acum a venit marele moment când cei trei se vor îmbarca la bordul unui crossover şi vor merge într-o fenomenală expediţie intercontinentală!

Cei trei aventurieri vor avea a întâmpina de toate în drumul lor. Ei vor porni expediţia cu o explorare frumoasă a Moldovei, prin câteva destinaţii cruciale, care vor fi astfel expuse către milioane de potenţiali călători din întreaga lume! Apoi echipajul expeditional va trece
hotarele Moldovei şi va ajunge în cele mai diverse şi extreme locuri ale planetei în care ar putea cineva îndrăzni se se îndrepte vreodată la bordul unei maşini – de la tărâmurile soarelui de miazănoapte în regiunile scandinave ale Europei, acolo unde soarele nu apune deloc în această perioadă a anului, până la regiuni de bon-ton din Europa, cu un puternic stil medieval, în stilul caracterelor de cavaleri. Mai apoi, cei trei bărbaţi vor trece cu maşina strâmtoarea Gibraltar şi vor ajunge în Africa! Da, da, din Moldova, cu maşina, tocmai până în Africa! Ce vor face ei în Africa? Vor înainta în inima continentului african tocmai până în deşertul Sahara, cel mai mare şi mai nemilos deşert al planetei Pământ! Vor avea de înfruntat temperaturi toride de până la peste 50 de grade Celsius în cea mai fierbinte perioadă a anului, vor avea de înfruntat dune de nisip şi lipsă totală de apă! V-am promis o aventură incredibilă! Va fi o aventură incredibilă, fără regizare, fără repetiţii, vom merge direct în necunoscut şi vom cuceri lumea!
După mai multe zile, de care cei trei
bărbaţi de la bord vor avea nevoie
pentru a cuceri Sahara şi continentul
African, echipajul expediţional va
reveni pe continentul european şi-şi
va restabili forţelele în luxul coastei de Azur, pentru că ştiţi voi, caracterele puternice tind întotdeauna spre lux. Dar, în acelaşi timp, caracterele puternice ştiu că luxul vine abia după realizări, şi nu înaintea lor, aşa că un popas în Saint Tropez sau în Monte Carlo va fi o răsplată pentru cucerirea cu succes a Saharei, cu condiţia că acest succes va fi marcat! Iar suprizele şi momentele fascinante pe drum vor fi cu zecile şi sutele, iar noi, ca întotdeauna, vă vom ţine informaţi în continuu cu relatări LIVE, în fiecare zi, de mai multe ori pe zi!

De fapt, relatările noastre nu vor fi ca „întotdeauna”, aşa cum v-am obişnuit în alte expediţii anterioare. De mai multe ori ne-aţi sugerat să filmăm aventurile incredibile prin care vom trece, iar de această dată expediţia noastră va fi filmată la o calitate apoape cinematografică! Da, da, vă vom bucura cu mici filmuleţe direct din expediţie, care vor completa relatările noastre textuale şi imagistice, dar şi postările pe Facebook, iar la sfârşitul expediţiei vom avea şi un mare film cu toată
aventura, care să vă ţină cu sufletul la gură şi să vă facă să trăiţi cu aceeaşi emoţie exalatantă toată aventura incredibilă! Mâine vă spunem mai multe despre asta!

Maşina expediţională

Primele noastre ştiri despre aventura incredibilă au născut multă vâlvă în reţelele sociale, iar mulţi dintre utilizatori s-au întrebat „ei, dar cu ce maşină se vor aventura cei 3 bărbaţi într-o asemenea aventură?”. Răspunsul nu e unul previzibil, doamnelor şi domnilor! Ne-am dorit o maşină cu calităţi premium, un crossover destul de capabil să facă faţă provocărilor imense de pe drum, dar şi destul de eficient încât să poată parcurge cel puţin vreo mie de kilometri cu un rezervor de
combustibil. Ne-am dorit o maşină confortabilă pentru a adăposti trei bărbaţi în toată legea, dar şi fiabilă pentru a fi siguri că vom putea să înaintăm atât prin pădurile scandinave umede şi răcoroase, cât şi prin dunele de nisip din Sahara, la peste 50 de grade! Şi în acelaşi timp, ne-am zis că e o idee bună dacă nu ar fi o maşină prea exclusivistă, ci una mult mai tangibilă pentru cât mai mulţi dintre noi toţi. Aşa că am ales o maşină la care vă aşteptaţi foarte puţin probabil: Opel Insignia Country Tourer, echipată cu noul motor diesel super-eficient 2.0 CDTI de 170 CP şi 400 Nm.

Maşina expediţională ne este oferită cu bunăvoinţă direct de producătorul
german Opel, cu sprijinul diviziei sale regionale, Opel Southeast Europe, dar şi cu sprijinul amabil al celor doi distribuitori Opel în Moldova – Autoframe-FM şi East-Auto-Lada. De fapt, maşina expediţională tocmai a ajuns pe plaiurile Moldovei şi e gata să înceapă pregătirile pentru marea expediţie. Dar, despre ea vă vom povesti totul în următoarele zile!

Maşina expediţională e dotată cu un propulsor diesel, iar asta înseamnă pentru noi mai multă eficienţă în consum şi mai puţine emisii CO2 în atmosferă. Consumul mixt oficial al maşinii se cifrează la valoarea de 4.7 litri/100 km, ceea ce înseamnă emisii de 124 g/km de CO2. Noi ne aşteptăm la
un consum real ceva mai mare, date fiind condiţiile dure prin care va trece maşina, dar oricum eficienţa finală ar trebui să fie una remarcabilă! Iar noi vom alimenta cu carburant diesel Efix de la Rompetrol atât cât va fi posibil pe întreg traseul, întrucât avem onoarea să îi avem în calitate de parteneri ai expediţiei pe cei de la Rompetrol Moldova! Şi despre acest parteneriat frumos al nostru cu Rompetrol vă vom spune mai multe detalii în zilele ce urmează!

O asemenea expediţie intercontinentală de peste 12,500 km ne-a pus şi în faţa unor dileme de asigurare a maşinii dar şi a sănătăţii celor de la bord. Aşa că am apelat la compania de asigurări în
care avem cea mai mare încredere – Donaris Vienna Insurance Group, cea care ne-a perfectat nişte asigurări speciale, valabile şi pentru continentul african, astfel încât să ne simţim în siguranţă oriunde ne-am afla pe traseul expediţional!

Cât de dificil ne va fi să ne găsim locuri de popas într-o asemenea expediţie lungă şi nebună de tot prin întreaga esenţă? Dacă am fi cu vreo 10-15 ani în urmă, am fi avut de vreo jumătate de an cel puţin, să tot umblăm cu scrisori şi faxuri, vouchere şi confirmări, ca să ne putem rezerva atât de multe hotele, în atât de multe ţări şi locuri ale planetei! Dar astăzi există Booking.com – liderul
mondial în rezervări online de hotele şi alte soluţii de cazare, cel care e partenerul nostru oficial de călătorie şi care ne asigură platforme digitale extrem de eficiente şi simple în utilizare pentru a ne rezerva hotele oriunde ne dorim, oricând ne dorim să o facem. O putem face online, prin accesarea site-ul Booking.com, sau o putem face direct de pe telefonul mobil, cu ajutorul noii aplicaţii Booking Now. Imaginaţi-vă că într-o anumită zi condiţiile de drum sunt mai dificile decât ne aşteptăm şi e mai raţional să facem o oprire într-un oraş mai apropiat decât am fi planificat, dar suntem în maşină, undeva într-un colţ uitat de lume. Cum să ne asigurăm că vom avea un loc de popas? Nimic mai
simplu, în era tehnologiilor
digitale! Vom avea conexiune
internet la bord aproape pe tot
parcursul expediţiei, iar
aplicaţia Booking Now ne va permite să facem rezervările instantaneu, spontan, oricând şi oriunde!

Şi, deşi e foarte devreme de vorbit despre ajungerea la destinaţie, vă vom spune totuşi că echipajul expediţional se va îndrepta la sfârşitul expediţiei din nou către Moldova, ajungând la Chişinău după 21 de zile. Iar în ziua când vom
ajunge, vom organiza şi o recepţie
specială la Nobil Luxury Boutique
Hotel, cel mai exclusivist hotel din
capitala ţării noastre. Avem o
deosebită onoare să vă anunţăm că
Nobil Luxury Boutique Hotel este
partenerul expediţiei noastre
speciale! Vom avea plăcerea să vă
invităm acolo, la recepţia de sosire la
final, şi pe cei mai activi dintre Dvs.,
vizitatorii noştri fideli, care vor fi cei
mai activi pe perioada expediţiei în
distribuirea, comentarea şi
răspândirea ecourilor relatărilor
expediţiei în reţelele sociale.

Sunt multe de spus, dragii noştri,
şi începând de azi vom avea
zilnic noi şi noi informaţii
pentru voi! Urmăriţi-ne, cea
mai grandioasă aventură
concepută vreodată începe!
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
5
2,958
COMENTARII (1)
Andrei
Ialoveni, Moldova
la 2 Iulie 2015 - 07:41
Succes!
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!